Arvihe zilnice: 9 octombrie 2015

Au comemorat victimele Holocaustului

Holocaustul şi dreptul la viaţă! Acestea au fost temele de discuţie ale elevilor Gimnaziului „Alexandru Ceuşianu“ din Reghin care au participat vineri, 9 octombrie, la o activitate în cadrul căreia au prezentat proiecte realizate de ei. Profesorii le-au vorbit despre latura istorică a evenimentelor, iar la final au urmărit şi …

mai mult »

Ioan Costea lansează o nouă carte

O nouă carte de istorie! Este vorba despre o lucrare scrisă de istoricul Ioan Costea ce va fi lansată la Reghin. Volumul prezintă două evenimente ce au marcat trecutul, dar şi prezentul oraşului. Este vorba despre revoluţia din 1989 dar şi ridicarea Reghinului la rangul de municipiu în anul 1994. …

mai mult »

Mozaic multicolor la Căminul de Vârstnici

Locatarii Căminului de Vârstnici din Târgu-Mureș au avut parte zilele acestea de o activitate deosebită. “Ne-am gândit să îi implicăm pe locatarii noștri într-o activitate decorativă deosebită aplicând tehnica pe care renumitul arhitect Antoni Gaudí a folosit-o, acum mai bine de 100 de ani și anume tehnica Trencadis. Acesta este …

mai mult »

Lucrările de reabilitare cuprinse în PIDU III continuă

În cadrul lucrărilor de reabilitare şi modernizare care se execută în municipiul Târgu-Mureş, joi, 8 octombrie a.c. pe strada Gheorghe Marinescu pe porţiunea cuprinsă de la curba de urcare de la Parcul Tineretului spre Spitalul Judeţean Târgu-Mureş, până la intersecţia cu strada Secuilor Martiri pe o lungime de 900 x …

mai mult »

„11 even experiences”, la Hotel „Grand”

Junior Chamber Internaţional organizează sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 10.00, în incinta Hotelului „Grand” din Târgu-Mureş, „11 even experiences”, eveniment care pune accent pe experienţe de viaţă, oameni, modele, informaţii şi idei. „În cadrul evenimentelor 11even aducem în același spațiu persoane care au trecut prin experiențe deosebite care merită …

mai mult »

Seară de muzică clasică la Reghin

Melomanii reghineni s-au putut delecta joi seara cu un recital inedit de muzică clasică. Protagoniştii spectacolului au fost mezzosoprana Iulia Merca şi pianistul Lucian Gheju din Cluj Napoca. Cei doi artişti au susţinut un concert de lieduri de Schubert, pe scena Casei de Cultură „Eugen Nicoară”. Au dorit să le …

mai mult »

„Double Bind”, cap de afiş la Astra Film Festival

Piesa de teatru documentar „Double Bind” a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, regizată de Alina Nelega şi Kincses Réka, a deschis ediţia ediţiei din acest an a Astra Film Festival, eveniment organizat în perioada 5-11 octombrie, la Sibiu. Alina Nelega: “Ungurii şi românii nu au fost niciodată egali” Autoare dramatică şi …

mai mult »

„Ştafeta Veteranilor” pleacă spre Cluj

După ce a ajuns la Târgu-Mureș în data de 28 septembrie și la Oarba de Mureș în ziua următoare, „Ştafeta Veteranilor”, purtată de reprezentanții Asociaţiei „Invictus” pornește sâmbătă, 10 octombrie, la ora 10.00, de la ansamblul monumental Oarba de Mureş spre Cluj-Napoca. Duminică, 11 octombrie, la orele 12.30, aceasta va …

mai mult »

Grădinița cu Program Prelungit nr. 16, inaugurată!

Joi, 8 octombrie 2015, Grădinița cu Program Prelungit nr. 16, unde își desfășoară activitatea peste 300 de copii și 30 de cadre didactice a fost inaugurată. În prezența oficialităților, copilașii au pregătit un scurt program artistic, învățat în doar două săptămâni de la începerea anului școlar. ”Mă bucur că am …

mai mult »

Ziua Holocaustului comemorată la Târgu Mureș

Comunitatea evreiască din Târgu-Mureș împreună cu oficialități ale orașului, au comemorat Ziua Holocaustului, la Monumentul Holocaustului, în ziua de 9 octombrie. În fiecare an ne amintim de cele șase milioane de evrei care au murit în lagărele de concentrare și exterminare, 5.943 fiind din Târgu Mureș. Holocaust privine din limba greacă, holos, …

mai mult »