Home / Administratie / Memorandum pentru Centrul de Excelență – Spital Regional

Memorandum pentru Centrul de Excelență – Spital Regional

Distribuie

????????????????????????????????????
Proiectul Centrului de Excelență – Spital Regional de Urgență a fost prezentat joi într-o conferință de presă de către inițiatorii acestuia, care au semnat un memorandum de înțelegere privind demararea primelor acțiuni. Proiectul vizează construcția unui imobil multifuncțional în zona de pestre drum de clădirea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Tîrgu Mureș care să cuprindă parcări, unități de alimentație publică, cabinete medicale, spații de cercetare, săli de conferințe, locuințe de serviciu sau de protocol etc. Memorandumul de înțelegere a fost semnat de Primăria municipiului Tîrgu Mureș, Consiliul Județean, Universitatea Petru Maior și Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU). Din parteneriat mai face parte Universitatea de Medicină și Farmacie, care însă nu a fost reprezentată la această întâlnire.

Potrivit obiectului memorandumului, cei cinci parteneri și-au dat mâna pentru o etapă premergătoare, de intenție pentru ca în zona respectivă să fie edificat un Centru de Excelență – Spital Regional de Urgență, pe care îl vom prezenta mai jos.
Scopul memorandumului de înțelegere a fost prezentat mai întâi de către primarul Dorin Florea. „Am făcut un memorandum de înțelegere ca să arătăm că este o voință comună a administrațiilor publice, universităților și spitalului, să putem introduce acest material în Consiliul Local și în Consiliul Județean, ca pe baza acestor hotărâri să putem să avem baza legală pentru a putea susține planul urbanistic în zonă, studiul de fezabilitate și, în cel mai scurt timp, modalitatea de finanțare a acestui studiu de fezabilitate. Să avem această înțelegere între noi tocmai pentru a fi maxim de operativi în obținerea fondurilor europene”, a transmis acesta.

????????????????????????????????????
Președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre a lăudat inițiativa echipei Primăriei Tîrgu Mureș și a subliniat importanța proiectului. „Avem o problemă în ceea ce privește funcționarea în sensul social, al funcțiunii sociale a Spitalului de Urgență, cât și a tot ceea ce se întâmplă acolo”, a spus acesta.
Președintele CJ a arătat demersurile pe care autoritatea județeană le-a făcut legat de realizarea în zonă a unei parcări, proiect care are un studiu de fezabilitate, însă nu are acordul Autorității Aeronautice Civile din România.
Din punct de vedere urbanistic, acea zonă are nevoie categoric de o parcare, a mai susținut Ciprian Dobre.
„Toate chestiunile din acest memorandum de fapt consfințesc angajamentul pe care instituțiile pe care le conducem în ceea ce privește viitorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene”, a mai susținut Ciprian Dobre.
Dr. Claudiu Puiac, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu Mureș, a apreciat, de asemenea, demersul. „Vă mulțumesc că în sfârșit toate entitățile locale se implică în construcția acestei parcări, care știți că de atâția ani reprezintă o mare problemă a Spitalului Clinic Județean de Urgență în Tîrgu Mureș. Noi avem caracter de spital regional, dar pentru a fi într-adevăr un spital modern avem nevoie de infrastructură, iar una dintre cele mai mari probleme este cea a parcării. Vă garantez că atâta vreme cât voi fi manager al a Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu Mureș voi sta alături de dvs. și voi face toate demersurile necesare la Ministerul Sănătății ca să avem succes în acest proiect”, a spus managerul.

