Sănătatea pacientului se îndreaptă spre veşnica pomenire

Pacienţii români continuă să fie cobaii de experienţe ai statului român. Odată că le-a fost minimalizat accesul la resurse financiare care să le permită un trai modest şi ulterior restricţia din ce în ce mai amplă la servicii medicale gratuite, în ciuda faptului că, angajat fiind, contribuie cu 5,5% din veniturile salariale la sistemul sanitar. Că o fi mult sau puţin guvernanţii ştiu, dar continuă să se plângă. Reforma sanitară a permis în urmă cu ceva timp reducerea drastică a numărului de paturi din spitale în ideea de a orienta pacientul spre servicii medicale oferite mai mult prin internarea de zi şi continuarea tratamentului la domiciliu. Mai marii ţării au tras clopotele unui imperios sistem sanitar reformat, prin care pacientul să apeleze prima dată la veriga numărul unu din sănătate: medicul de familie. Dar şi aici câinii nu puteau purta veşnic colaci în coadă. S-a încercat reducerea numărului de consultaţii la 20 pe zi, al 21-lea pacient fiind nevoit să achite o taxă pentru a fi consultat şi a i se da o amărâtă de reţetă sau un bilet de trimitere aflate în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate ce însemna drum liber spre servicii medicale de specialitate gratuite. Nici asta nu a fost de ajuns. Bani sunt prea puţini pentru a fi alocaţi în sănătate, nu ajung pentru investiţiile din turism, acesta ar fi unul dintre exemplele pentru care sunt bani şi nu se fac restricţii. Potrivit normelor metodologice ale Contractului Cadru pe 2012, intrate în vigoare la data de 1 ianuarie, pacientul numărul 21, dacă nu este caz de urgenţă, nu mai beneficiază de bilet de trimitere sau reţetă compensată deşi ar putea să achite modesta sumă de 10 lei. Ar putea medicul să îl consulte după program, îl taxează pentru consultaţie, îi dă o reţetă albă pentru a-şi cumpăra medicamentele şi dacă are vreo problemă pentru care ar necesita un bilet de trimitere la medicul specialist aşteaptă ziua în care îl poate programa în limita celor 20 de locuri disponibile. Asta dacă nu vrea să apeleze la privat contra cost. Astfel, pacientul român ori va continua să caute sănătatea bagând adânc mâna în buzunar, ori îşi va pregăti veştmintele şi va aştepta mai repede ziua în care popa îi va cânta veşnica pomenire.