Începerea anului școlar la Liceul de Artă, în suspans Administratie
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 221 Vizualizări

Începerea anului școlar la Liceul de Artă, în suspans

 

????????????????????????????????????

Consilierii locali au aprobat o serie de proiecte de hotărâri privind colaborarea cu autoritatea județeană, au decis alocarea de bani pentru monitorizarea combinatului Azomureș, au refuzat un schimb de imobile cu Parohia Romano-Catolică, dar au aprobat o achiziție a acelorași imobile în principiu și s-au poticnit 20 de minute la un proiect privind prelungirea unui contract de închiriere a Liceului de Artă pentru ca apoi să îl voteze în unanimitate. Sunt doar câteva din aspectele succinte ale ultimei ședințe ordinare a deliberativului târgumureșean.

Ședința ordinară de marți a Consiliului Local Tîrgu Mureș a început cu rubric diverse unde temele de discuție s-au centrat pe Azomureș. Astfel, Soós Zoltán, directorul Muzeului Județean Mureș, a mulțumit pentru proiectul de hotărâre, pus în dezbatere publică, privind referendumul referitor la combinatul chimic, în timp ce Makkai Grigore a amintit de accidentul de acum 10 ani când două avioane MIG s-au ciocnit, iar bucăți dintr-unul au căzut în apropiere de platforma industrială și, din fericire, nu pe aceasta. Subiectul AZO avea să mai revină și la punctul privind rectificarea bugetară.
Viceprimarul Peti Andrei a mutat discuția către sport, anunțând că a fost înregistrată asociația privind Centrul de Excelență în Fotbal și amintind de tabăra de baschet pentru copii care s-a desfășurat la Tîrgu Mureș. Acestea fiind zise s-a trecut la ordinea de zi, care a avut la primul punct o informare referitoare la studiul întocmit de Incertrans București privitor la serviciul de transport public din municipiu. Studiul nu a ajuns în mapele consilierilor, în schimb câteva recomandări – da, și anume: „achiziționarea de autobuze moderne dotate corespunzător, amenajarea stațiilor cu sistem de informare a călătorilor, cu copertine și alte facilități pentru protecția și confortul călătorilor care așteaptă mijloacele de transport public”. Mai mult, conducerea Transport Local SA a înaintat primăriei o adresă în care se arată că: „pentru îmbunătățirea și realizarea serviciului de transport urban în municipiul Tîrgu Mureș, a nivelului de calitate a serviciilor prestate către clienți/călători este necesară în perioada 2015-2016 achiziționarea a unui număr de 70 de autobuze noi în concordanță cu studiul amintit (n.a. amintit mai sus)”. În consecință, managerul Transport Local, Tatár Béla a propus alocarea a 500.000 de euro din bugetul local pentru achiziționarea a 20 de autobuze second-hand și înlocuirea treptată a parcului auto.
La rectificarea bugetară, varianta a doua a proiectului care a fost discutată, problema transportului a fost adusă în discuție de viceprimarul Claudiu Maior care a făcut cel de-al doilea amendament la acest proiect. „În 2016, la credite de angajament aveam 3 milioane de lei pentru autobuze să mărim la 6 milioane și în 2017 aveam tot 3 milioane și să mărim la 6 milioane. Cu toții știm că acolo este o problemă. Studiul ne spune că trebuie să achiziționăm 72 de autobuze, cu banii ăștia nu cred că vom putea achiziționa nici 15”, a spus Claudiu Maior.
Primul amendament la proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetară i-a aparținut consilierului local PSD Olimpiu Sabău Pop. „Aș vrea să prindem în rectificarea bugetară suma de 30.000 de euro necesară monitorizării poluării Azomureșului, timp de patru luni, o dată pe lună, am înțeles că 30.000 de euro ar ajunge. În fine urmează alte proceduri legale cu privire la modul în care se stabilesc experții independenți care urmează să evalueze emisiile de la Azomureș și imisiile în ceea privește zgomotul”, a solicitat acesta. Banii urmează să fie alocați din rezerva bugetară.

Capitala a trecut rapid

Aleșii locali au aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre privind actul constitutiv și statutul Asociației Tîrgu Mureș 2021, avându-i ca membri fondatori Județul Mureș, Municipiile Tîrgu Mureș și Sighișoara și Sovata. Aleșii locali au mai aprobat și alocarea sumei de 100.000 de lei pentru patrimoniul asociației. Votul a fost salutat de Soós Zoltán care a susținut că municipiul reședință de județ are toate șansele să ajungă în turul al doilea al competiției datorită multiculturalității sale și a solicitat Executivului să acorde întreg sprijinul acestui proiect.
Un alt punct interesant a fost modificarea Regulamentului de publicitate al municipiului în ședința de ieri. Astfel, potrivit articolului 1 al proiectului de hotărâre: „Art.2 din Anexa 1 a Regulamentului privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Tîrgu-Mureș, aprobat prin HCL nr. 1 din 30 ianuarie 2014, va avea următorul conţinut: „Nu fac obiectul prezentului regulament indicatoarele de interes public, cum ar fi însemne ale instituțiilor publice, indicatoare spre diverse monumente istorice sau de for public sau care explicitează semnificația acestora, indicatoarele și însemnele de interes public din interiorul instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ și altor instituții publice de sub autoritatea lor, precum și altele asemenea.”, în timp ce al doilea va cuprinde: „Art.2. Toate indicatoarele și inscripțiile de interes public realizate și amplasate, conform prevederilor art.2 din Anexa 1 a Regulamentului privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate în Municipiul Tîrgu-Mureș, aprobat prin HCL nr. 1 din 30 ianuarie 2014, vor fi efectuate cu avizarea prealabilă a compartimentului de resort din cadrul autorităţii locale, sub sancţiunea dezafişării din oficiu”. Această modificare vine să tempereze scandalurile bilingve care au avut loc în ultimul an la Tîrgu Mureș.

