Da ‘, mai ho!

Dragă, Moșule, îți trimit un SMS. Anul trecut ți-am scris o scrisoare lungă, mai stufoasă decât Constituția României, dar din grabă am uitat să o semnez sau am uitat să o trimit prin poștă și, dacă stau și mă gândesc de două ori, nici nu știu dacă am apucat să o scriu sau doar am avut intenția, altfel nu-mi explic de ce nu am găsit nici un cadou sub brad.

Te văd, Moșule, te văd…afișezi un zâmbet absent, un permanent zâmbet blând şi absent, Moșule, dar imediat ce rămâi singur, colțurile gurii ți se lasă în jos a obidă și chipul îți devine şters, ca de ceară, în care cine a scobit doi ochi albaştri ce par înrudiţi cu ai mei. Poate n-ar fi rău să te opresc câteva minute din truda ta fără oboseală, să-ți spun niște bancuri politice și altele din teatru, să-ți descrețești fruntea și privirea să ți-o lași să atârne în gol odihnită, da, aș putea, dar nu am timp acum, poate data viitoare, ce zici?!

Am văzut, aseară, la televizor cum încă o victimă a incendiului produs în 30 octombrie în clubul Colectiv şi-a pierdut viaţa într-un spital din Marea Britanie, numărul persoanelor decedate în această tragedie ajungând astfel la 63, am putea povesti pe-ndelete pe tema asta, dar nu vreau s-o lungesc prea mult, realizez că nu mi-am pus telefonul la încărcat cu o seară în urmă, iar acesta mă anunță, cu beep-uri, că mă lasă bateria în câteva minute. Nici nu am timp, sincer, trebuie să fac cumpărături de sărbători, mama vrea o pernă antialergică din bucăți de spumă cu memorie pentru tensiunea musculară, sora mea un rimel mov-prună cu efect sofisticat, iar fratele un ac de cravată placat cu argint – made with SWAROVSKI elements, înțelegi?!

…ce-ai mai făcut în ultimul an? …renii?…spiridușii? Ho, ho, ho!

Mă iartă, nu știu dacă mai apuc să-ți citesc răspunsul, pentru că mă grăbesc, dar îți trimit acest SMS prin care te rog să-mi aduci în dar Liniște. La kilogram, la damigeană sau împachetată în celule, cum vrei, ambalajul nu contează, dar să fie acea liniște a poetului care își lipește mucul de lumânare de colțul mesei înainte de a începe să scrie, liniștea căderii fulgilor mari de zăpadă care sună când ți se lovesc de frunte, liniștea cu care îngălbenesc dantelele orânduite în cufăr. Și încă ceva. Ajută-mă să nu mă pierd de mine însămi. Moșule drag, închei aici, că nu mai am caractere. Vb. la anu’. Ai credit să-mi răspunzi?! Ai?