O vorbă bună face cât o mie de prime…

Scene de un rar dramatism sâmbătă, la finalul meciului de volei feminin dintre CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş şi VC Unic Piatra Neamţ. În timp ce sportivele moldovence vârsau lacrimi considerând că au pierdut pe nedrept din cauza arbitrajului, „medicinistele” plângeau şi ele. Nu de bucurie, din cauza victoriei cu 3-2, ci de supărare. Autor sau autori necunoscuţi au pătruns în vestiar, în timpul partidei, de unde s-au sustras telefoane, bani şi acte de identitate.
N-am părăsit sala la terminarea meciului, ci am rămas să văd ce se întâmplă. Am să trec peste stângăciile comise de patrula mixtă de Poliţie – Jandarmerie, care în loc să izoleze perimetrul exterior din jurul vestiarului până la sosirea echipei de criminalişti, a aruncat o privire pe afară fără să o preocupe că ar fi putut distruge eventuale probe.
Am urmărit discret şi reacţiile jucătoarelor, rugate să nu plece până la sosirea criminaliştilor. Stăteau într-un colţ al sălii. Epuizate din cauza efortului supraomenesc depus în timpul meciului şi triste din cauza bunurilor pierdute. Nu puţine plângeau. Ciudat, n-am văzut niciun personaj din conducerea clubului să coboare din sala de şedinţe unde probabil se sărbătorea succesul, să le întrebe dacă au nevoie de ceva. Sau măcar să le consoleze şi să le spună o vorbă bună. Aveau nevoie de aşa ceva…
Am toată admiraţia pentru voleibalistele care au luptat exemplar, până la ultima picătură de energie, pentru a apăra culorile clubului şi care la final nu s-au ales cu o binemeritată consolare. Cu o vorbă bună despre care nu degeaba se spune că face cât o mie de prime…