Veteranii, umiliţi de „interesul naţional”

A mai trecut o zi de 25 octombrie. Ziua Armatei Române. Cu puţine excepţii, evenimentul de ieri din Piaţa Victoriei din Târgu-Mureş fost aproximativ la fel ca în anii trecuţi: câteva mesaje din partea şefilor de la Bucureşti citite de militarii locali, plus alte câteva discursuri ale liderilor locali rostite în faţa unui public destul de restrâns ca număr. La un moment dat, cineva îşi exprima optimismul cu privire la alocarea a minim 2% din PIB pentru Armată, în anul 2016. Gândul la banii aceia mulţi care vor fi folosiţi pentru a achiziţiona diverse echipamente militare m-a făcut să îmi amintesc o vorbă destul de frecvent folosită în zilele noastre. Că cea mai bună investiţie e cea în oameni…

În cazul Armatei, avem două categorii principale de militari: cei activi şi cei în rezervă/pensie, unde există o subcategorie aparte: veteranii de război. Adică bătrâneii aceia demni de respect, pe care îi vedem la ceremonii, cu medalii în piept, supravieţuitori ai ororilor din Al Doilea Război Mondial. Ajunşi la vârste venerabile, de 90-100 de ani, veteranii sunt umiliţi constant de cei care îi laudă cu atâta patos în discursuri. De politicienii care în 25 de ani au fost incapabili să le asigure nişte pensii decente.

Cine n-a auzit de mureşeanul Dumitru Şomlea, veteranul de 102 ani care şi-a petrecut cinci ani din viaţă pe front şi acum este condamnat de Stat să supravieţuiască dintr-o pensie de vreo 250 de lei?!

Recent, Guvernul a aprobat un proiect de lege care majorează suma acordată de statul român unui solicitant de azil lipsit de mijloace materiale de întreţinere la 1.117 lei/lună pe timp de vară şi 1.185 lei/lună pentru sezonul rece. Suma depăşeşte cu aproape 200 lei pensia medie din România şi e de 13 ori mai mare decât o alocaţie de elev. Evident, e mai mare şi decât pensiile veteranilor de război, cei care şi-au dat sângele, la propriu, pentru Ţară.

Ce să mai înţelegi din toate astea? Poate doar că cei care conduc ţara pun mai mult preţ pe imigranţi decât pe veteranii de război.

Chestiune de „interes naţional” (că tot e la modă termenul) în relaţia României cu Uniunea Europeană, ar explica mulţi stimabili din Guvern. Eu i-aş spune, simplu, nepăsare faţă de simbolurile poporului român…