E vremea colindelor la Târgu Mureș Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 472 Vizualizări

E vremea colindelor la Târgu Mureș

DSC_5594

Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș și Televiziunea Târgu Mureș cu sprijinul Consiliului Județean Mureș organizează evenimentul cultural ” E vremea colindelor” în cadrul căruia se va desfășura cea de-a XXXV-a ediție a prestigiosului festival de colinde și obiceiuri de iarnă ” Florile Dalbe Flori de Măr” și spectacolul aniversar de tradiții și colinde românești de crăciun și Anul Nou ” Asta-i Sara, Sara sfântă”, ediția a IX-a. Evenimentul se va desfășura în data de 13 decembrie, în Sala Mare de Spectacole a Palatului Culturii din Târgu Mureș, de la ora 17.00 și va încânta publicul cu 14 grupuri de colindători veniți din județele Mureș, Bistrița-Năsăud și Sibiu.

„ Este o manifestare cultural-artistică ce urmărește păstrarea și valorificarea colindelor și obiceiurilor populare din preajma Sfintelor Sărbătroi ale Crăciunului și Anului Nou și de a le transmite umrașilor într-o strict autenticitate și specificitate locală” ne spune Iuliu Praja, manager Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș.

Lângă scenă vor exista cutii pentru donaţii, acțiune înscrisă în cadrul Campaniei “Îmbrăţişează-i pe cei din frig! Tu Te Mobilizezi?”, ce se va derula pe întreg parcursul anului viitor și vine în ajutorul copiilor orfani sau a celor cu grave probleme de sănătate.

DSC_5585

”În acest an, am transformat spectacolul “Asta-i Sara, Sara sfântă” în spectacol umanitar, tot ce se întâmplă de acum încolo, toate donaţiile, fie ele în bani, jucării sau haine, vor ajunge la copiii necăjiţi. Ne-am îndreptat atenţia în mod special către sufletele celor internaţi în Clinica de pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean, copii bolnavi de leucemie şi diabet, care îşi vor petrece Crăciunul în spital. Prin pachetele pe care le vom dărui, vom încerca să le creăm o atmosferă prin care săse  simtă mai aproape de Sărbătorile de iarnă” ne spune Natalia Lazăr, redactor-prezentator la Televiziunea Târgu Mureș.

În cadrul spectacolului vor intepreta grupul Mureșencele format din Leontina Pop, Dorina Oprea, Dorina Grad, Maria Sântean Faghiura, grupul ” Florile Dalbe” format din Maria Moldovan, Maria Butilă și Livia Șorlea, Alexandru Pugna și colindătorii năsăudeni, grupul de colindători reghineni Maria Neag, Sorin Pantea, Gabriela Merdar, Alexia Astelian, Cosmin și Cosmina Cotârlă, grupul de muzivă bizantină ”Anastasios”, grupul Brădulețul format din Ioana Adriana Toma, Nelu și Adriana Maior, Răzvan Circa, Florin Vanga- acordeon, grupul „Datina” din Bazna și grupul ” Perla Târnavelor” din Mediaș, grupul de colindători ”Târnava Mare” din Țopa, comuna Albești și grupul de colindători din Bahnea, grupul de colindători ”Datini străbune” din Sînmihaiu de Pădure, comuna Beica de Jos, grupul de colindători ”Dor” al Școlii Populare de Arte din Târgu Mureș și grupurile de colindători din Crăiești, Rușii-Munți, Filpișu Mic.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE