Realizări pentru comunitate, la Bichiş Administratie
  • admin
  • 0 comentarii
  • 1219 Vizualizări

Realizări pentru comunitate, la Bichiş

1Situată la 15 de kilometri de oraşul Luduş, pe valea pârâului Aţintiş, comuna Bichiş a fost atestată documentar în anul 1296, fiind domeniul nobiliar al familiei Kemeny, în localitate păstrându-se conacul familiei. Detalii despre realizările din acest an am aflat de la Mihaly Ferencz Attila, primarul comunei Bichiş.

Reporter: Care sunt principalele investiţii realizate în comună în ultimi doi ani?

Mihaly Ferencz Attila: În anul 2014 am reuşit să facem două cămine culturale şi am obţinut la finele anului 120.000 de lei pentru alimentarea cu apă pe Ordonanţa 28, investiţie care a fost finalizată anul acesta, iar acum suntem în faza de racordare a locuinţelor la reţeaua de apă. Suntem foarte mulţumiţi de investiţie pentru că în sfârşit avem şi noi apă în comună, dar probabil din cauza condiţiilor meteorologice nu o să reuşim să racordăm la reţea toate locuinţele, urmând ca anul viitor în primăvară toţi locuitorii comunei să beneficieze de această investiţie. Tot în anul 2014 am depus un proiect, prin GAL “Podişul Târnavelor”, pentru achiziţionarea unui buldoexcavator. Urmare a acestui proiect primăria din Bichiş are un utilaj nou, foarte performant dotat cu lamă de zăpadă, încărcător frontal multifuncţional, cupă de şanţ, cupă de taluzare inclusiv şi de vegetal pentru a tăia acostamentele şi părţile laterale ale şanţurilor.

Rep.: Cum susţineţi învăţământul local?

M.F.A.: Am adus un microbuz şcolar, dar din păcate am fost nevoiţi să comasăm şcolile din lipsă de elevi, în acest moment avem două şcoli pe raza comunei, la Gâmbuţ şi Nandra şcolile fiind închise, cu ajutorul microbuzului încercăm să ajutăm copii să ajungă la timp la şcoală să poată să-şi continuie studiile. La Bichiş avem secţia română, clasele 0-8 şi secţia maghiară deasemenea clasele 0-8 şi grădiniţele care sunt doar la Bichiş, secţia română şi la Ozd, secţia maghiară, deoarece în celelalte sate aparţinătoare nu mai sunt atâţia copii.

2

Rep.: Ce alte proiecte aţi derulat sau derulaţi?

M.F.A.: Avem demarate câteva proiecte pe Ordonanţa 28 pentru asfaltări infrastructură, sper că la primăvara anului viitor ne apucăm de asfaltat , proiectul fiind parţial aprobat, chiar şi contractul de execuţie fiind semnat , dar foarte probabil vom demara asfaltarea a circa 12,5 kilometri de drum comunal doar în primăvara anului viitor. De la Consiliul Judeţean Mureş am obţinut, pe acest tronson de drum judeţean, asfaltarea unui sector de 1,3 kilometri , lucrare ce va demara deasemenea la începutul anului viitor şi aici contractele de finanţare şi execuţie fiind semnate urmând a se obţine avizele necesare. Tot în această perioadă am reuşit să întabulăm, să facem planul parcelare, aproximativ 2000 de hectare pe raza comunei Bichiş care ne ajută la identificarea terenurilor la depunerea cererilor pentru subvenţie la APIA, în acelaşi timp ne ajută la întocmirea titlurilor de propietate care nu au fost întocmite încă.

Rep.: Locuitorii comunei Bichiş vor avea apă curentă, pe când canalizarea?

M.F.A.: Momentan, locuitorii comunei vor beneficia doar de apă, canalizare nu este şi nici nu este prevăzut ca în viitorul apropiat să fie şi aceasta din cauza numărului mic de locuitori, 845 de persoane, numărul minim de locuitori pentru a putea accesa fonduri europene fiind de 2500 de persoane.

Rep.: Care este situaţia economică a comunei Bichiş?

M.F.A.: Fiind o comună mică şi neavând acces direct la drumul naţional, marile investiţii au ocolit Bichişul. La nivelul comunei avem câteva firme mici care activează în domeniul agricol, avem societatea comercială Metalev SRL care are peste 200 de hectare de teren agricol în arendă şi propietate, având peste 100 de bovine, avem un centru de reabilitare la Ozd, care aparţine de Fundaţia „Bonus Pastor” şi care face terapie cu persoane dependente de droguri, de alcool şi alte vicii. Majoritatea populaţiei este îmbătrânită, aproximativ 70% sunt pensionari sau în apropierea vârstei de pensionare, iar din populaţia activă o parte lucrează în industria de automotive la Luduş sau Sânpaul, iar restul se ocupă de agricultură. Am speranţa că investiţiile realizate şi cele în curs de realizare vor crea condiţii de viaţă mai bune locuitorilor şi poate vor apărea şi investitori dornici să investească la noi.

Rep.: Ce v-aţi propus pentru perioada imediat viitoare?

M.F.A.: Pentru anul viitor doresc să finalizez investiţiile demarate, racordarea la reţeaua de apă a tuturor locuitorilor comunei, asfaltarea drumurilor comunale şi finalizarea planului de parcelare având în vedere că aproximativ 70% din titlurile de propietate din satul Gâmbuţ nu au fost emise. Pentru primăvara anului viitor mi-am propus un proiect prin care fosta şcoală din satul Nandra să o transformăm în cămin cultural printr-o investiţie din fonduri proprii.

A consemnat Marius MORAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE