”Sănătatea pentru toţi în secolul XXI” la Cantemir Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1125 Vizualizări

”Sănătatea pentru toţi în secolul XXI” la Cantemir

DSC_5683

Biblioteca ” Serafim Duicu” situată în cadrul campusului Universităţii “Dimitrie Cantemir” a găzduit marți, 15 decembrie, sesiunea de referate a elevilor Şcolii Postliceale “Dimitrie Cantemir” intitulată “Sănătatea pentru toţi în secolul XXI”. Evenimentul are deja o tradiţie, ajunsă în acest an la ediţia a 15-a, prin care elevii şcolii au posibilitatea să-şi prezinte munca în faţa colegilor lor şi a cadrelor didactice.

” Scopul acestei sesiuni este de a promova în rândul elevilor cercetarea ca instrument și metodă de lucru necesare în problemele ce privesc sănătatea în secolul 21. În același timp se stimulează prezentarea și diseminarea rezultatelor unor proiecte individuale” a declarat profesoara Laura Cepoi, în deschiderea sesiunii de comunicări ştiinţifice.

DSC_5694

Obiectivele acțiunii urmăresc educarea capacității de comunicare, cultivarea expresivității și dezvoltarea spiritului de competiție și fair-play. Forma de manifestare a creativității se manifestă prin realizarea de comunicări elaborate pe tema propusă. Ierarhizarea comunicărilor se face pe baza unei grile de evaluare care are ac indicatori rigoarea științifică a conținutului, modul de redactare, expunerea și argumentarea, creativitatea, încadrarea în timp,  consistența suportului de susținere a comunicării” a mai precizat Laura Cepoi.

Format din profesorii Laura Diana Cepoi, Simona Liliana Cistelecan și Doina Floarea Bumb, juriul a evaluat cele mai bune lucrări ca fiind următoarele:   locul I lucrarea: ” Abordarea intraosoasă” elevi Cătălin Moise, Kiraly Ioana Șeulean, prof. Dan Mogoș Antonescu, locul II ”Emoțiile și influența lor asupra sănătății” elev Bianca Manuela Răduș, prof. Sorina Moldovan și ”Mononucleoza” elev Anca Andrea Popescu, prof. Dudu Constantin Alexandrescu, iar locul III lucrarea „Tratamentul pacienților cu arsuri” elevi Timea Janosi și Rozalia Fulop sub coordonarea prof. Alexandrina Tăurean.

Mențiune a primit lucrarea ”Polimorfismul genetic” elev Eva Spătar, prof. Maria Cătană.

DSCN1680

Alte lucrări înscrise în sesiunea de referate au fost ” Ce înseamnă să fii asistent medical”, eleva Brigitta Lukacs sub coordonarea profesorului Kinga Mathe, ”Modalități terapeutice utilizate în tratamentul schizofreniei la copii” elev Emilia Loredana Ștefan sub coordonarea prof. Erzseber Rad,” Cine salvează un om salvează o lume întreagă” elev Remus Roman, prof. Liana Ciuchină, ” Fată sau băiat? Amprente pe suflet” elevi Ana-Maria Huza, Eugen Bordea , prof. Dan Mogoș Antonescu, ”Doctorul Josef Mengele de la Auschwitz” elev Paul Lucian Bîrzgan, prof. Alina Mogoș Antonescu și ” Boala Lyme”, elev Lăcrămioara Seniuc, prof. Liliana Teodora Toncu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE