Grevă spontană la CJ Mureș Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 173 Vizualizări

Grevă spontană la CJ Mureș

_DSC0950

Toți angajaţii Consiliului Județean Mureș au oprit lucrul marţi dimineaţă, cerând majorarea salariilor similare celor acordate în învăţământ şi sănătate şi reclamând că salariile celor din Ministerul de Finanțe și ANAF au crescutprintr-o Ordonanţă a Guvernului adoptată peste noapte.
Lidera Sindicatului Funcţionarilor Publici din Administraţie Mureş, Silvia Moldovan, a precizat că acțiunea de protest a fost declanșată spontan, angajații din Consiliul Județean reclamând faptul că s-au creat discriminări între categorii sociale şi chiar între angajaţii din cadrul administraţiei publice, creşterile salariale acordându-se în învăţământ şi sănătate, precum şi angajaţilor din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF, iar lor, nu. ”Avem  angajați cu 35 de ani vechime care câștigă 996 lei net, cum poți să te prezinți decent la locul de muncă și să dai randament?! Salariile din aparatul central au fost majorate, Finanțiștilor li s-au mărit salariile cu 65%, în condițiile în care salariile lor oricum erau mai mari,  incomparabile cu ale noastre. Noi suntem cei mai defavorizați și s-a ajuns la o situație inadmisibilă”, a precizat Silvia Moldovan.

În ziua de 12 noiembrie, liderii sindicali vor încerca încă o dată să poarte discuții la Guvern în speranța analizării și corectării situației.

sursa foto : Vajda György

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • I-a pus Dobre cu gasca sa de PNL-isti sa faca greva?De ce nu au facut greva si cand actualii PNL-isti,atuni PDL-isti taiau salariile.Ponta a zis clar ca din ianuarie 2016,toti bugetarii vor avea salarii marite.Si asa astia de la CJ,freaca manga toata ziua sunt la cumparaturi prin oras,ei si cu cei din Primarie.Cand ii cauti la telefon,niciodata nu raspund.Iar prin birouri bate vantul.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE