Lokodi Edita Emőke, despărţire de CJ Mureş Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 420 Vizualizări

Lokodi Edita Emőke, despărţire de CJ Mureş

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Mureş de joi, 27 februarie, a debutat cu proiectele de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatelor de consilier judeţean al lui Vasile Filimon, respectiv Lokodi Edita Emőke.

Şedinţa a prilejuit ultima prezenţă a celei care a condus Consiliul Judeţean Mureş vreme de două mandate, despărţirea de consilierii judeţeni fiind salutată de aceştia, care au elogiat activitatea de un deceniu a lui Lokodi în cadrul Consiliului Judeţean Mureş.

“În cei aproape zece ani de activitate în Consiliul Judeţean Mureş doamna Lokodi Edita Emőke a încercat şi în mare măsură a reuşit, să facă ca această instituţie să funcţioneze, să-şi îndeplinească misiunea. Ştim cu toţii că judeţul Mureş este unul cu multe specificităţi care dau celor care îl gestionează calităţi în plus faţă de colegii din alte judeţe. În opinia mea doamna Lokodi Edita Emőke le-a demonstrate şi valorificat  în folosul comunităţii mureşene”, a precizat Vasile Boloş, consilier judeţean PSD

“Va rămâne în continuare doamna preşedinte”

Mulţumiri şi aprecieri au venit şi din partea consilierilor judeţeni UDMR, care, prin vocea lui Kelemen Marton au spus că Lokodi tot doamna preşedinte va rămâne şi de acum înainte. “Există o obişnuinţă, aceea ca unele personalităţi, până la sfârşitul vieţii să-şi păstreze titlul pe care l-a purtat. În ultimele săptămâni am înţeles ce înseamnă acest lucru. Pentru noi, pentru comunitatea noastră judeţeană doamna Lokodi va rămâne în continuare doamna preşedinte. Îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru judeţul Mureş, pentru eforturile domniei sale, uneori sacrificându-şi viaţa personală pentru acest judeţ”, a spus Kelemen Marton, consilier judeţean UDMR.

“Au fost cei mai frumoşi ani”

Vădit emoţionată, Lokodi Edita Emőke a rememorat momentele timpului petrecut în cadrul Consiliului Judeţean, începând cu vara anului 2004, când la începutul primului mandat de preşedinte se întreba: oare ştiu ce mă aşteaptă? Oare voi putea face faţă? “Simt o împlinire în suflet, au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea. A fost munca care mi-a plăcut cel mai mult. Nu întotdeauna ne-am înţeles perfect, probabil datorită stresului, cauzat din activităţi pe care le-am descoperit împreună. Vă cer iertare dacă v-am jignit, uneori chiar am vrut să arăt că sunt o femeie puternică, nu să vă jignesc, m-am luptat să fiu o femeie puternică, să nu mă consideraţi doar o simplă femeie. Aceşti opt ani au fost de succes pentru acest judeţ. Mulţumesc tuturor directorilor instituţiilor subordonate. Într-o zi, unul dintre ei mi-a spus că eram ca un motor. Motorul eraţi dumneavoastră care m-aţi împins înainte. Eu eram doar o persoană care recepţiona ceea ce doreaţi şi încercam să facem împreună. Seara, după fiecare zi de muncă mă culcam cu sufletul împăcat. Acest sentiment este darul meu pe care îl duc mai departe. Nu o să uit ziua aceea de iunie când prima dată porneam plină de emoţii. Acum stau liniştită, calmă, faţă de o nouă perioadă a vieţii despre care iarăşi nu ştiu prea mult, dar sper că o să mă descurc”, a spus Lokodi.

Mulţumiri peste mulţumiri

Mulţumirile au continuat la adresa colegilor, a directorilor instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean şi presei. “Mulţumesc mass media. La început au fost foarte severi cu mine, chiar nu doream conferinţe de presă dar după aceea, vă mulţumesc pentru prietenia voastră, care o simt. Sunteţi acea verigă din societate care este absolut necesară într-o democraţie. Colegilor din UDMR le urez succes în muncă, echilibru în continuare şi o înţelegere perfectă cu ceilalţi membri ai celorlalte formaţiuni politice, astfel ca judeţul Mureş să rămână acel judeţ de echilibru pentru a merge înainte. Voi fi de acum o bunică care să rămână şi în inima copiilor şi nepoţilor, pentru că până acum am stat foarte puţin alături de ei. Am stat alături de comunitatea judeţului Mureş, în defavoarea familiei. Acum vreau să recuperez acest lucru. Mulţumesc colegilor mei din actualul executiv, vă doresc succes în activitate. A fost o mică perioadă de relaxare dar urmează 2014 care să ne aducă surprize plăcute pentru noi. Dacă o să-mi permiteţi, o să mă retrag, pentru că astăzi sunt aici, dar nu sunt aici”, a spus Lokodi.

“Lucrurile care ne apropie, nu cele care ne despart”

Aprecieri la activitatea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş au fost aduse de actualul preşedinte, Ciprian Dobre. “Faptul că la conducerea judeţului vreme de opt ani a avut aceeaşi persoană, o continuitate de două mandate reprezintă un câştig. Ştim foarte bine ce înseamnă de fapt munca de administraţie, proiectele care le gestionează un judeţ sunt de anvergură, proiecte care nu le poţi termina într-un an, doi şi foarte greu în patru ani. A fost un avantaj al judeţului Mureş având această continuitate. E un lucru de necontestat. E un câştig faptul că am avut o femeie la conducerea judeţului Mureş. Am regăsit în unele discuţii această raportare la faptul că o femeie conduce judeţul Mureş. La nivel naţional nu a existat o a doua femeie preşedinte de Consiliu Judeţean, cum nu există nici astăzi. Am apreciat de fiecare dată faptul că în discuţiile serioase doamna preşedinte căuta lucrurile care ne apropie şi nu cele care ne despart. E una dintre calităţile pe care oamenii politici trebuie să le aibă în vedere. Îi mulţumesc pentru activitatea în slujba judeţului Mureş timp de zece ani. Va fi invitată în continuare la toate proiectele pe care domnia sa le-a început şi care sunt în derulare, în calitatea sa de senator-preşedinte al judeţului Mureş. E bine ca lucrurile să se termine în prezenţa celui care le-a început”, a menţionat Ciprian Dobre.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE