Pilda vameşului şi a fariseului sau vreau o ţară ca afară

Casa de producţie „B and B-Cotroceni-Victoria (Secret)”, ne-a prezentat timp de două săptămâni un serial de capă şi şpagă din ciclul „Să vezi şi să nu crezi!” sau altfel spus, „Poveşti de adormit Mitzura”. În primul episod, am văzut cum tanti Mitza Biciclista şi nea Nelu Uşurelu făceau trafic cu ţigări prin vama Siret, fie cu bicicleta, fie cu maşina. Adică „fiecare după posibilităţi” sau, cum ar zice nea Niculae Moromete – un personaj drag mie pentru înţelepciunea lui – „fiecare după facultăţi.” Apoi, pe măsură ce episoadele se succedau ameţitor – Stamora-Moraviţa, Naidăş, Cruceni… şi ce-o mai urma – am văzut o desfăşurare de forţe menită să-ţi zburlească părul în cap, pe piept, pe picioare… adică peste tot.
Am descoperit cu stupoare (?!), odată cu Preşedintele-jucător, ce hal de corupţie apasă pe umerii cu epoleţi (la vedere sau nu) din vămile patriei noastre. Părintele naţiunii ne crede ori naivi, ori iremediabil tâmpiţi. Cine v-a împiedicat vreodată să iniţiaţi şi să promovaţi o lege a ilicitului, aşa cum am avut noi cândva? Adică de când sunteţi Preşedinte, dumneavoastră care ştiţi tot ce mişcă în ţara asta, ”râul, ramul…”, de la viaţa dublă a Motanului Felix, până la nebuniile Porumbacului Crin sau cotloanele în care se ascund escrocii internaţionali Nicolae Popa sau Hayssam, chiar nu ştiaţi în ce hal de mizerie morală se scaldă vameşii şi poliţiştii noştri de frontieră? Nu ne insultaţi inteligenţa, domnule Preşedinte. Acolo a fost aşa de când lumea şi pământul. Noi n-am avut niciodată un Giovanni Falcone sau un Dalla Chiesa, care să meargă până în pânzele albe şi cu orice risc, într-o operaţiune gen Manipulite din Italia anilor 90, după nemernicii şpăgari autohtoni susţinuţi şi legaţi prin fire invizibile de politicienii mioritici de diferite culori, dar de aceleaşi moravuri îndoielnie.
Şi asta pentru că, indiferent de oamenii cinstiţi şi hotărâţi care nu mă îndoiesc că încă mai există şi la noi, aceştia nu ar fi avut niciodată susţinerea politică necesară pentru a eradica „muşuroiul”. Indiferent cine a fost la putere în ultimii 21 de ani, a acceptat tacit „modelul”. S-au făcut că nu văd şi nu ştiu. Poate este chiar rentabil, atunci când şpaga se întoarce cu lopata şi se adună cu găleata. Sistemul piramidal al obţinerii şi (re)distribuirii şpăgii, nu s-a putut dezvolta decât cu voie de sus, adică de la putere. Organizată ca o veritabilă microintreprindere, pe principiul economic al „diviziunii sociale a muncii”, am văzut cum şpaga se aduna şi apoi pleca, „pe drum de seară” sau dis-de-dimineaţă, spre alte destinaţii. Şpagă, nu glumă, de vreme ce lucrătorii din vamă sau PCTF – cum îi spun actualii poliţişti de frontieră, foştii grăniceri de altădată – şi-au permis să-şi ridice ditai viloaiele de neam prost, fără cel mai elementar bun simţ şi frică de Dumnezeu, că de lege… ce să mai vorbim.
În naivitatea mea, îndrăznesc să întreb, totuşi unde sunt TIR-urile? Adică alea cu ţigări şi cu legume-fructe de contrabandă. N-am auzit să se pomenească nimic despre ele până acum. Pentru că de aici se încasa adevărata şpagă. Aia multă, „fără număr, fără număr…”, de vreme ce o funcţie de şef de vamă costa 130.000 de euro. Bănet, nu glumă. Mă gândesc amar, ca unul care cândva i-am cunoscut îndeaproape pe grăniceri… De la nevinovatele sticle de Coca-Cola, câte un pachet de Vegeta sau o cutie de cafea Ness, mai rar câte o carpetă cu „Răpirea din serai”, „Regele animalelor în junglă” ori „Natură moartă cu fazani”, comandate după preferinţele şi gusturile discutabile ale şefilor grăniceri de dinainte de 1989, cât de mult „am evoluat” (sau decăzut), adică la ditai găleţile doldora de valută, de azi.
Se spune că pe timpul lui Uica Lae, Securitatea îi bătea pe unii să spună cu cine şi ce legături au avut. Apoi, când respectivii începeau să vorbească, aceeaşi Securitate nu mai ştia cum să-i facă să tacă. Tare mi-e teamă că, „strânşi cu uşa” de procurori, împricinaţii din ziua de azi, vor începe să vorbească mai mult decât ar trebui. Şi atunci cum vor fi potoliţi să tacă? Ei, oricum nu mai au nimic de pierdut. Ştiu că „sacrificarea” lor este una ritualică. Interese superioare (de partid) cer acest lucru. Da cu Schengen-ul cum rămâne? Credeţi că ăia care ne monitorizează, nu s-au prins de şmecherie?