Seminar despre bani europeni, la Universitatea „Petru Maior”
27 septembrie 2015Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, cu sprijinul Enterprise Europe Network şi în colaborare cu Federaţia Patronatelor IMM Regiunea Centru, Patronatul Femeilor de Afaceri Regiunea Centru şi Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureş, organizează marţi, 29 septembrie, de la ora 10.00, seminarul cu tema „Inovarea – necesitate şi provocare pentru companii. Programe de finanţare pentru inovare destinate IMM-urilor în perioada 2014-2020”, care va fi găzduit de Sala de consiliu R 21 a Universităţii „Petru Maior” Târgu-Mureş. „O temă de interes pentru participanţi este prezentarea oportunităţilor de finanţare existente în perioada 2014-2020 prin care companiile dar şi universităţile şi institutele de cercetare pot să-şi pună în aplicare ideile inovative şi să investească în dezvoltarea de noi produse, tehnologii sau afaceri inovative”, a precizat Simion Creţu, director general al ADR Centru.
Lasă un comentariu