Legii autismului, ca o „pâine fără miez”

Autismul este boala care poate afecta comportamentul unui copil, modul în care acesta gândeşte, comunică şi interacţionează cu ceilalţi în diferite moduri, la diferite grade de severitate. În prezent, părinţii copiilor români ce suferă de autism găsesc cu greu psihoterapeuţi sau psihologi care să-i ajute. Unii au noroc să găsească asociaţii şi fundaţii, care au servicii specializate pe această patologie, alţii sunt nevoiţi să înveţe de pe internet cum să-şi ajute copiii. Iar lipsa specialiştilor întârzie mult depistarea bolii, recuperarea devenind aproape imposibilă la vârste înaintate. După ani de zile de chin pentru părinţi şi copiii lor cu autism, statul român a auzit plânsul poporului şi a întins o mână de ajutor. A reglementat legea autismului, ce urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2011. Dar a intrat fără normele metodologice, ce trebuiau să fie emise la 90 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României. Termenul era în toamna anului 2010, iar în ianuarie încă acest lucru nu s-a întâmplat. Managerul de program al Fundaţiei Alpha Transilvană din Târgu-Mureş, specializat pe tratamente terapeutice pentru copiii cu autism, Vargancsik Iringo, după ce a consultat legea şi-a dat seama că aceasta este plină de contradicţii. Iar problema de bază sunt banii. Se vorbeşte despre decontarea serviciilor medicale, nu şi cele terapeutice, nu se ştie cine şi unde vor face intervenţii de specialitate. Iar intervenţiile terapeutice pot începe de abia după ce copilul a fost diagnosticat de medicul psihiatru, deşi acestea sunt mai eficiente în primele momente ale identificării. În articolul 3 alineatul 2 se vorbeşte despre „continuarea şi monitorizarea tratamentului ce se efectuează de medici specialişti în psihiatrie pediatrică şi/sau psihologi clinicieni şi/sau psihoterapeuţi, în unităţile sanitare publice ori private”, dar nicăieri nu se vorbeşte dacă părinţii vor scoate din buzunar bani, sau vor fi decontate de stat. Speranţa părinţilor stă în normele metodologice, care nu mai apar, pentru că, deşi serviciile medicale sunt gratuite, cele terapeutice costă, iar ajutorul dat de stat familiei cu un membru autist este insuficient în zilele noastre.