Conflict între medici Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 1657 Vizualizări

Conflict între medici

601_Conflict.gifProblemele existente la secţia ATI Copii din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Târgu Mureş au scos la suprafaţă şi unele conflicte interne, considerate de conducerea spitalului ca fiind nesemnificative. Persoana care ni le-a sesizat, însă, crede că aceste probleme sunt decisive şi afectează bunul mers al Clinicii de Chirurgie Pediatrică. Cine are dreptate şi ce rezolvare va fi găsită, pentru a evita afectarea copiilor?

După ce a lucrat toată viaţa la Clinica de Pediatrie, pentru dr. Ana Popescu a venit şi momentul pensionării. Sigura soluţie, pentru că nu dorea să se retragă din practică, era obţinerea unui post în activitatea universitară, aşa că s-a înscris pentru concursul de conferenţiar, organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. Comisia care a analizat dosarele celor două concurente, dr. Ana Popescu şi dr. Rodica Togănel, şeful secţiei de Cardiologie Pediatrică din cadrul aceleiaşi unităţi spitaliceşti, a fost condusă de Prof. Dr. Virgil Gliga, decanul Facultăţii de Medicină Generală şi şef al Clinicii de Chirugie Pediatrică.
În scrisoarea adresată ziarului, dr. Ana Popescu menţiona: "Conform statutului meu, am dreptul să îmi depun dosarul pentru concurs. Încercările de placare a înscrierii dosarului meu la concurs au eşuat. Noi încercări de subestimare se produc. Sper ca măcar membrii comisiei din altă universitate să vadă lucrurile clar şi să nu se lase influenţaţi". Din comisia care a examinat dosarele a făcut parte Prof. Dr. Ioan Munteanu, şeful Clinicii de Pediatrie, care a fost de-a lungul anilor şeful ambelor candidate. Acesta a ţinut să precizeze: "Din punct de vedere al concursului, eu am lucrat cu ambele de peste 20 de ani şi a fost greu, ca pentru un părinte, ca să optez pentru una sau alta. Totul s-a hotărât pentru binele bolnavilor şi al studenţilor. Rodica Togănel este un profesionist din toate punctele de vedere şi este net superioară medicului Popescu", a încheiat Prof. Munteanu, care afirmă cu tristeţe: "Toate acestea vin de la pensionare. Dr. Popescu nu s-a înţeles niciodată cu ideea asta".

Gliga confirmă

Spusele sale sunt confirmate de Prof. Gliga, care a fost şi şeful comisiei ce a studiat dosarele: "Conform statutului cadrelor didactice, dosarele au fost studiate de membrii comisiei, iar aceştia s-au pronunţat, cu o excepţie, pentru dr. Togănel. Apoi, s-a votat în cadrul Consiliului profesoral şi al Senatului universităţii, unde votul a fost unanim în favoarea dr. Togănel". Prof. Gliga mai precizează că votul a fost deschis, prin ridicare de mână, dar şi că Prof. Dr. Radu Deac a luat cuvântul pentru a o susţine pe dr. Togănel. "Dr. Togănel este unul dintre primii medici cardiologi care s-a ocupat de copii şi face parte din Societatea Română de Cardiologie. În plus, a pus bazele cliniciii pe care acum o conduce", explică Prof. Gliga.

Pediatru la chirurgie

Dr. Popescu a mai semnalat câteva dintre probleme pe care le întâmpină de când a fost încadrată la secţia de Chirurgie Pediatrică. Medicul precizează că din cauza unor insinuări a părăsit funcţia de cadru didactic pediatru de la Clinica de Pediatrie I, pentru a trece la Compartimentul de ATI Copii. Prof. Gliga şi directorul administrativ al spitalului, Florin Buicu, o contrazic, spunând că dr. Popescu a fost pensionată şi că postul de la chirugie pediatrică a fost oferit pentru ca să poată activa în continuare. "Noi facem chirurgie. Există trei posturi de anestezişti, iar ea a fost încadrată pe unul dintre ele. Mai degrabă i-am făcut o favoare, dar aşa nu se mai poate. Induce o stare de tensiune în secţie", spune Prof. Gliga, care adaugă că, de luni, dr. Popescu va trebui să predea cadrul de acces în secţie, fiind vorba de o secţie închisă, în care accesul se face doar pe bază de card.

Cu biroul pe hol

Dr. Popescu nu uită să amintească faptul că în cadrul secţiei de Chirurgie Pediatrică nu i-a fost pus la dispoziţie nici măcar un birou pe care să poată scrie. Prof. Gliga explică însă că doar şeful secţiei are alocat un cabinet, iar restul medicilor au împreună o cameră. În urma mai multor rugăminţi i s-a pus, totuşi, la dispoziţie un birou, dr. Popescu cerând ca acesta să fie amplasat pe holul secţiei. Decizia a fost contestată de şeful secţiei şi de conducere, astfel că biroul a fost îndepărtat, nu fără un scandal de rigoare. În acest moment situaţia este calmă, cel puţin la suprafaţă. Conducerea spitalului şi cea a secţiei consideră acum gestul de a-i oferi Anei Popescu o slujbă a fost unul greşit şi că medicul nu a ştiut să-l aprecieze, în cadrul Clinicii de Chirurgie Pediatrică neexistând un post de pediatru.

Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE