Hristina Doroftei, “reflexie” cu vervă scripturală
5 ianuarie 2016Cotidianul Zi de Zi continuă prezentarea „noului val” de scriitori şi critici literari din judeţul Mureş, episodul de astăzi fiind dedicat autoarei volumului „reflexie”, Hristina Doroftei.
Hristina Doroftei (18 mai 1983, Târgu-Mureş) este absolventă a Universităţii „Petru Maior”, Facultatea de Ştiinţe şi Litere, secţia Limba şi Literatura română – Limba şi Literatura engleză (2003-2007) şi a masterului Istoria Literaturii şi Sistemul Criticii Literare (2008-2009). În 2012 obţine Doctoratul în domeniul Filologiei, la aceeaşi universitate.
În 14 iunie 2014 câştigă Premiul Editurii Junimea şi al revistelor „Vatra” şi „Dacia literară” la cea de-a XXXIII-a ediţie a Concursului Naţional de poezie şi interpretare critică a operei eminesciene „Porni Luceafărul…” de la Botoşani. Premiul constă în publicarea volumului de debut, „reflexie” la editura „Junimea” din Iaşi cu o prefaţă de Al. Cistelecan.
În 22-24 mai 2015 volumul de poeme, „reflexie”, obţine Premiul Opera Prima la ediţia a XXXV-a Festivalului Internaţional de Literatură “Tudor Arghezi”, Gorj.
„Dacă nu s-ar păzi cu inteligență și umor (uneori cu umorul inteligenței, alteori cu inteligența umorului), probabil că Hristina Doroftei ar scrie, chiar de la debut, melancolice. Așa însă, cu tratamentul stărilor în ușor și cu relativizarea lor aproape anti-gravitațională, combinația de undă melancolică, inteligență și umor nu poate duce decât la o stare de vervă scripturală.”
(Al. Cistelecan, Două vorbe de drum bun)
„Un aer condescendent domină poemele sale. Ea ştie foarte bine ce face şi de ce face. Nu risipeşte nimic, nu lasă la voia întâmplării cuvintele în economia unui poem, totul este bine calculat.”
(Gellu Dorian în „Convorbiri literare”, nr.3 din 2015)
„La prima citire, poemele Hristinei Doroftei par uşor exhibiţioniste, cu tuşe violente, în culori sălbatice, provocatoare şi chiar vulgare. Asta fiind doar parte epidermică a intregului. În profunzime e cu totul altceva, sunt sentimente, emoţii, trăiri profunde, regrete, nostalgii, toate înfierbantate de un suflet mereu neliniştit, ce suferă de-o acută lipsă de tandreţe.”
(Lucian Alecsa în „Hyperion”, nr. 1-2-3 din 2015)
reflexie 1
Oglinda celei care nu vorbeşte e murdară;
imaginea ei e prăfuită,
e plină de colbul şi de nisipul care i s-au depus
pe dinţi, făcându-i de plumb.
Părul celei care nu vorbeşte este lung!
Lung şi întins precum firele
pe care se curentează ciorile.
Păru-i alunecă pe buze, îngreunându-le.
Nasul ei plânge, umplându-i gura de mucus.
Ochii celei care nu vorbeşte sunt pătaţi de
tristeţea care se prelinge încetişor, încetişor…
Genele-i sunt lipite cu lacrimi colorate.
Sprâncenele celei care nu vorbeşte sunt albite de griji
şi arse de focul supărării.
Fruntea-i este striată de
încruntări adânci şi dureroase.
Faţa celei care nu vorbeşte se reflectă
în oglinda murdară!
În oglindă se vede cea care tace.
Aceea sunt EU!
(din volumul „reflexie”)
grimase
zâmbete căzute de pe feţele transpirate
se prefac în grimase
şi se ascund printre rosturile gresiei
pe care calcă pantofii proaspăt lustruiţi.
(din volumul „reflexie”)
**
foşniturile şuşotelile din camera alăturată
îmi atrag atenţia
vreau să aflu ce se întâmplă
chiar dacă ştiu că sunt pedepsită
pusă la colţ cu mâinile la spate (m-au prins
părinţii în flagrant cu ţigara-n mână)
vreau să aflu motivul care deranjează casa
încalc pe nesimţite consemnul
mă strecor într-o zonă de ceartă mută
între părinţii mei
ce cauţi aici
du-te în camera ta
eşti pedepsită
tu mai lipseşti acum
când avem atâtea probleme pe cap
mă resemnez
îmi reiau locul între cei doi pereţi
îmbrăţişaţi pe-un colţ
închid ochii
pătrund în lumea-mi
lipsită de nervi şi reproşuri
umplută cu dragoste
flori de bună dimineaţa
(salutate zgomotos de toată lumea)
trifoi cu patru foi
eu sunt regina nopţii
(din volumul în pregătire)
**
uite cum e îmbrăcat mirele
mireasa e mai înaltă c-un cap
nu ştiu dansa niciunul
de ce rochia-i aşa mulată
nu vede cum îi sar ţâţele
a dat la vale cam multe păhărele socrul mic
ce rău îi stă miresei cu ţigara-n gură
bine că a luat-o cineva şi pe ea
trecută de treizeci e mai greu
ai auzit cât a costat rochia
cam scumpă
io n-aş fi dat atâta
oare ce-şi cumpără din cinste
întrebările
invidiile
curiozitatea
mă chinuie
îmi încețoșează mintea
buzele mi se strâng
îmi devin de pelin
îmi frâng degetele
nu vreau să văd împlinirea lor
nu cred în nimic
nici în declaraţii
vorbe dulci
priviri mincinoase
îmbrăţişări transpirate
beau shoturi de tequila
îmi sting febra crescândă
storc lămâia
înaintea fiecărei înghiţituri
aş lua o sută de lei
poate chiar două
din plicul pentru cinste
să-mi cumpăr o poşetă
vreau să intru în politică
să-mi găsesc un post bun
poate şi un soţ
cu banii de la nuntă să-mi plătesc datoriile
(din volumul în pregătire)
**
am învăţat să scriu poeme în timp
ce am grijă de maria
supraveghez elevii care scriu teste
le coc în cuptorul minţii
când spăl vase
frec podeaua
şterg praful
beau o cafea neagră amară
fiartă pe aragazul bunicii
mă ceartă că o las prea mult pe foc
e gata odată cafeaua aia
n-o face prea tare că nu mai dorm la noapte
pune zahăr mult să fie dulce
fug în altă cameră cu ceaşca fierbinte
mă aşez la laptop şi scriu despre viaţă (vorba
unui elev preocupat de înţelegerea ei)
ce e viaţa
o goană după fericire
ce e fericirea
minute intense
în rest zeci de ore în care te zbaţi pentru ceva
apoi lupţi să nu ţi se ia ceea ce ai obţinut
nu pierzi ceea ce nu ai spunea Ada Lvovna în Scrisorar
se apropie toamna
bate un vânt masculin
mută frunzele de colo colo
găinile se războiesc pentru un colţ de pâine
o femeie e pe moarte
a murit un om în sat
lumea se duce la priveghi
toţi se grăbesc să ajungă înaintea preotului
steagul din vîrful stâlpului concurează
în bătaia vântului cu bocetele femeilor
privirile se mută de la un individ la altul
cântăresc fiecare obiect din camera sicriului
din când în când o privire se abate asupra mortului
şi o lacrimă îşi face loc printre gândurile îndepărtate
viaţa aduce moarte
(din volumul în pregătire)
Lasă un comentariu