Home / Cultură / “Fibula de la Suseni”, acordată de 1 decembrie

“Fibula de la Suseni”, acordată de 1 decembrie

Distribuie

fibula suseniInstituţia Prefectului – Judeţul Mureş organizează, cu sprijinul Garnizoanei Târgu Mureş şi al instituţiilor din sistemul naţional de ordine publică şi siguranţă naţională de pe plan local, o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în 1 Decembrie 2015. “Activităţile vor debuta de la ora 9.30, la Sala de Oglinzi a Palatului Culturii din Târgu-Mureş, cu tradiţionala decernare a distincţiei “Fibula de la Suseni”, ajunsă la a XV-a ediţie, unor personalităţi ale judeţului Mureş. De la ora 10.00, efective ale instituţiilor din sistemul naţional de ordine publică şi siguranţă naţională de pe plan local vor organiza o expoziţie în Piaţa Trandafirilor, în cadrul căreia îşi vor prezenta tehnica militară, armamentul, aparatura şi echipamentele specifice din dotare. De la ora 12.00, în Piaţa Victoriei din Târgu-Mureş este programat ceremonialul militar şi religios, urmat de depuneri de coroane şi jerbe de flori şi defilarea Gărzii de Onoare şi a tehnicii militare de intervenţie”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Elevul Leonard Buta, în concert la Palatul Culturii

Distribuie Sala Mare a Palatului Culturii a găzduit joi, 21 martie, de la ora 19.00, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.