Home / Social / “Copilăria mea”, concurs plin de “Sentimente”

“Copilăria mea”, concurs plin de “Sentimente”

Distribuie

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş a organizat, recent, sub genericul “Descoperi şi câştigi”, concursuri literare pentru copiii asistaţi în casele de tip familial de pe raza judeţului Mureş.

Copiii din clasele primare au avut ca temă pentru lucrări “Copilăria mea”, pe când cei mai mari au elaborat lucrări pe tema “Sentimente”, în aceste compuneri putând să-şi analizeze bucuriile şi micile dezamăgiri,importanţa unei familii, dar şi bucuria de avea o familie mai mare, în care se pot integra. La concurs au participat 112 de copii, 20 dintre aceştia fiind premiaţi luni, 10 martie, în cadrul unei festivităţi organizate la sediul DGASPC Mureş.

“A trebuit să mărim numărul de premii”

Pe raza judeţului, aproximativ 2.000 de copii trăiesc în diversele instituţii subordonate DGASPC Mureş. Scopul concursului fiind cel de a fi o provocare pentru copii şi un prilej de a se manifesta creativ, cei 112 de participanţi au acceptat provocarea, şi ajutaţi de instructori, au reuşit realizarea multor lucrări deosebit de emoţionante. “Totul a pornit în luna noiembrie 2013, când am vrut să facem un concurs pentru a pune în valoare copiii din sistemul de protecţia copilului. De aici totul a evoluat de la sine, după ce am discutat cu colegii am găsit să facem legătura între dezlegarea unei integrame apărute în revista instituţiei noastre şi realizarea unei compuneri cu temele amintite. Partea dificilă a fost cea de corectare”, a relatat Elida Deak, director adjunct al DGASPC. “Deşi am avut un barem de punctare deosebit de exact, ne-a fost foarte greu să alegem pe cele mai bune 12, trebuind să mărim numărul de premii la 20. Important este că au reuşit să se exprime într-un mod autentic, unii descriindu-şi propriile experienţe, alţii inventând personaje”, a continuat Deak, care a făcut parte din juriu, împreună cu profesoara Codruţa Băciuţ. “Lucrările fiind atât de reuşite, le-am promis că vom continua concursul pentru copiii din sistemul de protecţie şi o să-i spunem Vocea copilului”, a încheiat directoarea Elida Deak.

Câştigătorii acestui concurs au fost Alexandru Moldovan, Nagy Eniko şi Ramona Teglaş la concursul claselor primare, Gabriel Boţan de la grupa celor mai mari fiind câştigătorul tabletei, urmat de Ana Szekely şi Margareta Rostaş. “Nu am mai avut niciodată în mâini o tabletă, abia aştept să ajung acasă să o încerc. Cel mai mult mă interesează enciclopediile, din care pot să învăţ multe”, spunea, încă peste măsură de emoţionat, Gabi Boţan.

Copiii speciali merită premii pe măsură

Auzind unele dintre lucrări citite de către cei care le-au scris, am putut constata atât debordanta fantezie a copiiilor instituţionalizaţi, sensibilitatea lor aparte, dorinţa aprinsă de a avea o familie, dar şi înţelegerea prematură, alături de o mulţumire că totuşi se află în locuri bune, unde primesc tot de ce au nevoie, chiar şi afecţiune. “Am fost foarte tristă când a trebuit să mă despart de familia mea. A trebuit să lupt ca să mă obişnuiesc cu lipsa părinţilor, de la care nu mai primeam afecţiune. Încet m-am obişnuit cu situaţia şi mi-am găsit noi prieteni. Ei şi părinţii care ne îngrijesc îmi dau multă dragoste, pe care nu am primit-o de la părinţi. Degeaba aş fi tristă, degeaba mă gândesc mult la părinţii mei, oricum nu mai pot schimba nimic”, spunea una dintre premiante, elevă în clasa a VIII-a.

Premiile oferite au fost deosebit de atractive pentru copii, acestora venindu-le greu să creadă că au posibilitatea de a câştiga tabletă sau telefon mobil. Alături de aceste premii, au fost acordate şi pachete cu rechizite prin grija Herlitz, bogate pachete cu dulciuri oferite de Lions, toţi premianţii primind astfel premii frumoase. “Acest concurs a fost într-adevăr special, şi am fost chiar un pic luată prin surprindere de cât de buni sunt aceşti copii speciali. Au lucruri frumoase de spus. Vom mai veni cu premii şi la acţiunile viitoare. Comunitatea trebuie să contribuie şi la bunăstarea acestor copii, şi să conştientizeze cât este de important voluntariatul”, a declarat Ani Teglaş, din partea Lions Club, un grup de femei inimoase care se implică în multe acţiuni de binefacere.

Edith VEREŞ

 

 

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dr. Rădeanu Iulia-Maria. ” Încet, ne apropiem de un număr de 70 de copilași care poate astăzi nu ar fi existat”

Distribuie Promovarea Asociației Generații Iubite și Octrotite (GIO), chiar dacă am face-o săptămânal, tot nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.