FOTO: Chiherul în sărbătoare pentru a zecea oară Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 396 Vizualizări

FOTO: Chiherul în sărbătoare pentru a zecea oară

DSC_0533Comuna Chiheru de Jos şi-a respectat şi în acest an tradiţia organizând la finele săptămânii trecute o nouă ediţie a zilelor comunei, sărbătoare ajunsă în acest an la ediţia a 10-a organizată de Primăria şi Consiliul Local Chiheru de Jos. Sărbătoarea a debutat sâmbătă, 12 septembrie cu întrecerile sportive pe terenul de fotbal din curtea Gimnaziului „Iuliu Grama” din Chiheru de Jos reunite în cadrul Cupei „Pop Alexandru” la minifotbal, ajunsă în acest an la ediţia a V-a.

Serviciu de asistenţă pentru persoanele bolnave

DSC_0421Ziua de duminică a debutat cu oficierea slujbei religioase la biserica ortodoxă din Chiheru de Sus oficiată de părintele Andrei Botoi, urmată de inaugurarea primelor străzi asfaltate din Chiheru de Sus, şi serviciul de asistenţă socială la domiciliu pentru bolnavii din comună, în prezenţa deputatului PSD Vasile Gliga. „Am fost mereu foarte bine primit aici la Chiheru, şi nimic nu a fost mai frumos decât să-mi  spună localnicii bun venit acasă. Oamenii de aici, prin simplitatea lor trăiesc mult mai intens orice eveniment. Poate că oamenii mai în vârstă nu au gândit niciodată să aibă asfalt pe uliţele lor, şi iată că, cu grija unui gospodar cum este primarul Emanoil Hurdugaci, şi cu ceva ajutor de la Guvern, a reuşit mai mult decât s-ar fi gândit oamenii, sau decât ar fi promis deputatul sau primarul lor în campanie. O altă bucurie este cea a serviciului de asistenţă socială la domiciliu pentru bolnavii din comună. Pentru mine mereu au contat cei în vârstă, de la ei am învăţat foarte multe, trebuie să-i respectăm pentru ceea ce sunt. Până la urmă suntem fiii satelor, şi fii dumnealor, de aceea trebuie respectaţi. Acest serviciu inaugurat la Chiher cred că este unul din cele mai utile, satele fiind răsfirate, şi cel mai uşor este să mergi cu maşina la fiecare decât să-i aştepţi la dispensar, să stea la coadă. Telefon cam are toată lumea, iar cu un simplu apel poţi beneficia de acest serviciu de asistenţă”, a precizat deputatul Vasile Gliga. Importanţa serviciului inaugurat la Chiher a fost subliniată şi de primarul comunei Chiheru de Jos Emanoil Hurdugaci, serviciu care vine în sprijinul celor 100 de persoane bolnave de pe raza comunei. „Este o iniţiativă foarte bună pentru comuna noastră, populaţia e îmbătrânită, iar medicul de familie nu face faţă la tratarea bolnavilor. Avem în îngrijire peste 100 de bolnavi, care sunt vizitaţi cel puţin o dată pe săptămână. Prin acest serviciu personalul medical intervine mult mai promt pentru cei bolnavi”, a precizat Emanoil Hurdugaci, primarul comunei Chiheru de Jos.

Sărbătoarea chiherenilor pe terenul de fotbal

DSC_0567Atenţia s-a îndreptat apoi pe terenul de fotbal dintre Chiheru de Jos şi Chiheru de Sus, gazda tradiţională a sărbătorii comunei, animată de standurile producătorilor agricoli locali, precum şi de nelispita scenă, gazda programului artistic. „Pentru ediţia din acest an am pregătit lucruri minunate, aşa cum o facem în fiecare an, un program artistic cu invitaţi de marcă în care lumea să se simtă bine după un an de muncă, şi de ce să nu spunem, de realizări şi împliniri. Prin acest eveniment dorim să promovăm tradiţia, nu doar prin recitalurile artiştilor invitaţi dar şi prin concursul de muzică populare destinat tinerelor talente aflat în acest an la ediţia a doua”, a spus Emanoil Hurdugaci.

Tinere talente în concurs

DSC_0516Primii care au deschis programul artistic au fost elevii Gimnaziului de Stat „Iuliu Grama” din Chiheru de Jos, urmaţi de cele cinci concurente din cadrul concursului de muzică populară pentru tinerele talente, ajuns în acest an la ediţia a doua. În urma jurizării, primele trei locuri au fost obţinute de Elena Natalia Elena din Nadăşa (locul 3), Oana Maria Grama din Chiheru de Jos (locul 2), locul 1 fiind obţinut de Maria Loredana Pop din Ideciu de Jos.

Cei mai vrednici producători

DSC_0466Tradiţionalul concurs destinat producătorilor locali i-a avut câştigători pe Alexandrina Moldovan din Chiheru de Jos ( locul 3), Victoria Mera din Chiheru de Jos (locul 2) şi standul Fructe de pădure Chihereana din Chiheru de Jos care a obţinut primul loc.

Invitaţi de seamă ai cântecului popular

DSC_0478Programul artistic a continuat cu recitalurile susţinute de tinerele soliste Bianca Pop, Dorina Oprea, Larisa Cotoi, Grupul vocal „Valea Luţului” din Goreni şi Grupul „Dăscăliţele”, soliştii Maria Neag, Laura Oltean, Mihaela Botoş, Dorin Pintea, Ciprian Istrate, Nelu Şopterean, Valeria şi Traian Ilea şi Ionuţ Langa, seara fiind încheiată cu un foc de artificii.

[zizigallery id=1776]

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE