Slobozește-ți lacrimile!

Am cunoscut în acest sfârșit de săptămână pe unul din cei mai buni alpiniști tehnici din România, Zsolt Torok, care s-a întâlnit cu târgumureșenii din dorința a le împărtăși câteva din experiențele acumulate în cei 27 de ani de alpinism și 42 de ani de viață. Este genul de om care combină în mod armonios nevoia de stabilitate cu nevoia de evoluţie, tendinţa de a lua lucrurile aşa cum sunt, cu aspiraţia de a se transforma, de a se reinventa de fiecare dată, atunci când are ocazia să se refugieze în natură sau să participe la diferite activități outdoor. El se afla pe muntele Everest în ziua în care a avut loc cutremurul din Nepal, iar eu, probabil, la ora aceea îmi cumpăram un covrig cu sare de la colțul străzii. El a condus expediția Nanga Parbat, în premieră românească, iar eu probabil, cel mai bine am condus la Free Solitaire, când joc în rețea.

Câteva minute l-am ascultat în particular, uitată de bunul D-zeu cu gura căscată în fața imaginilor pe care mi le descria din experiențele trăite și aveam multe, alte multe întrebări pe vârful limbii pe care vroiam să i le adresez, dar m-am temut că m-ar împinge spre ridicol şi mi-ar da un aer uşor cretin.

Este dezechilibrul, în anumite limite, firesc şi chiar necesar?! Asta eram curioasă să aflu de la el. Recunoaștem sau nu, fiecare dintre noi plânge din când în când, indiferent de vârstă, sex sau temperament, dar evităm să vorbim despre asta, o considerăm o dovadă de slăbiciune, iar unele culturi o văd chiar ca pe o lipsă de demnitate. Fals. Plânsul este un mod natural de eliberare, un instrument pentru obținerea unui mai bun echilibru interior. A căuta să rămâi mereu şi mereu într-un echilibru foarte stabil, poate conduce la stagnare și tocmai lupta de a ne ridica, de a ne regăsi ne scoate din inerție și ne dă un alt zvâc pentru încă o bucată de timp. Sau nu?! Din când în când eu mai las lucrurile libere, să văd care cad şi care continuă să existe, care merită și care nu, pentru că nimic ce e construit pe un vârf de ac nu se merită. Tu? Cum stai cu plânsu!? Spune-mi. Hai, am nevoie de acest răspuns pentru a scrie editorialul…da, chiar până la capăt.