Strigăt înecat după ajutor

Un articol de acum două luni despre Simon Denis, un copilaș cu multe probleme de sănătate. Poate de Crăciun, oamenii sunt mai darnici și săritori și se gândesc la semenii cu adevărat în nevoie. Mă bucur să vă spun că totuși piciorușele sale și-au revenit de atunci de când îl văzusem ultima dată după săptămâni în șir de tratament. Și poate în ianuarie găsim și acei bani pentru ca băiatul să ajungă la Centrul Hospice din Brașov pentru terapia durerii. Sărbători luminoase, familiei Simon!

13 octombrie 2015

Am fost să îl vizitez pe Denis. Denis Simon, băieţelul cu care viaţa mea s-a intersectat, când şi când, în ultimii ani. M-a sunat Gogyán Ildikó, mama copilaşului, cu disperarea credinţei că aş putea fi singura persoană ce ar putea-o sprijini. Şi mi-am dat seama cât sunt de neajutorată în asemenea situaţii.

Resimt şi acum golul în stomac din acea sâmbătă seara când mergeam spre strada Păcii din Sângeorgiu de Mureş şi ştiam că vederea lui Denis îmi va da, din nou, peste cap sistemul acesta şubred de valori pe care îl avem în viaţa de zi cu zi. Alergătura aceasta futilă după nu ştiu ce, nu ştiu cine, nu ştiu cum, nu ştiu unde şi, mai ales, nu ştiu de ce. Viaţa lui Denis se măsoară în picăturile de hrană lichidă ce îi curg în corp printr-o sondă, în numeroasele medicamente contra epilepsiei şi a bolilor de care mai suferă, pilule pe care chinuit le îngurgitează, dar, mai ales, spun eu, în mângâierile şi grija aproape nebunească pe care le primeşte de la a sa mamă. Mamă care se încăpăţânează să creadă că undeva în această lume, un medic îl va putea ajuta pe Denis să îşi revină.
Probabil, cei mai mulţi dintre dumneavoastră nici nu îşi mai amintesc cine e Denis. Denis e acel copil care într-o zi a încetat să mai vadă, apoi să mai umble, să mai vorbească, să mai mânânce şi să mai trăiască singur. Drama lui şi a familiei a început în urmă cu şase ani când era un copil de-o şchioapă vesel, cum sunt toţi micuţii neumbriţi de nori domestici. De atunci, viaţa lui s-a degradat continuu, iar azi l-am regăsit doar o umbră a băieţelului pe care îl ştiam. Piele şi os, dar viu şi sensibil când răspunde cu o liniştire aproape spontană la orice mângâiere. După drumuri lungi, chinuitoare şi dureroase la medici, Denis a primit, acum câţiva ani, diagnosticul combinat de epilepsie, tetrapareză şi sindrom Dandy Walker. Ce i-a provocat boala, nimeni nu i-a putut răspunde mamei sale până în ziua de astăzi. Copilul e încadrat în grad de handicap sever, iar numeroasele bilete de internare consemnează sec multiplele afecţiuni care s-au adăugat de-a lungul anilor.

Un strigăt

Starea lui Denis s-a înrăutăţit mult de când l-am văzut ultima oară. Picioruşele şi mâinile lui firave s-au încovoiat şi sunt fragile asemenea acelor oase de sticlă de care mai citisem. Le văd conturul tot mai puternic cum ar vrea să iasă din piele. Femurul drept e fracturat încă de la sfârşitul lunii iulie, dar nu poate fi pus în gips din cauza flexiei, a notat medicul care l-a consultat de la Chirurgie Pediatrică. Tendoanele s-au distrus într-atât de mult încât copilul stă într-o poziţie fetală permanentă, cu dureri îngrozitoare pe care le observ din respiraţia accelerată, spasmele care fac să îi tresară plăpândul trup şi sunetele pe care le scoate atunci când e întors uşor. Lângă mine, mama suferă îngrozitor, mai ales că medicii care l-au îngrijit până acum refuză să îl supună vreunei intervenţii de teama unei suferinţe şi mai mari. Dar Gogyán Ildikó îmi spune că până mai este vreo şansă undeva în lumea aceasta, nu va renunţa să lupte să îşi vadă copilul că nu mai se chinuie. De aceea m-a chemat, să îmi povestească şi să mă roage să o ajut să caute acel medic care l-ar opera pe Denis. Nu m-a lăsat sufletul să nu scriu pentru că cine ştie cine va citi în afară de oamenii cărora le-am prezentat cazul în privat.
Recunosc că pe undeva mă simt învinsă şi totuşi sper ca prin intermediul dvs., cineva să transforme sămânţa de speranţă care mai sălăşluieşte plăpândă în ungher de suflet să încolţească într-o şansă reală la viaţă pentru acest copil atât de încercat.

Rugăminte

Nu v-am scris nimic despre cum o duc Denis, Narcis – băiatul cel mare, de 14 ani, remarc hainele subţiri şi încălţările ce nu îl vor ajuta să treacă iarna cu bine pe care le poartă – şi mama lor. Greu o duc, vă spun sincer, au noroc cu oamenii care îi ajută să nu simtă lipsurile atât de tare în modesta căsuţă în care locuiesc, transformată dintr-un container primit acum şase ani. O căsuţă însă extrem de îngrijită, lucru ce mi-a sărit în ochi de fiecare dată când am fost pe acolo. I-am admirat pentru că din puţinul pe care îl au, an de an, au mai îmbunătăţit câte ceva, iar imaginea containerului de acum şase primăveri nu mai există decât în imaginile din arhive sau albume.
Pe lângă ea şi pe terenul puţin pe care îl au şi-au făcut o mică grădină ca să nu cumpere toate legumele şi zarzavaturile şi să mai pună câte ceva şi pe iarnă. Tatăl e plecat în Germania la muncă, în construcţii, şi îi ajută şi el cum poate. Un aragaz electric, un televizor şi alte lucruri de prin casă, din sumele trimise de el au fost cumpărate.
În primăvară când Gogyan Ildikó mi-a cerut ajutorul pentru a-i achiziţiona un cărucior special copilului, i-au mai rămas nişte bănuţi. Recunoaşte că a cumpărat din ei o pizza pentru Narcis şi pentru ea, declaraţie atât de sinceră şi atât de dureroasă, iar restul i-a folosit pentru a amenaja o baie. A cumpărat o cadă, un boiler şi a plătit nişte oameni să le monteze. Până atunci se descurcau încălzind apa pe un reşou.
Acum vine iarna, iar lemnele de foc li s-au dus. A venit o ploaie, le-a udat şi au putrezit, însă mama Simon, cum e cunoscută, spune că s-or descurca, deşi eu nu prea văd cum. Da, v-am scris că mama caută cu disperare un medic pentru Denis. Însă eu adaug, pentru că am contul de ani buni, că puteţi face donaţii în contul IBAN RO 72BTRL02701201N53168XX, deschis pe numele lui Gogyán Ildikó la Banca Transilvania. Fiecare după cât vă dă mâna şi cât vă lasă sufletul.
Despre Denis mai puteţi citi aici  şi aici.

Ligia VORO