ASA, „liga sătească” şi ipocrizia „săracilor” din fotbal

L-am auzit pe Mitică Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, spunând la o emisiune TV la puţin timp după meciul de joi din Europa League dintre ASA Târgu-Mureş şi francezii de la Saint Etienne că în viitorul apropiat Liga I de fotbal din România s-ar putea transforma într-o „ligă sătească”.

De ce n-a spus asta acum 15 ani?!

Redus din acest sezon competiţional ca număr de echipe, de la 18 la 14, primul eşalon fotbalistic al ţării culege acum roadele celor care au „cultivat” fotbalul mioritic în ultimele două decenii şi ceva, îndreptându-se dacă nu spre un faliment în adevăratul sens al cuvântului, cu echipe retrase din competiţie din cauza sărăciei, către un faliment moral.

Ciudat, în aceşti ani foarte mulţi conducători de cluburi, preşedinţi, impresari şi chiar fotbalişti au devenit aproape nababi dintr-un sport despre care se spune acum că e foarte sărac, cu investitori tot mai puţini şi cu tot mai multe cluburi aflate la buza prăpastiei către desfiinţare sau eşaloanele inferioare.

Mă mir că deşi e poreclit „oracolul de la Bălceşti”, Mitică Dragomir împreună cu Mircea Sandu şi ceilalţi conducători ai fotbalului românesc din 1990 încoace nu au avut viziunea necesară pentru a anticipa colapsul care urmează. Şi pentru a lua măsuri. Aceşti „băieţi deştepţi” care pozează în „săraci” puteau, cred, să pună oricând în anul 1995 sau 2000 bazele unui fotbal sănătos, cu concurenţă loială, în care spre exemplu preşedinţii de cluburi să nu fie nevoiţi să se milogească pentru finanţare de la autorităţile locale şi să facă apoi business-uri private cu bani publici.

Dacă exista o prevedere în acest sens, în care de exemplu echipele din prima ligă de fotbal să fie finanţate exclusiv din bani privaţi, cred că în timp rezultatele s-ar fi văzut. Fiecare din cele 14 competitoare din Liga I (inclusiv ASA Târgu-Mureş) ar fi funcţionat în jurul unei societăţi pe acţiuni care să aibă fie un grup restrâns de acţionari, fie câteva mii de acţionari – suporteri. Modele sunt destule în ţările vestice, unde se află şi echipele care fac performanţă şi câştigă trofee. Emiţi să zicem 100.000 de acţiuni, faci o ofertă publică cu 10 euro/acţiune şi aştepţi subscriptorii, adică viitorii acţionari din rândul fanilor. Rezultă un buget de un milion de euro, sumă care poate fi mai mare dacă se emit fie mai multe acţiuni sau dacă preţul uneia e de 10, 20, 50 sau 100 de euro. Depinde de cât de mare se doreşte a fi bugetul şi de obiectivele clubului.

Avantajele acestui model, despre care au scris şi alţii şi cu care sunt şi eu de acord, sunt multiple dar necesită în primul rând manageri adevăraţi, aşa cum sunt cei din fotbalul mare la care privim periodic cu jind, de regulă la meciurile din fazele superioare ale Ligii Campionilor sau Europa League, la echipele care ne-au scos din competiţie în tururile preliminare…