Statui la paritate

Pe ordinea de zi a ultimei ședințe s-a materializat și o propunere de luna trecută a directorului Muzeului Județean, Soós Zoltán, care a avut ideea ca o statuie a Principelului Bethlen Gábor să fie amplasată în Tîrgu Mureș. Potrivit proiectului de hotărâre, aceasta ar urma să fie ridicată în Piața Bernády și cu amendamentul că înainte de luna octombrie a anului viitor, când se împlinesc 400 de ani de când Principele Transilvaniei, Bethlen Gábor, acorda titlul de oraș liber regesc Tîrgu Mureșului. Potrivit cutumei, o statuie voi, o statuie noi, viceprimarul Claudiu Maior a propus amplasarea unei statui ce să reprezinte Școala Ardeleană.
Józsa Tibor a solicitat un termen limită pentru aplicarea acestei hotărâri. „Să fixăm o dată limită până la care cei de la Urbanism, respectiv Executivul Primăriei ca să amplaseze aceste statui și după aceea o altă anexă la acest proiect ar fi ca aceste statui să fie amplasate deodată”, a susținut acesta.
Simpatic a fost că deși există intenția ca acestea să fie amplasate, încă banii pentru realizarea lor nu sunt aprobați. „Deocamdată, în buget nu avem alocată niciun ban pentru statui, atunci dacă pornim pe ideea că ele se vor amplasa deodată, haideți să votăm cu amendamentul că va fi și a doua statuie, urmând ca la prima ședință, în luna viitoare să facem o rectificare bugetară. Să vedem ce statui sunt din urmă, împreună cu domnul Peti, vedem care ar fi sumele necesare, pentru că altfel vorbim să ne aflăm în treabă”, a punctat Claudiu Maior. Iar dacă tot acestea nu au încă un buget, Soós Zoltán, a propus organizarea unui concurs de proiecte. „Pentru asta va trebui, desigur, să facem și un concurs de proiecte, să avem, totuși, statui elegante, din păcate, spațiile târgumureșene sunt pline cu statui mediocre sau de calitate inferioară și ar fi bine să fie un concurs de proiecte. Și să numim luna viitoare și o comisie pentru concursul de proiecte”, a subliniat consilierul local.
Proiectul privind indicatorii tehnico-economici ai investiției Pod peste Mureș a trecut în varianta a doua și cu multe amendamente asupra cărora vom reveni în numărul viitor.
De asemenea, o parte a aleșilor a fost de acord cu începerea discuțiilor pentru achiziționarea bazei de sport Forza, proprietatea acum a Drill Invest SA. Compania a cerut 1,6 milioane de euro fără TVA, în timp ce evaluarea municipală estimează activele la 926 de mii de euro, tot fără TVA. În baza raportului comisiei stabilite, aleșii locali vor hotărî apoi dacă sunt de acord sau nu cu achiziționarea acestei bazei sportive.

