Managerii spitalelor din Mureş, cu temele făcute Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 518 Vizualizări

Managerii spitalelor din Mureş, cu temele făcute

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi, 6 februarie, în cadrul unei videoconferinţe, că este foarte supărat pe managerii spitalelor care nu au trimis planul de reorganizare al spitalului până miercuri, 5 februarie, data limită. Mai mult acesta, i-a avertizat că dacă până acum Ministerul Sănătăţii i-a lăsat să decidă singuri soarta spitalelor, de acum lucrurile se vor schimba şi se va interveni acolo unde este cazul.

Managerii, liberi să-şi conceapă planul

Asigurarea serviciilor medicale, echilibrarea cheltuielilor de funcţionare a spitalului şi utilizarea optimă a numărului de paturi sunt doar câteva dintre obiectivele care ar fi trebuit să se regăsească în fiecare plan spitalicesc. Pentru că majoritatea managerilor nu au trimis niciun plan, Nicolăescu le-a transmis că este „extraordinar de supărat”. „În urmă cu trei săptămâni, am discutat într-o videoconferinţă cu managerii de spitale. Atunci am vorbit numai despre reconfigurarea structurii spitalelor. Noi nu am vrut să luăm decizii pentru spitalele locale, pentru că eu cred că fiecare manager ştie cel mai bine ce este important pentru spitalul pe care îl conduce. Ca atare, v-am lăsat libertatea să aveţi iniţiativă, să propuneţi, să gândiţi modalităţile cele mai eficiente de funcţionare a spitalelor. V-am solicitat ca până pe 5 februarie să trimiteţi propriile planuri de reconfigurare, în care să urmăriţi câteva obiective importante: asigurarea serviciilor medicale la un anume standard de calitate, echilibrarea cheltuielilor de funcţionare a spitalului în privinţa medicamentelor, salariilor, materialelor sanitare, utilităţilor, utilizarea optimă a numărului de paturi pe care le aveţi aprobate în structuri, internarea doar a cazurilor care nu pot fi rezolvate la late nivele de asistenţă şi creşterea numărului celor tratate în Ambulatoriul de Specialitate”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Încă o şansă

Ministrul le-a mai dat acordat o şansă celor care n-au luat în considerare decizia Ministerului. Astfel, până în 20 februarie toţi managerii de spitale trebuie să-şi întocmească planul de reorganizare. „Aceste planuri trebuiau întocmite de managerii de spitale în colaborare cu direcţiile de sănătate publică locale şi cu profesioniştii din sistemul sanitar inclusiv cu reprezentanţii sindicatelor reprezentative. Din păcate, sunt extraordinar de supărat că nu am primit aceste planuri şi vă atenţionez la modul cel mai serios cu putinţă că a răspunde altfel decât trebuie înseamnă că nu vă pasă de soarta spitalelor pe care le conduceţi şi în această situaţie ne obligaţi să luăm decizii în locul dumneavoastră, ceea ce vom şi face. Acest lucru nu înseamnă că veţi fi scutiţi de responsabilităţi. Aş mai atenţiona direcţiile de sănătate publică judeţene, care aveau rolul să coordoneze şi să aplice politica Ministerului în acest domeniu. O să vă mai acordăm ultimul termen de trimitere al acestor planuri, 20 februarie”, a spus Eugen Nicolăescu.

Managerii spitalelor din Mureş au respectat deadline-ul

Managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş a declarat că a respectat termenul limită şi a trimis planul în timp util. „Spitalul Clinic Judeţean Mureş a trimis acum o săptămână planul de reconfigurare. La noi era într-un fel mai simplu, pentru că structura organizatorică a fost schimbată cu o lună înainte. Într-un fel am anticipat şi s-au făcut nişte modificări. Acum, într-adevăr, în urma datelor naţionale pe care le-am primit pe anul 2012, bineînţeles că o să revedem şi o să reconfigurăm indicatorii. Noi nu avem mari probleme decât cu vreo două secţii, unde rata de utilizare nu e chiar bună, dar vom analiza şi bineînţeles că o să înaintăm încă un plan”, a declarat Ioan Szasz, managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş.

Şi managerul Spitalului Municipal din Sighişoara a trimis planul de reorganizare la termenul stabilit, afirmând că din cele 261 de paturi s-au tăiat zece pentru o funcţionare mai bună, dar şi din motive de economie. „Spitalul Municipal din Sighişoara a trimis la termenul stabilit planul de reorganizare şi am făcut unele modificări. De la 261 de paturi, noi am considerat că sunt suficiente 251. Am scăzut zece paturi, deoarece în unele secţii şi compartimente rata de utilizare era mai scăzută şi atunci am considerat că nu are rost să ţinem nişte paturi goale. Am mai pus şi cu alte ocazii că noi funcţionăm în sistem pavilionar şi am dorit din motive de economie să ne restrângem. Paturile tăiate au fost din Secţia Chirurgie, Compartimentul ORL şi Urologie şi o parte dintre ele le-am dat Secţiei Obstetrică-Ginecologie, unde rata de utilizare este apropiată de 80% şi la Compartimentul de Psihiatrie, unde erau doar zece paturi şi unde de aproape un an nu avem medic şi nici nu s-a prezentat nimeni la concurs. Am considerat că putem să rezolvăm cazurile care ni se adresează în spitalizare de zi şi în Ambulatoriul Integrat al Spitalului”, a declarat Aurelia Maşca, managerul Spitalului Municipal din Sighişoara.

Mohamed Barmou, managerul Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” din Târnăveni, a precizat că la spitalul pe care îl conduce s-a făcut o reorganizare totală, iar planul a fost trimis la timp. Mai mult, acesta a anunţat că se doreşte înfiinţarea Compartimentelor de Oftalmologie şi Urologie. „Spitalul din Târnăveni a trimis planul de reconfigurare şi am făcut o reorganizare totală. Noi avem gradul de ocupare aproape 82% în majoritatea secţiilor. Am renunţat la anumite compartimente care nu au adus un beneficiu spitalului şi vrem să înfiinţăm Compartimentul de Oftalmologie, unde avem un medic specialist. La fel, dorim să înfiinţăm Compartimentul de Urologie. Am trimis planul la Ministerul Sănătăţii şi sperăm să fie aprobat”, a declarat Mohamed Barmou.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE