Toamnă frumoasă la “Raza de Soare”

Recunosc spăşită. Niciodată nu mi-a plăcut toamna. Îmi aminteşte prea acut că iarna e atât de aproape…Nu mi-a plăcut până astăzi. Adică până joi, 29 octombrie, ca să fie clar. Şi vă explic. Am fost invitată la Balul Toamnei de 18 copilaşi superbi şi de părinţii şi educatoarele lor de la Grădiniţa „Rază de Soare”, acum parte recunoscătoare a Gimnaziului „Friedrich Schiller”. O grădiniţă unde razele de soare izvorăsc dinăuntru, indiferent de anotimp.

Ursuleţi, prinţese şi feţi frumoşi

Ca să priceapă şi oamenii mari, o să vă explic că a fost vorba despre o activitate comună a copiilor şi părinţilor prin care au întâmpinat toamna. Grupa „Ursuleţilor”, cea mică spre mijlocie, a adunat tot ce are toamna mai frumos. Coşuri cu bunătăţi, decorate care mai de care. Concurs de senzaţie, murăturile haioase, au fost chiar haioase. Mai important, nu au fost pregătite doar de părinţi, ci copiii s-au implicat în realizarea acestora, fie cu figuri cunoscute din desene, unul dintre ei a ţinut chiar să-şi imortalizeze, pentru o vreme cel puţin când îl va năpădi pofta, numele propriu. Rame foto, decorate cu frumuseţile toamnei. Şi o vreme, şi cu diamante. Grupa ursuleţilor oficial, dar mai degrabă una de poveste. Micuţe prinţese delicate şi feţi frumoşi plini de energie şi voie bună. De ce? Pentru că ei pot fi binedispuşi indiferent de anotimp. Şi m-au molipsit şi pe mine.

 Îl cunoaşteţi pe băieţelul copac?

O micuţă serbare a precedat acţiunea vedetă. Aşa l-am cunoscut pe băieţelul copac. Adică nu era el chiar copac-copac, să ne înţelegem. Era însă decorat cu superbe frunze ruginii de nuc. Şi era dulce şi vorbăreţ, plin de încredere chiar şi faţă de mine, străina care a îndrăznit să-l ia la întrebări, aşa cum numai un pitic fericit de 4 ani poate fi. „Ne-am dus la vecina împreună cu mama şi am cerut să ne lase să culegem frunze. Am vrut frunze direct din copac, nu de pe jos. Trebuie să ne pregătim de iarnă, vine regele de gheaţă şi oamenii de toamnă pleacă spre ţările calde”, mi-a explicat foarte logic Daniel Matei. Tot el mi-a explicat şi că au dormit bine-bine după-masa. „A trebuit să fim odihniţi pentru munca grea”, m-a lămurit cu convingere Daniel. Iar munca grea a început. Taţii de exemplu au fost puşi la sectorul de dovleci. Adică la scobit de dovleci, dar ajutaţi şi de picii care cu linguri, care cu mânuţele. După care sigur că haioşii dovleci au primit şi lumânările aferente. „Vreau să închidă ochii ! De ce nu închide ochii?”, glumea un pitic de vreo trei anişori. Îmi cer scuze că am uitat cum îl cheamă. Erau însă tripleţi, poate nu e de mirare.

 Beneficiu major, familia împreună

Din ipostaza tatălui cu trei băieţi plini de energie, cu trei dovleci de scobit, cum a putut fi savurată această întâlnire de suflet? „Avem şi o fată, ne-a ajutat şi ea. A fost foarte frumos. Suntem obişnuiţi cu astfel de activităţi. Am observat că trebuie să avem astfel de activităţi comune cu tripleţii ca să le câştigăm încrederea. Şi o putem face cu astfel de lucruri simple. Acasă poate nu avem întotdeauna timpul sau răbdarea necesare, dar trebuie să luptăm să ne facem timp şi pentru aşa ceva”, mi-a explicat Sorin Creţu, fericitul tătic de trei tripleţi şi o fetiţă. Toate aceste activităţi aduc un beneficiu major. „Suntem împreună”, a subliniat Sorin Creţu.

Pe de altă parte educatoarele, îmbujorate şi numai zâmbet, pe care le pârăsc acum că le-am văzut de nenumărate ori strângând copiii şi pupându-i pe creştete uitând că nu le aparţin, ele şi-au văzut de treabă. Adică de păstorit ceata de năzdrăvani. „Ne plac aceste activităţi alături de părinţi. Părinţii ne-au adus borcanele cu murături haioase, cu care am reuşit să facem o expoziţie spectaculoasă”, mi-a explicat una dintre educatoare, Adriana Ghircău. „Aproape că părinţii sunt mai dornici să participe la astfel de activităţi. De la an la an sunt mai încântaţi şi participă mai cu plăcere. Într-adevăr ne jucăm, dar prin joc noi învăţăm multe lucruri. Au trecut vremurile în care la grădiniţă se mânca şi se dormea. Lucrăm mult. Clădim. Punem acea cărămidă pe care mai târziu vor putea clădi profesorii. Baza la noi se pune”, a subliniat şi Ramona Gros. Şi se pare că au pus baza a ceva şi în mine. Parcă nu mai e atât cenuşie toamna…