Jurnalismul secolului XXI, în vizorul Simfest 2015 Social
  • edith.veres
  • 0 comentarii
  • 183 Vizualizări

Jurnalismul secolului XXI, în vizorul Simfest 2015

DSC_0555Teoria despre independenţa presei este perimată încă din anii ’60. Aceasta a fost cel puţin opinia cunoscutului om de televiziune, realizator de programe al Televiziunii naţionale, precum şi conf. univ. dr. la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Ion Stavre, exprimată în cadrul Şcolii de Vară pentru tinerii jurnalişti.

Despre importanţa punctelor de vedere diferite

În plus, o informaţie de calitate este costisitoare, a explicat specialistul media. Şcoala de Vară pentru jurnalişti este organizată deja în mod tradiţional în cadrul Festivalului Internaţional al Televiziunilor şi Producătorilor Independenţi Simfest, al cărui a XII-a ediţie se desfăşoară în perioada 24 – 30 august la Târgu-Mureş. Stavre a arătat că imparţialitatea presei nu a existat niciodată în mod real, fără însă ca acest aspect să genereze în manipulare. „Manipularea este atunci când convingi pe cineva să acţioneze împotriva propriei voinţe”, a explicat jurnalistul tinerilor participanţi la cursurile Şcolii. „Este importantă existenţa unor puncte de vedere cât mai diferite. Eu personal sunt împotriva oricăror forme de interziceri. Acestea nu fac decât să creeze anumite presiuni şi distorsiuni. Oamenii sunt suficient de înţelepţi să ia exact ce trebuie. Este mult mai onest să ştiu că dacă mă uit la Antena 3 văd PSD-ul, mă uit la B1 văd PNL-ul. E perfect. De aici încolo, contează cât de buni sunt unii sau alţii să mă convingă. Iar eu sunt liber să mă uit acolo sau acolo, sau la niciunii”, a afirmat Stavre. O prezentare cuprinzătoare a fenomenului presei de secol XXI, confruntată cu extinderea noilor tehnologii. „Jurnalistul şi noile tehnologii” a fost dealtfel tema din acest an a Şcolii de Vară, prezentarea lui Stavre, concepută în special despre influenţele Internetului asupra televiziunii, atingând însă toate aspectele muncii de jurnalist.

Informare sau comunicare?

Cursurile Şcolii de Vară sunt în desfăşurare în perioada 24 – 27 august, în care au loc o întreagă serie de ateliere de lucru, ultima zi, cea de joi, fiind rezervată practicii în teren, participanţii fiind invitaţi la vizitarea câtorva obiective de interes din judeţul Mureş. Lectorii atelierelor de lucru au încercat însă să prezinte o imagine cât mai cuprinzătoare despre fenomenul comunicării. Fenomenul de „social media”, unul extrem de incitant şi aflat în expansiune continuă a fost la rândul său explicat de către scriitorul şi editorul Bogdan Hrib. Printre lectori se numără însă şi unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti de investigaţie din lume, Paul Radu, director Rise Project. Prin ochii celui mai tânăr cursant al Şcolii, prezentările sunt deosebit de valoroase. Asta a fost opinia Alexandrei Spingos, recent admisă în clasa a IX-a la Colegiul „Transilvania”. „La mine interesul faţă de presă vine din familie. Am învăţat aici lucruri pe care nu aş fi avut ocazia să le învăţ din altă parte”, a susţinut tânăra. Aceasta a apreciat în mod deosebit şi posibilitatea de a întâlni personalităţi ale domeniului. „Iar ca informaţie, pentru mine a fost inedită maniera în care se pot percepe detaliile în fotografie, în film sau presă, detalii pe care până acum eu nu le observam. O adevărată şcoală”, a afirmat Alexandra. Dezvoltarea percepţiei faţă de lume dar şi faţă de profesia de jurnalist au fost principalele câştiguri enumerate de către tânăra elevă. În planurile ei de viitor se află şi profesia de jurnalist.

Figura 9_Capitolul 1Lansare de carte pe Harley-Davidson

În ce priveşte programele Simfest, acestea au o paletă extrem de variată. Acestea includ numeroase expoziţii, piese de teatru şi proiecţii de film, spectacol folcloric şi nu în ultimul rând numeroase lansări de carte. Printre acestea, jurnalista târgumureşeancă, Angela Precup, va lansa joi, ora 18.00, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” volumul „Memoria tiparului” în cadrul Zilelor Limbii Române. Extrem de interesantă se anunţă şi lansarea de vineri, ora 18.00, a volumului „Cultura motocicletelor” scris de profesorul universitar Gabriel Jderu. Gala Laureaţilor Simfest 2015 este programată pentru ziua de sâmbătă, 29 august, ora 20.00, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”.

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE