Home / FC Municipal / ASA domină, dar victoriile întârzie

ASA domină, dar victoriile întârzie

Distribuie

dinamo-asaÎn prima etapă a returului Ligii I de fotbal, ASA Târgu-Mureș a pierdut sâmbătă seara cu scorul de 1-2 (0-1) partida susținută în deplasare la București, în fața formației Dinamo. Pentru gazde a înscris Marc, în minutele 41 și 56, iar pentru ASA a punctat Ndoye, care a egalat la 1 în minutul 50. După eliminarea din Cupa Ligii Adeplast, 0-1 la Chiajna, cu Concordia, scor 0-1, unde mureșenii au înscris pentru prima dată pe terenul sintetic al ilfovenilor, dar în propria poartă cu un ricoșeu nefericit din capul lui Balaur, ASA a rămas în București pentru partida din Ștefan ce Mare. Seria partidelor fără victorie, ajunse la 5, se voia întreruptă de echipa lui Cristiano Bergodi. Startul bun în retur a fost însă ratat. ASA a dominat prima repriză, dar dinamoviștii au fost cei care au punctat spre finalul reprizei, la prima fază periculoasă la poarta lui Viciu. Până la acea fază, mureșenii au fost mai prezenți în joc, au avut superioritate la posesie și un șut al lui Voiculeț, care a trecut puțin pe lângă poarta lui Cerniauskas. Bucureștenii au deschis scorul în urma unei lovituri de colț. Bejan a ratat intervenția, Mureșan a fost împiedicat de Gnohere să intervină și Marc a înscris din 6 metri, astfel că gazdele au intrat la vestiare cu un avantaj minim, oarecum contrar cursului jocului.

Fair play, termen necunoscut la Dinamo, determinarea s-a stins pe parcurs
Schimbările efectuate imediat după pauză de Cristiano Bergodi păreau a da roade. În minutul 50, la un contraatac purtat de Hanca, acesta îi pasează în spate lui Ndoye la marginea careului de 16 metri, senegalezul reia cu latul și Cerniauskas este derutat de devierea lui Ghomsi. Ndoye a jubilat „în surdină” reușita, fiindu-i cunoscută simpatia lui pentru echipa la care s-a afirmat. Bucuria mureșenilor a durat doar cinci minute. La o fază petrecută la marginea careului propriu, Hanca este călcat de Mevlja și rămâne la pământ, Ndoye încearcă să intervină, dar este deposedat de același Mevlja, care trece pe lângă jucătorul căzut pe gazon, centrarea deviată de Gonzales ajunge la Marc, iar acesta reia în plasă. ASA a încearcat să restabilească egalitatea, însă fără luciditate și soluții la finalizare. Dinamo a avut la rândul ei ocazii de a închide jocul, dar Viciu s-a opus în fața lui Essombe, iar Rotariu, scăpat singur, a trimis pe lângă vinclu. Șansele mureșenilor de a obține cel puțin un punct au fost îngreunate de hențul comis în minutul 80 de Bejan, care a fost eliminat pentru al doilea cartonaș galben de același central Cristi Blaș, care îl eliminase și la finalul partidei cu FC Voluntari, pentru o altercație cu Hamed Kone. În inferioritate numerică, mureșenii au fost chiar mai periculoși, A ratat mai întâi Korczorg, apoi șutul lui Voiculeț din minutul 83 a trecut puțin pe lângă poartă, la fel și cel trimis de Gabi Mureșan în minutele de prelungire. ASA rămâne pe locul 6 datorită eșecului celor de la CS U Craiova la Botoșani, dar pentru ei urmează un joc deosebit de dificil. Sâmbătă vor primi vizita liderului Astra Giurgiu, care vin la Târgu-Mureș să-și ia revanșa după acel 1-5 din partida tur.
Au evoluat formațiile:
Dinamo: Cerniauskas – Fai, Marc (60 Puljic), Mevlja, Ghomsi, Anton, Vojnovic, Matei (81 Shalaj), Rotariu, Palic, Gnohere
ASA: Viciu – Golanski (46 Ndoye), Ivan, Bejan, Velayos, Mureșan, Brandan, Hanca, Voiculeț (77 Axente), Kortzorg, Manolov (46 R. Costa)

bergodiBergodi, dezamăgit, dar optimist
Antrenorul formației ASA, Cristiano Bergodi a fost dezamăgit pentru faptul că echipa sa a părăsit din nou învinsă terenul și în prima etapă a returului Ligii I, dar este în continuare încrezător că echipa se poate redresa. „Chiar dacă am pierdut, cred că am făcut un joc bun, mai ales în prima repriză. Ei au avut un șut pe poartă și am luat gol, dar aveam jocul în mână. Apoi am egalat, iar ei au dat golul acela, cu jucătorul nostru care era pe jos. Mingea se dă afară când un jucător e căzut. E lipsă de fair-play. Se simte presiunea, băieții vor să câștige. În fotbal se poate întâmpla să ai și perioade în care ești lipsit de noroc. Noi am controlat jocul în fața unei echipe bune, dar mergem acasă fără puncte. Mă mulțumește doar faptul că băieții au avut atitudine, am încercat și în 10 oameni, dar nu ne-a fost ușor. Eu zic totuși că puteam pleca cu un punct, dar din păcate mergem acasă fără puncte, toți suntem dezamăgiți. Încă suntem pe locul 6, dar Clujul vine din spate, se joacă încă, este abia primul meci din retur și am încredere că ne putem păstra locul de play-off”, a declarat antrenorul mureșenilor.

rednicScopul scuză mijloacele, fără loc de fair play
Antrenorul formației Dinamo, Micea Rednic a arătat încă o dată că soarta unui antrenor din fotbalul românesc este în permanență dependentă de rezultate. Tehnicianul alb-roșilor a considerat victoria cu 2-1 a echipei sale în confruntarea cu ASA una meritată, evitând să comenteze fazele celor două goluri, ambele după faze controversate. „Cred că am câștigat pe merit, deși în prima repriză, în afara golului nu am avut nicio ocazie clară. Sunt mulțumit de rezultat, dar nu și de joc. ASA are o echipă bună și un antrenor care știe să pregătească bine faza defensivă, dar de această dată noi am jucat „italienește”. La golul doi, de unde au izbucnit ceva conflicte, mingea a fost prima dată la N’Doye, care trebuia s-o dea afară, dar el a driblat, jucătorul meu a recuperat și a jucat mai departe. Am profitat de faza asta și am înscris. Dacă ei n-au dat-o afară, de ce s-o dăm noi?”, a spus Rednic. Acesta a omis faptul că Ndoye n-a ajuns în posesia mingii, doar a atins-o, după care a și fost deposedat.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.