Schimb blocat

Schimbul imobilelor de pe strada Horea, aparținând Parohiei Romano-Catolice, și clădirea nouă a Liceului de Artă, aparținând municipiului Tîrgu Mureș a fost din nou blocat. Aprobarea proiectului de hotărâre avea nevoie de două-treimi, dar nu a obținut decât 14 voturi, consilierii locali prezenți ai PSD și ai noului PNL, aripa vechiului PNL, s-au abținut. Pentru a dezamorsa situația, Soós Zoltán a propus cumpărarea imobilului. „Să facem achiziție directă de la Parohia Romano-Catolică, din fondul de rezervă dacă este posibil, în loc să schimbăm imobile și să ridicăm alte probleme legate de schimb”, a susținut acesta.
Modificat proiectul de hotărâre, și anume că autoritatea deliberativă este de acord în principiu să achiziționeze imobilul, și cu amendamentul că suma ce ar urma să fie negociată nu va depăși evaluarea făcută la cererea primăriei, acesta a trecut.
S-a trecut apoi la proiectul privind prelungirea contractului de închiriere pentru corpul de clădire de la stradă al Liceului de Artă care aparține, de asemenea, Parohiei Romano-Catolice și care este într-o stare destul de degradată.
„Mie îmi pare foarte rău că luăm în glumă lucruri foarte serioase, aici este în joc soarta a 1000 de copii. Această chirie a fost stabilită în urma unei negocieri purtate de o comisie care a fost mandată tot de acest onorat consiliu local acum 3 ani. Acum trei ani s-a stabilit, desigur având în vedere toate condițiile legale inclusiv hotărârea de Guvern care stabilește tariful de chirie pe metru pătrat, pe clădire, pe teren, deci această chirie este rezultatul unei negocieri. Nu am făcut altceva decât contractul inițial a prevăzut posibilitatea de prelungire cu încă 15 ani a contractului inițial și acesta dorim să îl soluționăm”, a intervenit viceprimarul Peti Andrei după ce colegul său Jozsa propusese scăderea chiriei, conform unei note a primarului Dorin Florea și de aici o serie de dialoguri mai glumețe. După intervenția viceprimarului a solicitat să vorbească și consilierul primarului Csegzi Sándor care a socotit demersurile deliberativului sortite eșecului dinainte de a fi demarate. „Niciuna dintre biserici nu vinde din bunuri, deci puțin probabil că o să intre într-o astfel de discuție biserica, toate negocierile din zilele acestea sau din perioada această din urmă s-a discutat pe ideea schimbului, în consecință eu cred că astăzi nu puteți lua o decizie fără să consultați și partea cealaltă. Eu nu pot să propun, dar părerea mea este că materialul ar trebui lăsat pe ședința următoare când se discută și cu ei încă o dată și e posibil că reveniți asupra ideii de schimb pentru că este soluția cea mai ieftină pentru Consiliul Local”, a spus acesta.
Peti Andrei i-a dat replica rapid: „Eu vă înțeleg, domnule Csegzi, dar expiră contractul, pe 14 septembrie începe școala, ce le spunem copiilor, deci astăzi trebuie să luăm decizia. (…) Dacă mâine nu acceptă, mutăm școala, ce să facem?”.
Până la urmă, după 20 de minute de discuții mai cu sens, mai fără sens, aleșii au votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind prelungirea contractului de hotărâre.
Contractul de închiriere ar urma să fie încheiat pe 15 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părţilor. Municipiul Tîrgu Mureş se angajează să plătească anticipat chiria pe 6 (şase) luni, în primele 3 (trei) luni ale contractului Parohiei Romano-Catolice nr.1 Tîrgu Mureş. În condițiile în care schimbul nu a fost aprobat, va fi interesant dacă Parohia va fi de acord să prelungească închirierea imobilului.

În regim de urgență

Memorandumul de înțelegere între „Municipiul Tîrgu Mureş”, ”Consiliul Judeţean Mureş”,”Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş”,”Universitatea Petru Maior din Tîrgu Mureş”, „Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu Mureş” pentru definitivarea proiectului proiect amplu ”Centrul de Excelenţă- Spitalul Regional de Urgenţă” a trecut în Consiliul Local Tîrgu Mureș.
Makkai Grigore, unul dintre aleșii locali, a fost desemnat pentru a discuta cu cele două universități din Consorțiul Tîrgu Mureș, pe de o parte, și cu Universitatea Sapientia, pe de altă parte, pentru atragerea acesteia în acest consorțiu. Desemnarea a venit după ce acesta a susținut că: „Pentru a lărgi aria intereselor în acest proiect, după mine foarte interesant, poate am putea coopta și alte universități care au profil și facultăți care ar putea contribui la reușita acestui proiect. Mă gândesc aici la Universitatea Sapientia care are ca și Universitatea Petru Maior secții de informatică, secții de mecanică”, iar Claudiu Maior a propus: „Votăm lucrul acesta, luăm legătura și cu cei de la Sapientia și în prima ședință care urmează revenim la materialul acesta, se semnează ca în consorțiu să intre cei trei”. Despre memorandum am scris pe larg într-un articol anterior.
Tot în regim de urgență au trecut și proiectele privind parteneriatul cu Consiliul Județean privind crearea satului autentic transilvănean – Muzeu al Creației și Armoniei în localitatea rurală Vaidacuta (n.a. un reportaj amplu găsiți în paginile ediției de azi) și cel privind stabilirea punctelor de lucru din Complexul de Agrement și Sport Mureșul unde vor fi instalate case de marcat fiscale.
Proiectul privind MarisMotoFest 2015 a fost respins.
Ligia VORO

 

Consilier nou

 

????????????????????????????????????

 

 

Harsányi Zoltán Zsolt a depus marți jurământul în ședința ordinară a Consiliului Local Tîrgu Mureș și este noul consilier local al UDMR. Acesta îi va succeda demisionarului Kikeli Pál István, care a renunțat la mandat înainte de ședința trecută. Pentru noul consilier validat va fi un mandat scurt, de niciun an. Noul ales local este director de departament la Universitatea de Arte din Tîrgu Mureș și membru al două organizații neguvernamentale – Fundația Studium și Asociația Székely Szinház.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE