Colindători la Căminul pentru vârstnici Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 372 Vizualizări

Colindători la Căminul pentru vârstnici

DSC_5508

Elevi și cadre didactice de la Școala post-liceală Dimitrie Cantemir și-au unit glasurile cu ale B-UNICILOR de la Căminul pentru persoane vârstnice din Târgu Mureș într-un colind feeric, bucurându-se împreună de apropiata sărbătoare a Nașterii Mântuitorului.

DSC_5489

Aproximativ 70 de elevi ce frecventează cursurile de asistent medical generalist și asistent de farmacie în cadrul Școlii Post-liceale Dimtrie Cantemir, însoțiți de cadrele diadactice Monica Mărginean, Crucița Vodă, Sorina Moldovan, Erzsebet Rad și Laura Cepoi au pus mult suflet într-un scurt spectacol de colinde, prezentat beneficiarilor, în dimineața zilei de 8 decembrie. Evenimentul a avut loc la sediul Căminului de pe strada Evreilor Martiri, fiecare beneficiar primind și un pachet cu alimente, achiziționat în urma donațiilor făcute de elevi.

” Avem o tradiție, în fiecare an îi colindăm și le aducem o mică atenție pentru a simți bucuria Crăciunului care se apropie. În Prag de sărbători, cu pace, căldură și lumină în suflet, le urmă multă sănătate și mulți ani de-acum încolo să ne revedem cu drag” ne spune Monica Mărginean.

DSC_5494

Bunicilor li s-a strâns inima cât un purice de emoții și, în semn de mulțumire, i-a îndemnat pe colindători să urmărească filmulețul de scurt metraj realizat de beneficiari, pentru beneficiari, cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor, ” Nu uita să-ți suni B-UNICII”. Petru Tolan, unul din ”actorii” principali, a declarat, spre amuzamentul tuturor, că după aceste filmări, are mari șanse să fie cotat la Hollywood.

teodora bobos

”Multă sănătate și bucurii le doresc, și sperăm să venim și la anul” ne spune Teodora Boboș.

cerasela cuian

” Să aibă parte de multă sănătate și liniște, un Crăciun fericit și îmbelșugat” ne spune Cerasela Cuian.

claudia beian

”Ne place să facem activități diverse, eu compun și poezii și chiar regret că nu am adus una dintre ele să le prezin”, ne spune Claudia Beian.

gabriela ivan

” Să fie veseli mereu și să nu uite că suntem mereu alături de ei. Sărbători fericite le dorersc!” spune Gabriela Ivan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE