Revanşă reuşită parţial de BC Mureş BC Mures
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 82 Vizualizări

Revanşă reuşită parţial de BC Mureş

În penultima etapă din sezonul regulat al Ligii Naţionale de Baschet Masculin, BC Mureş Târgu-Mureş a învins sâmbătă seara pe teren propriu cu scorul de 86-84 (26-23, 13-14, 15-24, 32-23) formaţia CSU Atlassib Sibiu. Partida constituia lupta pentru ocuparea locului III în clasament şi o revanşă de luat pentru ambele echipe. Pentru înfrângerea suferită în turul campionatului din punctul de vedere al mureşenilor, pentru eliminarea din Cupa României, în cazul sibienilor. Din acest aspect, ambele au reuşit revanşa. BC Mureş a învins, la aceeaşi diferenţă înregistrată în tur, când scorul a fost 77-75 pentru CSU Atlassib, dar la egalitate de puncte rezultatul direct avantajează echipa sibiană pentru numărul mai mare de puncte înscrise în deplasare. Scorul a avut o evoluţie complet diferită în cele patru sferturi ale partidei. BC Mureş a reuşit o primă parte bună, cu un duel Martinic-Ivanovic versus Lee-Ceskovic. Cum era de aşteptat, fostul „tigru”, Matija Ceskovic a jucat foarte motivat împotriva fostei sale echipe, dar Martinic a avut tirul bine reglat şi a reuşit patru aruncări de la distanţă în primele minute. Înaintea pauzei mari, sibienii au reuşit să treacă la conducere, dar Mureşul a revenit şi a intrat la vestiare cu avantaj de un coş.

Oscilaţii, victorie cu gust de înfrângere

După pauză, jocul a fost la fel de echilibrat, sibienii aflându-se la conducere în marea majoritate a timpului. Diferenţa de pe tabelă a crescut aproape de jumătatea ultimului sfert la 60-73 şi părea de neremontat. Mureşenii reuşesc însă o serie foarte bună, cu Jelenic în prim plan, secondat de Mladenovic şi Brown şi egalează. După ce s-a mers cap la cap, la intrarea în ultimul minut scorul era egal. Un nou coş de trei puncte al lui Martinic duce diferenţa la cea necesară pentru a câştiga disputa directă. Oaspeţii înscriu doar o liberă şi Jelenic punctează din nou din afara semicercului, diferenţa ajungând la cinci puncte. Ceskovic ratează una din libere, dar obţine alte două cu doar trei secunde înaintea finalului. Le transformă de această dată şi victoria mureşenilor îşi pierde strălucirea. Echipa lui Sekulovic a reuşit un joc foarte bun în duelul „lunetiştilor”, scor 15-5, dar a fost depăşită net la recuperări, 21-40. BC Mureş mai poate depăşi echipa sibiană doar în cazul în care aceştia pierd cu Steaua în ultima etapă, iar ei reuşesc o victorie la 66 de puncte cu Timba, partidă care va avea loc joi, în Sala Sporturilor.

Au evoluat formaţiile:

BC Mureş: Martinic 23 (5×3), Jelenic 23 (7), Mladenovic 15, Ivanovic 10 (2), Brown 10, Peciukas 5 (1), Jucan, Păltinişanu.

CSU Atlassib: Lee 26, Ceskovic 24 (2), Johnson 14 (1), Sarovic 9 (2), Austin 9, Crăciun 2, Nelson.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE