Piatră de temelie la noua biserică din Porumbeni Cultură
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 390 Vizualizări

Piatră de temelie la noua biserică din Porumbeni

irineuÎnaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat din nou în mijlocul credincioşilor mureşeni, de această dată luni, 28 septembrie, în filia Porumbeni, aparţinătoare parohiei Chinari din Protopopiatul Târgu-Mureş.

Potrivit arhid. Liviu Stanciu, secretar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, ÎPS Irineu a fost însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi şi a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noul lăcaş de rugăciune care va purta hramul „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”. „Cu toate că vremea a fost capricioasă, mulţime mare de credincioşi s-a adunat la Porumbeni pentru a fi părtaşi bucuriei de a pune început bun iniţiativei de a zidi în mica lor comunitate de 25 de familii un locaş de rugăciune afierosit lui Dumnezeu. În frumoasele costume populare româneşti din această zonă geografică, enoriaşii părintelui paroh Vasile Bota s-au coagulat în jurul Întâistătătorului Eparhiei Alba Iuliei, ducând acasă fiecare binecuvântarea cerului şi nădejdea că Dumnezeu îi va ajuta să ducă la bun sfârşit lucrarea de zidire a casei Sale. De aici, din biserică, ei se vor împărtăşi mai târziu de harul, pacea şi milostivirea Părintelui ceresc şi vor „lucra” duhovniceşte la mântuirea sufletelor lor”, a precizat arhid. Liviu Stanciu.

„Biserica este familia lui Dumnezeu”

Potrivit acestuia, evenimentul a fost încărcat de emoţie sinceră şi datorită faptului că enoriaşii de la Chinari şi Porumbeni se vor despărţi de Părintele paroh Vasile, care urmează să se pensioneze cu data de 1 octombrie 2015. „Prin prezenţa lor în număr mare, ei i-au adus un prinos de recunoştinţă pentru purtarea de grijă, povăţuirea şi zidirea lor spirituală – o biserică vie, activă şi luptătoare pentru credinţa ortodoxă în graiul nostru strămoşesc. Pentru vrednicia sa, la sfârşitul slujbei, Părintele paroh Vasile Bota a primit din partea Arhipăstorului nostru o Diplomă de aleasă cinstire şi o icoană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În predica sa, Înaltpreasfinţitul Irineu a spus, printre altele: „Locaşul bisericesc, prin semnificaţia sa deosebită şi prin lucrările sfinţitoare care se săvârşesc în el, este singurul locaş care se poate numi „casa Domnului”. De aici izvorăsc şi se revarsă asupra creştinilor harul, pacea şi milostivirea Părintelui ceresc. Biserica este familia lui Dumnezeu, în care se realizează adevărata comuniune care ne scoate din izolare. În Biserică se actualizează „Da”-ul spus de către Dumnezeu existenţei noastre şi în ea găsim acea mângâiere divină de care nu ne putem lipsi”, a menţionat arhid. Liviu Stanciu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE