263 de amenzi, în trei zile Administratie
  • admin
  • 0 comentarii
  • 214 Vizualizări

263 de amenzi, în trei zile

politieÎn perioada 9-11 octombrie, 107 poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren. „Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice au efectuat multiple acţiuni specifice muncii de poliţie, respectiv 17 controale. În urma acţiunilor, au fost constatate 15 infracţiuni judiciare, la regimul circulației, dintre care trei în flagrant delict. În această perioadă, poliţiştii au depistat nouă persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, o persoană a fost reținută şi una a fost arestată. De asemenea, au fost depistate cinci persoane care erau urmărite. Cu această ocazie, au fost aplicate 263 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 55.000 de lei. Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991”, a precizat inspector Andreea Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE