Share
Home / Administratie / Tracia Trade amendează foştii deţinuţi politici

Tracia Trade amendează foştii deţinuţi politici

Membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici (AFDP), beneficiază, conform Legii 118, articolele 1 şi 8, de scutire de la plata taxelor şi impozitelor locale, beneficiind, în consecinţă, şi de parcare gratuită. Însă, în acest an, deoarece Tracia Trade – Serviciul Parcări Publice consideră că o parte dintre membrii AFDP Mureş, trecuţi pe lista înaintată lor, nu se încadrează în prevederile legale, membrii Asociaţiei nu beneficiază încă de acest drept. Secretarul AFDP Mureş, Ioan Grama, a declarat că deja s-au aplicat amenzi unor foşti deţinuţi politici. “Le-am spus să nu plătească, să vină la mine, că încerc să rezolv problema. Deja ştiu din cap numărul de la Tracia, cu toţi încerc să rezolv de jos, dar cu cei de la Tracia nu prea îmi iese”, a completat Ioan Grama.

Problema: cei născuţi după 1960

Horaţiu Moldovan, directorul Tracia Trade, ne-a spus că a verificat lista primită de la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Mureş după criteriul anului naşterii. “Mi s-a părut cel mai bun criteriu”, a completat acesta. Pe listă, conform directorului Tracia Trade, se află persoane născute după anul 1960, iar potrivit Articolului 1 al Legii 118, doar foştii deţinuţi politici pot benificia de parcare gratuită, susţine acesta. “Ce deţinuţi politici pot să fie cei născuţi după 1960, care au împlinit 18 ani abia în 1978? Noi trebuie să plătim o redevenţă Primăriei Târgu-Mureş, aşa că verificăm listele pe care le primim pentru scutiri, pentru că dacă eşti preşedintele unei asociaţii şi ai ştampilă, asta nu înseamnă că poţi să treci pe cine vrei tu pe listă. Calitatea de membri cotizanţi nu le dă dreptul să beneficieze de drepturile oferite prin Legea 118”, a precizat Horaţiu Moldovan.

Întâlnire între Nistor Man şi Horaţiu Moldovan

Nistor Man, Preşedintele AFDP Mureş, a avut, marţi 15 ianuarie, o întâlnire cu directorul Tracia Trade, pentru a clarifica problema parcărilor pentru membrii AFDP. Nistor Man consideră că din moment ce Primăria Târgu-Mureş a aprobat lista trimisă de AFDP Mureş, atunci Tracia Trade nu ar trebui să le mai ceară alte documente. Pe lista înaintată către Tracia Trade se află 39 de persoane, membri ai AFDP. Dintre aceştia, în jur de 10, ne-a spus Horaţiu Moldovan, sunt născuţi după 1960, iar dreptul lor la gratuitatea parcării este pus sub semnul întrebării. “Am vrut să le dau tichetele celor născuţi în anii 50 sau înainte şi să clarificăm ulterior situaţia celorlalţi, însă Nistor Man a refuzat. Deocamdată, lucrurile nu sunt clarificate, voi apela şi la un avocat pentru a vedea dacă persoanele respective pot sau nu să beneficieze de acest drept”, a declarat Horaţiu Moldovan.

Nistor Man: “Nu e spaţiul lor!”

Nistor Man, preşedindele AFDP Mureş, a declarat, după întâlnirea cu directorul Tracia Trade, că nu s-a ajuns la nicio concluzie şi că nu ştie ce se va întâmpla. “Noi ar fi trebuit să beneficiem de acest drept încă din 3 ianuarie. Nu e spaţiul lor! E spaţiu public, ei doar îl administrează. Ei ar trebui să ia la cunoştinţă şi să aplice, nu să verifice, având în vedere că Primăria a aprobat lista noastră. Plus că oricum sunt spaţii, în care cică au investit nimica toată şi acolo nu putem parca. Noi avem în jur de 1000 de membri, dar am făcut cerere doar pentru 40 de persoane… Le-am spus că nu-i nimic, dacă nu e bine aşa, vom înainta o listă cu 250 de oameni!”, a declarat Nistor Man.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Camere de supraveghere noi, în Cristeşti şi Vălureni

O comisie de recepție a preluat luni, 11 decembrie, lucrările privind circuitul închis a sistemului …

Share
Share