Home / Social / Victimizarea tinerilor prevenită de Fundația Alpha

Victimizarea tinerilor prevenită de Fundația Alpha

Distribuie

alpha

Fundaţia Transilvană Alpha derulează în luna octombrie campania de prevenire a victimizării tinerilor ”Succes și independență în siguranță”, adresat în special copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani.

”Campania se va desfășura până în luna aprilie 2016, în 10 școli gimnaziale și licee din Tîrgu-Mureș și 7 din Târnăveni. Acțiunile de prevenire vor avea loc la sediile unităților școlare și vor fi derulate de specialiști ai organizațiilor partenere în proiect și de voluntari. În cadrul fiecărei unități de învățământ vizate vor fi derulate timp de o zi activități interactive care vor atinge în total cinci teme, respectiv delincvența juvenilă în școli, bullying-ul, măsuri de protecție împotriva infracționalității stradale, protecția tinerilor împotriva traficului de persoane și măsuri privind protejarea tinerilor de pericolele din mediul virtual” a declarat Banga Erzsébet, coordonator proiect, Fundația Transilvană Alpha.

Scopul campaniei este de a spori gradul de conștientizare al elevilor cu privire la situațiile de risc ce pot apăra atât în incinta școlilor cât și pe stradă, dar și în mediul virtual, în special prin intermediul rețelelor de socializare. ”Proiectul este derulat de Fundația Transilvană Alpha din Târgu-Mureș în calitate de promotor de proiect în perioada martie 2015 – aprilie 2016, având ca parteneri Asociația Divers și Fundația Buckner, cu un buget total de 1.823.605,34 lei” ne informează Emil Sabău, specialist PR.

”Succes și Independență” este un proiect finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO/VIDEO: Târgu Mureș, orașul tuturor posibilităților sau orașul tuturor gropilor? – „Ocolești o groapă, dai în trei”

Distribuie „Municipiul Târgu Mureș – un oraș plin de istorie și cultură” este vechea etichetă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.