Încurcături lingvistice europenizate

Am participat ieri la conferinţa de presă a celor de la Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi nu mică mi-a fost mirarea când mi s-a pus în faţă o pereche de căşti. La câteva secunde am fost anunţaţi că, pentru operativitate şi pentru ca reprezentanţii formaţiunii să se poată exprima în limba maternă, vom avea traducere sincron în limba română, aşa cum, dealtfel, se practică în orice stat civilizat.
Desigur, întrebările noastre au fost puse în limba română, răspunsurile primindu-le tot în română. La fel, inserturile de voce şi video de la finalul conferinţei au fost în limba română. Apreciez europenismul formaţiunii cu pricina, precum şi dorinţa acestora de a scurta conferinţele de presă care durau mult datorită faptului că aceleaşi lucruri trebuiau spus de două ori, în română şi maghiară, iar organizatorii acesteia au, uneori, mari probleme de exprimare în limab a cărui stat sunt, pentru moment cetăţeni.
Cu toate acestea, trebuie să-mi pun următoarea întrebare. Dacă limba mea maternă ar fi fost norvegiana şi, în concordanţă cu spiritul aş fi dorit să mă exprim în această limbă, ar fi trebuit să vin cu un translator după mine? Sau mi s-ar fi spus că suntem în România, cunosc limba română, deci firesc este să vorbim în româneşte? Păcat că Norvegia nu este stat membru al Uniunii Europene…