Home / Editorial / Cine-i mai român, Băsescu sau Arafat?

Cine-i mai român, Băsescu sau Arafat?

Distribuie

alex_poza_noua_9804b8.jpgTraian Băsescu l-a atacat, la sfârşitul anului trecut, pe fondatorul SMURD în România, dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, despre care a afirmat, nici mai mult nici mai puţin că „este cel mai mare duşman al reformei sănătăţii”, motivul declaraţiei sub centură a preşedintelui fiind acela că dr. Arafat se opune înfiinţării unui sistem privat în domeniul serviciilor medicale.
Au început apoi dezbateri pro şi contra. Unii au afirmat că se impune liberalizarea respectivelor servicii, alţii au argumentat că acordarea către terţi privaţi a dreptului de a acorda servicii medicale reprezintă un atentat la siguranţa României. Nu vom analiza aceste aspecte acum. Mai interesant ar fi să vedem, cine cât a făcut pentru români.
Ce a făcut pentru România Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor? Câte autostrăzi construite de la A la Z a inaugurat? Numărul acestora e cunoscut, la fel ca cel al navelor dispărute fără urmă în dosarul „Flota”. Ce a făcut Traian Băsescu pentru români din postura de preşedinte al ţării în afara unor proiecte politice bazate pe interese de partid şi dezbinare?
Se ştie, dr. Raed Arafat a construit un sistem pe care dacă nu l-a pornit de la minus (datorită naţionalităţii sale), oricum l-a realizat de la zero. Un sistem care s-a dezvoltat în două decenii, timp în care atacurile „binevoitorilor” şi ale „prietenilor” n-au fost deloc puţine. Un sistem extrem de util pentru cetăţeni, care a devenit model şi pentru alte ţări…
Aşadar, cine e mai român dintre cei doi? Băştinaşul Traian Băsescu sau palestinianul Raed Arafat?!


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

EDITORIAL: Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la Ulieş

Distribuie Undeva prin luna iulie am primit un telefon de la Costi Dumitru, profesor şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.