Home / Social / Zsolt Torok ne îndeamnă să redescoperim Mama – Natură

Zsolt Torok ne îndeamnă să redescoperim Mama – Natură

Distribuie

11214318_860351040709437_3282401040779610684_n (1)

Unul din cei mai buni alpiniști tehnici din România, Zsolt Torok, s-a întâlnit cu târgumureșenii în acest sfârșit de săptămână, pentru a le împărtăși câteva din experiențele acumulate în cei 27 de ani de alpinism și 42 de ani de viață. Găzduit de Casa de Cultură ” Mihai Eminescu” în ziua de 16 octombrie, evenimentul face parte din seria de manifestări incluse în proiectul ”Hai afară!” ce se derulează în perioada august 2015-februarie 2016, sub coordonarea Asociației Sănătate și Speranță”. Adaptându-se civilizației aflate într-un progres permanent, devenind tot mai orbi în fața multor lucruri, adevăruri și frumuseți, crescând mai mulți copii supraponderali și izolați de mediu, proiectul provoacă târgumureșenii să renunțe la tablete, calculatoare și telefoane în favoarea a cât mai multe activități în aer liber, să redescopere mama-natură.

Zsolt Torok s-a născut la Arad în anul 1973 și de mic copil a învățat foarte repede atitudinea, pasiunea, credința și convingerile părinților și unchiului său, care iubeau și respectau nespus muntele, activitățile și lumea outdoor. Prima sa mare reuşită a fost când a escaladat de unul singur, iarna, vârful Retezat. Acum este ghid montan, alpinist profesionist, un speaker motivațional.

În cadrul întâlnirii, cuvintele lui Zsolt ne-a obligat la reflecții care nu sunt în concordanță cu dorințele noastre și ne-au slujit de minune la creionarea și conștientizarea tipului de om în care preferăm să ne zidim în fiecare zi, pentru alții. El ne-a dezbrăcat de hibele societății din ziua de azi, de prejudecăți, de clișeuri și concepții greșite legate de alimentația bio, de îndoctrinare, despre adevăratele bogății ale omului, a vorbit despre valoare și non – valoarea care ghidează viețile multor oameni, despre evoluție și felul în care refuzăm evoluția pentru că nu reușim să ne aducem împlinirea și liniștea interioară. Potrivit afirmațiilor și experiențelor lui, Natura este cea care ne crește apetitul pentru viață, ne determină să prețuim altfel timpul și ne oferă bucurii ale trupului și spiritului de nedescris. În plus, non-valorile promovate de societate, chiar dacă reprezintă o îngrijorare firească, atâta timp cât le conștientizăm și le putem ocoli, le putem privi  ca pe un context de învățare. Speakerul a ținut să puncteze rolul mass-mediei în promovarea unor modele de viață, care au un impact foarte puternic asupra copilului și pot contribui mult la formarea sistemului său de valori. Există și părinți care le modelează copiilor genul de aspirații, convingeri promovate de diverse emisiuni de divertisment.

Zsolt Torok este unul din alpiniștii aflați pe muntele Everest în ziua în care a avut loc cutremurul din Nepal. ”Eram la 7400 de km când am simțit cutremurul, dar nu știam ce este, era viscol, ceaţă şi nu se vedea nimic. Am crezut că o avalanșă a lovit ghețarul în tabăra de bază, nu aveam legături radio sau telefonice, abia după trei zile am aflat despre tragedie, după ce am coborât să ne refacem forțele în urma aclimatizării. Tehnic vorbind, puteam continua expediția, dar moral, nu”.

Cutremurul cu magnitudinea 7,9, cel mai grav din Nepal din ultimii 81 de ani, a declanşat o avalanşă pe Muntele Everest, care a îngropat parţial tabăra de bază folosită de alpiniştii care urcă pe cel mai înalt vârf din lume, la un an după ce o avalanşă a provocat moartea a 16 ghizi nepalezi. Zsolt a plecat în expediție la începutul lunii și urma că cucerească Everestul. ”Everestul va rămâne în inima mea şi încerc să distorsionez imaginea să o văd pe care doream să o văd şi nu pe cea care am văzut -o în realitate. Privesc în viitor şi nu mă voi lăsa niciodată!” a mai adăugat alpnisitul. Teama de pericol nu învinge pasiunea pentru înălţimi, motiv pentru care Zsolt va încerca din nou, anul viitor, să ducă la bun sfârșit expediția. ”Iubesc țara mea cu toate imperfecțiunile, toate neajunsurile, așa cum este ea. Pentru mine România înseamnă scurt ” pe un picior de plai, pe o gură de rai”, așa cum este descris în Miorița. Cred că orice român ar trebui să simtă la fel”.

Printre realizările profesionistului se numără Trilogia Alpilor – care cuprinde Peretele Nordic Eiger, Matterhorn și Grandes Jorasses și expediția Nanga Parbat, în premieră românească. Cel mai notabil proiect alpinistic este Pilierul Walker din Grandes Jorasses din 2009, unde a fost cap de coardă integral.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.