Am întâlnit şi politicieni cu onoare…

S-a spus, şi nu o dată, că dacă ar fi ştiut să se retragă la timp din funcţia de preşedinte al României comuniste, fostul dictator Nicolae Ceauşescu nu numai că n-ar fi sfârşit împuşcat precum un borfaş de rând din Chicago, ci ar fi dus-o şi acum bine mersi, desigur dacă sănătatea i-ar fi permis. Puterea însă e un fel de boală incurabilă, la care foarte puţini politicieni au antidotul, astfel încât cei care o deţin renunţă extrem de greu la ea. De parcă ar fi o comoară…

S-a văzut, după decembrie 1989, cum generaţii întregi de politicieni, fie că erau preşedinţi de stat, premieri, miniştri, parlamentari, primari, şefi de instituţii, consilieri locali sau judeţeni au acaparat, ciclic, puterea, şi în timp scurt s-au cramponat de ea, fiindu-le foarte greu să o mai lase din braţe. În special când au avut probleme cu justiţia…

Trombonişti prin definiţie, în fiecare campanie electorală, toţi aceşti politicieni care aveau (şi au în continuare) ca ţintă interesul personal şi nu cel al muritorilor de rând care votează, au şi o lacună, mai vizibilă la unii chiar decât e Marele Canion din SUA: cuvântul onoare…

Condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare în nefastul caz al incendiului din 1995 din Piaţa Armatei, şeful administraţiei Pieţelor din Târgu-Mureş, consilierul judeţean Vasile Filimon, a demisionat din Consiliul Judeţean Mureş. Un gest de normalitate pentru alte ţări (a se vedea demisia de onoare a preşedintelui Ungariei, acuzat de plagiat în 2012), dar ieşit din comun în România, ţară în care cuvântul onoare lipseşte cu desăvârşire din dicţionarul multor politicieni de elită. Pentru că a avut onoarea să demisioneze şi să nu se cramponeze de funcţie, am doar trei cuvinte pentru fostul consilier judeţean Vasile Filimon: aveţi tot respectul!