 

????????????????????????????????????
Președintele Senatului Universității Petru Maior (UPM), prof. univ. dr. Cornel Sigmirean a subliniat anvergura proiectului și necesitatea că acesta să aibă sprijinul autorităților naționale și, de ce nu, europene.
„Eu aș vrea să salut această inițiativă, mi se pare printre cele mai originale și de perspectivă pentru orașul și județul nostru, atât de importantă încât am sentimentul că ar trebui să devină marea miză atât a instituțiilor publice cât și a universităților din Tîrgu Mureș, mă refer în primul rând la cele două instituții care formează Consorțiul Metropolitan Tîrgu Mureș și care ar putea să reprezinte marea miză a agendei politice pentru următorii ani. Anvergura lui este impresionantă, sunt convins că aici fiecare trebuie să venim cu propriul proiect, dar în primul rând avem nevoie de coerență în susținerea proiectului pentru că cred că depinde atât de capacitatea noastră de a convinge, dar depinde foarte mult de mediatizarea lui și de susținerea pe care poate să o primească din partea instituțiilor naționale sau chiar europene. Cred că avem nevoie de lobby puternic în acest sens”, a spus președintele Senatului UPM.

Problema ghidurilor de finanțare

Semnatarii și-au propus să întocmească documentația pentru acest proiect ambițios pentru a fi pregătiți pentru momentul în care vor fi publicate ghidurile de finanțare în vederea atragerii de fonduri europene. „Nu știm ghidurile când apar și când, de fapt, se deschide taraba pentru depunerea proiectelor. Dar știm că oricât se bâlbâie un guvern, un minister, centrul regional ești obligat să îl faci”, a susținut primarul Dorin Florea.
Problema întârzierii publicării acestora a fost pusă pe tapet și de către președintele CJ. „Nu am învățat absolut nimic din exercițiul 2007-2013 pentru că Guvernul, la această oră, este, practic, în întârziere cu doi ani de zile. Suntem, din nou, la aproape doi ani de la deschiderea exercițiului bugetar și Guvernul este în întârziere în ceea ce privește eligibilitatea noastră pe proiectele de care societatea are nevoie. (…) Doi ani de zile întârzierepentru că nu avem ghiduri și echipele noastre nu se pot ocupa cu scrierea proiectelor înseamnă să bâjbâi. De doi ani de zile, România este ca un studiu de prefezabilitate continuu. (…) Ministerele s-au dovedit încă o dată că nu sunt autorități de management eficiente, sunt ineficiente în a gestiona chestiuni statale care depășesc chestiunile de birocrație. Ministerele nu sunt capabile să gestioneze competiția între unitățile administrative, între universități, între agenții economici, chiar privați, care sunt eligibili pe anumite proiecte europene”, a susținut Ciprian Dobre.
Neștiind surprizele, e ca oul Kinder ghidul de eligibilitate, crede șeful CJ. „Încă e închis, când îl vom deschide nu știm ce vom găsi în el, și atunci pentru parcare poate se va califica Primăria Tîrgu Mureș, proprietar al terenului este Consiliul Județean, semnăm această înțelegere, indiferent ce surprize ne va crea în acel ou Kinder autoritatea de management care va fi competentă pe care nu o știm încă, noi toți punem la un loc ce avem pentru a se face acea parcare și pentru a realiza practic spitalul regional de urgență cu toată plenitudinea responsabilității funcțiunii sociale a unui spital regional de urgență”, a conchis Ciprian Dobre.
Ca plan B, Dorin Florea a susținut că, dacă un asemenea centru nu va fi eligibil din fonduri europene, atunci acesta va fi finanțat de către cele două consilii, universități și mediul de afaceri.

Ce se dorește?

 

????????????????????????????????????

Construcția centrului multifuncțional care ar fi edificat în locul numit „groapa”, în spațiul de peste drum de Spitalul Mare pe o suprafață utilă de circa 11.000 mp, potrivit prezentării și desenului făcute de către primarul municipiului.
Subteran sau până la nivelul solului ar urma să fie edificate spațiile de parcare, necesarul în zonă fiind, potrivit unui studiu de prefezabilitate întocmit pentru Primăria Tîrgu Mureș, de 800 locuri de parcare. Acestea, pe unul – două sau trei niveluri – ar urma să fie realizate de administrația publică locală, din fonduri europene, fie în parteneriat public-privat.
La sol ar putea fi unitățile de alimentație publică, la etajul 1, spațiile pentru cei expropriați din zonă.
Apoi, pe 12 nivele, se intenționează ridicarea unei clădiri, de tip pavilion, care să cuprindă laboratoare pentru universități, spații de cercetare, săli de conferință, locuințe de serviciu etc. Structura exactă va fi definită după ce fiecare semnatar își va prezenta propriul proiect. Cert este că: „Ultimul nivel îl vrem noi, Primăria și Consiliul Județean, pentru locuințe de serviciu și locuințe pentru cei care vin și lucrează în spital de afară. Când ești un spital de asemenea de anvergură, ai nevoie să ai profesori, să ai profesori angajați, să ai profesori consultanți și să le oferi condiții civilizate de locuit”, a anunțat primarul Dorin Florea.
Edilul a mai susținut că este dispus să cedeze gratuit spitalului trei centrale de cogenerare din zonă, care ar scădea costurile de încălzire ale unității sanitare.

