Reghinul îşi premiază sâmbătă sportivii Orașe
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 77 Vizualizări

Reghinul îşi premiază sâmbătă sportivii

Asociaţia „Sportul Pentru Toţi” Reghin, cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Reghin, organizează sâmbătă, 18 ianuarie, de la orele 16.00, cea de-a V-a ediţie a Galei Sportului Reghinean 2013. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură „Eugen Nicoară” din municipiu şi va cuprinde mai multe secţiuni. Ca în fiecare an, într-o organizare ireproşabilă, în holul Casei de Cultură va fi organizată o expoziţie de fotografii cu imagini din istoria participării echipelor şi a sportivilor reghineni la diverse competiţii. În fiecare an, vizitatorii vor găsi numeroase instantanee inedite, iar cei mai vârstnici, pe baza imaginilor fotografiilor îngălbenite de timp vor depăna amintiri din urmă cu mai multe decenii. La fel ca şi în ediţia trecută, prezentatorul Galei va fi redactorul coordonator al compartimentului sport de la postul teritorial Radio Târgu-Mureş, Aurel Raţiu.

Primăria Reghin, alături de sportivi

Pentru organizarea ediţiei din acest an, la fel ca şi în cele precedente, Primăria este alături de sportivii reghineni şi se mândresc cu rezultatele acestora, fie că evoluează la cluburi locale, fie sunt plecaţi în alte localităţi, sau chiar peste graniţă. Pentru aceştia din urmă, există o secţiune specială, numită „Sportivi ambasadori”, unde vor fi premiaţi primii zece sportivi care reprezintă cu cinste Reghinul pe alte meleaguri. Altă secţiune este rezervată sportivilor de club locali, unde sunt nominalizaţi 20 de sportivi, la fel ca şi la secţiunea „Personalităţi sportive”, unde vor fi premiaţi cei mai valoroşi tehnicieni, cei care au obţinut cu sportivii pe care i-au pregătit cele mai valoroase rezultate. Vor fi premiate de asemenea echipele care au obţinut cele mai bune rezultate pe parcursul anului 2013. Nu vor fi uitaţi nici cei care nu se mai află printre noi, urmaşii acestora urmând să primească premiile secţiunii „Sportivi post mortem”. Toţi cei premiaţi vor primi cupe, diplome, medalii şi cadouri din partea sponsorilor.

Nu vor lipsi momentele de destindere

Între cele cinci secţiuni ale Galei, asistenţa se va putea delecta cu momente artistice şi demonstraţii de dans sportiv şi balet clasic, susţinute de invitaţi speciali, mulţi dintre aceştia, chiar din localitatea care nu a dus lipsă de talente. Evenimentul se va încheia cu un dineu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE