Corneliu Coposu versus Vasile Netea

A stat 15 ani în închisorile comuniste și alți doi ani în domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, Corneliu Coposu, un lider charismatic – de la moartea căruia în noiembrie 2015 s-au împlinit 20 de ani – fost secretar general al P.N.Ț. și secretar particular al marelui om politic Iuliu Maniu, a rămas în continuare în obiectivul Securității până pe 12 decembrie 1989. Conștient de măsurile de supraveghere luate împotriva sa, Coposu nu și-a disimulat comportamentul, ci dimpotrivă, i-a atacat dur pe cei din ”vechea gardă”, pe unii dintre ei suspectându-i că au acceptat compromisul cu regimul comunist, ori chiar că au făcut ”pactul cu diavolul”. Unul dintre cei detestați de Coposu a fost chiar istoricul mureșean Vasile Netea.

Corneliu Coposu în atenția Siguranței statului…

Născut în 1914, în comuna Bobota, județul Sălaj, Corneliu Coposu era fiul lui Valentin Coposu, protopop greco-catolic, doctor în teologie și specialist în limba arameică. În același timp, Valentin Coposu era și președinte al Ligii antirevizioniste, precum și prieten personal cu Iuliu Maniu. E de la sine înțeles că Valentin Coposu a fost preocupat să-i asigure fiului său – singurul între mai multe fete – o educație cât mai bună, dar i-a facilitat și contactul cu mediul politic țărănist. Corneliu Coposu a studiat dreptul la Universitatea din Cluj, dar în același timp a început să facă și ziaristică, implicându-se activ în politica P.N.Ț., ajungând astfel în atenția lui Iuliu Maniu. Desele sale atitudini anticarliste i-au atras o ”atenție sporită” și din partea Siguranței statului român, care i-a deschis un dosar de urmărire informativă. În 1937 Corneliu Coposu a suferit prima condamnare pentru delictul de ”lezmajestate”. În timpul acestei detenții a cunoscut-o pe Ana Pauker – viitor lider a comuniștilor români – care era atunci condamnată pentru activitate comunistă. În timpul regimului de dictatură antonesciană, Corneliu Coposu a rămas în continuare în atenția Siguranței statului.

… și a Securității

În anul 1940 Corneliu Coposu a devenit secretar particular al lui Iuliu Maniu și s-a mutat la București. Prin funcția pe care o îndeplinea în acel moment, Coposu era în temă cu evenimentele politice în curs, fiind un obișnuit al reuniunilor mondene din Capitală, loc unde și-a făcut o serie de relații, atât în cercurile politice, cât și în cele diplomatice. Arestat în 1947 de comuniști, Corneliu Coposu a fost condamnat la 15 ani de închisoare și doi ani de domiciliu obligatoriu. În 1964, după ce trecuse prin 16 închisori, a primit permisiunea să se stabilească în București câștigându-și existența ca muncitor, normator, contabil, etc. Soția sa, Arlette (Marcovici) Coposu, eliberată și ea la puțin timp după el, a murit la câțiva ani după eliberare de un cancer galopant. Deși nu mai desfășura niciun fel de activitate politică, Corneliu Coposu avea o capacitate deosebită de a polariza atenția și de a-i strânge în jurul său pe cei care făcuseră parte din partidele istorice, P.N.L. și P.N.Ț., el fiind perceput în continuare de către regim, ca un real pericol. Drept urmare, filajul neîntrerupt cu echipe mobile până în decembrie 1989, plasarea de microfoane în locuință, percheziții domiciliare (27 la număr), cenzurarea corespondenței și infiltrarea mediilor pe care le frecventa cu diverși informatori, au fost măsurile uzuale luate de Securitate pentru supravegherea permanentă a lui Corneliu Coposu. Pe mulți dintre acești informatori Coposu i-a cunoscut, dar a continuat să-i tolereze în anturajul său.

Corneliu Coposu (1914 – 1995)

Ziarist, jurist şi om politic ţărănist, în această ultimă calitate fiindu-i secretar personal și secretar politic lui Iuliu Maniu. În perioada 23 august – 6 noiembrie 1944 a fost director de cabinet la Preşedinţia Consiliului de Miniştri a României. În anul 1946 a devenit secretar general-adjunct al P.N.Ţ, iar în perioada 1989-1995 a fost preşedinte al P.N.Ţ.C.D. Corneliu Coposu a fost decorat cu ”Legiunea de Onoare” a Franţei. Arestat de Siguranța statului la 14 iulie 1947 – şi internat asemenea întregii conduceri a P.N.Ţ. – a fost condamnat de Tribunalul Militar București la 15 ani de închisoare pentru ”activitate intensă contra clasei muncitoare”. A trecut prin închisorile militare Malmaison şi Uranus, prin penitenciarele Văcăreşti, Piteşti, Craiova, Jilava, Gherla, Aiud, Sighet şi Râmnicu Sărat, dar şi prin lagărele Ghencea, Canal şi Popeşti-Leordeni. Eliberat la 9 iulie 1962, a stat apoi doi ani în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, lângă Brăila, iar din 1964 i s-a permis reîntoarcerea în București fiind supus unui intens regim de supraveghere informativă din partea Securității.

”Sursa” I.C.Drăgan și… ”marele patriot român” Silviu Brucan

Dosarul de la Securitate a lui Corneliu Coposu este unul impresionant. Zeci și sute de note informative date de diverși informatori sau de surse voluntare, dar și rapoartele întocmite de diferiți ofițeri de securitate, ar putea constitui nu numai baza documentării pentru recompunerea vieții lui Corneliu Coposu în timpul regimului comunist, dar și baza unui film documentar privind supravegherea sa informativă. Unii informatori sau surse apar cu numele reale, dar cei mai mulți cu numele de cod. Iată spre exemplu, într-un raport al unui ofițer de securitate din data de 6 aprilie 1985, apare menționată ”sursa I.C.Drăgan”, cunoscutul multimiliardar italian de origine română. ”Sursa I.C.Drăgan, consemna conștiincios ofițerul, mi-a relatat că a fost în București zilele trecute și l-a vizitat acasă pe Corneliu Coposu… s-au discutat probleme politice printre care și cea a alegerilor pentru Marea Adunare Națională și consiliile populare, care au fost apreciate de Coposu ca un simulacru de alegeri. De la Iancu Rațiu, mi-a spus că nu are vești de foarte mult timp.” ”A făcut, de asemenea, mai nota ofițerul, scurte referiri la disensiunile dintre grupurile emigrației române și mai ales dintre I.C. Drăgan și Iancu Rațiu, liderii acestora.” Același ofițer, referitor la Coposu, menționa pe data de 13 noiembrie 1985: ”Sursa I.C. Drăgan a relatat faptul că s-a manifestat dușmănos (Coposu – n.m.) la adresa conducerii superioare de partid și a membrilor familiei prezidențiale.” Într-un alt context, o sursă neidentificată menționa, citez: ”A fost la masă cu Gheorghe Mocanu, amiralul Horia Măcelaru, Ion Bănică, Tudor Popescu, colonelul Ion Ștefănescu, Dan Manolescu și alții. Nicolae Carandino, unul dintre ei, a precizat de la început că după masa de anul trecut a fost chemat la Securitate unde i s-a relatat tot ce vorbise, așa că la această masă va vorbi numai despre curve.” Corespondența lui Coposu era frecvent deschisă. Iată spre exemplu, un pasaj dintr-o scrisoare (interceptată de Securitate), primită de Coposu de la un prieten, Dean Milhovan-Mitu, stabilit la San Juan, în Puerto Rico: ”… anumite grupări evreiești care până acum erau favorabile președintelui Ceaușescu, par a-și fi schimbat atitudinea și, de necrezut, par a-și pregăti omul lor de mâine, în persoana lui Silviu Brucan… ți-aș fi foarte îndatorat dacă mi-ai trimite ceva date despre el, fiindcă aici i se face mare reclamă de patriot român, dar din câte știu eu, el a fost un apropiat al Anei Pauker și al perioadei staliniste.”

Mureșeanul Vasile Netea, un caz ceva mai aparte

Cu siguranță că inconsecvențele politice, dar probabil și alte atitudini ale lui Vasile Netea, istoricul mureșean stabilit la București, și el un prigonit al regimului comunist, nu i-au scăpat lui Corneliu Coposu. Netea, născut în 1912, la Deda, în actualul județ Mureș (decedat în 1989), făcuse politică liberală în perioada interbelică, la Mureș, vădit influențat de nașul său de cununie, liderul liberal local, Emil Aurel Dandea. Cum ”interesul poartă fesul”, în 1938, odată cu instaurarea regimului de dictatură regală, Netea părăsise barca liberală și se înregimentase cu trup și suflet în Frontul Renașterii Naționale. El îi adusese și câteva (penibile) omagii lui Carol al II-lea, numindu-l pe acesta ”Făt-Frumos al plaiurilor românești.” Nu știm care au fost motivațiile lui Netea atunci sau mai târziu când i-a adus omagii și lui Nicolae Ceaușescu, dar această atitudine – și nu numai – au fost sever criticate de intransigentul Corneliu Coposu, cel pe care vicisitudinile vremurilor trăite nu l-au îngenuncheat. Într-o notă informativă din iulie 1972, scrisă pentru un ofițer de securitate, un informator rămas anonim menționa, citez: ”L-am întrebat pe Coposu ce este adevărat din demonstrația care a avut loc cu ocazia parastasului lui Tache Ionescu… Coposu mi-a spus că a fost parastas, dar în momentul în care a început să vorbească Vasile Netea, care nu are prestigiul moral să vorbească de oamenii politici din trecut, de când a scris o lucrare despre Unire, unde nici măcar nu pomenește de Iuliu Maniu… odată cu el (Coposu – n.m.) au mai ieșit din biserică încă vreo 30-40 de persoane.” Într-adevăr, în lucrarea ”O zi din istoria Transilvaniei – 1 Decembrie 1918”, a lui Vasile Netea, tipărită de Editura ”Albatros”, în cele 206 pagini și 31 de fotografii care însoțesc lucrarea, nu apare numele și nici fotografia marelui om politic Iuliu Maniu, unul dintre cei care a avut un rol major în realizarea acelui act istoric de importanță covârșitoare în devenirea noastră națională. În schimb, la paginile 205 și 206, Netea a avut grijă ”să-l tămâieze” consistent pe Nicolae Ceaușescu și politica Partidului Comunist Român. Oricum, nu o făcea pentru prima oară, avea deja ”exercițiu” de pe timpul lui Carol al II-lea. În cazul lui Netea – succesul sau poate mai degrabă supraviețuirea în peisajul literelor – a avut în mod cert ”un preț”. Poate prea mare, iar acest fapt nu i-a scăpat intransigentului Corneliu Coposu cel care, nefăcând niciun fel de concesii regimului comunist, a preferat să-și poarte crucea cu demnitate până la capăt.

Nicolae BALINT