Ce prevede memorandumul?

????????????????????????????????????

Memorandumul de înțelegere prevede câteva acțiuni pe care semnatarii să le parcurgă, și anume: clarificarea situației juridice a terenului afectat de proiect (responsabili: Consiliul Județean, Municipiul Tîrgu Mureș), demararea unui Plan Urbanistic Zonal care să studieze potențialul de dezvoltare a zonei, relaționarea clădirilor propuse cu cele existente, asigurarea funcționalității și accesibilității spațiilor propuse și existente, dezvoltarea infrastructurii rutiere și edilitare (responsabil – Consiliul Județean Mureș), demararea studiului de fezabilitate pentru construirea centrului multifuncțional care să deservească zona sus-amintită, oferind funcțiuni complementare activităților medicale și universitare – parcări supraetajate, spații comerciale, alimentație publică, cabinete medicale, cazare (responsabil – Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu Mureș), identificarea surselor de finanțare și modalității de colaborare între instituțiile semnatare ale memorandumului de înțelegere (responsabil – Primăria Municipiului Tîrgu Mureș). Binenînțeles, mai departe va fi nevoie de o hotărâre din partea celor două consilii – municipal și județean, a Senatelor celor două universități și a Consiliului de Administrație a SCJU pentru ca proiectul să prindă într-adevăr contur.
Ligia VORO
Informare în ședința Consiliului Județean
Intenția Consiliului Județean Mureș de a participa la acest proiect a fost declarată în ședința ordinară de joi a deliberativului. „Probabil vom veni şi cu un proiect de hotărâre în legătură cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. E vorba despre crearea unui Centru de Excelenţă la Spitalul Regional, unde să includem Universitataea de Medicină şi Farmacie, Universitatea „Petru Maior”, Primăria, Spitalul şi Consiliul Judeţean. Ce înseamnă asta? Ca proiectele care vor fi sau nu eligibile, dar pe care le vom propune începând de la parcare, sediu şi aşa mai departe, în acea „groapă” unde suntem acum, pentru că nouă nu ne-a avizat parcarea acolo unde e SMURD-ul şi elicopterele şi Autoritatea Aeronautică nu ne-a dat aviz pentru parcare şi pentru multe alte proiecte ce se vor derula împreună cu universităţile, cu Primăria şi cu Spitalul, în calitate de preşedinte mi-am declarat disponibilitatea pentru a face diligenţele necesare în vederea promovării acestor proiecte”, a prezentat Ciprian Dobre în cadrul ședinței.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

PROPUNERE. Consiliu Comunitar Consultativ în Ungheni

Distribuie Primarul orașului Ungheni, Victor Prodan, a inițiat, în data de 26 martie, un proiect …

0 comentarii

  1. Populisme pentru FRAIERI!!!!!!!!!!!!

  2. Lasă că-l fac privaţii, parcările sunt făcute tăind trotuare şi spaţiul verde. Mai rămâne ca Florea să propună un centru de lansări rachete spre Marte la Tg. Mureş

  3. Auzi bai nea Florica las prostioarele si nu mai aburi lumea,gandestete sa te duci acasa sau in alta parte pentru ce ai facut,nu stiu cum mai indraznesti sa mai iesi in public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.