Home / Administratie / Canalizarea, proiect finalizat cu brio la Pogăceaua

Canalizarea, proiect finalizat cu brio la Pogăceaua

Distribuie

pogaceauaFinalul de an aduce locuitorilor comunei Pogăceaua o veste cât se poate de bună, finalizarea lucrărilor la canalizare. Despre acest proiect, şi nu numai, ne-a vorbit Viorel Șuteu, primarul comunei Pogăceaua.

Reporter: Care au fost proiectele importante derulate în ultimii ani la nivelul comunei Pogăceaua?

Viorel Șuteu: În 2010 am semnat un contract pentru un proiect pe fonduri europene pe Măsura 322 în valoare de 2,5 milioane de euro, un proiect integrat care a avut în vedere asfaltări, canalizare, și o grădiniță. Până în luna decembrie trebuie să finalizăm lucrările care, au constat în 11 kilometri de asfalt la drumuri laterale în comună, o canalizare pe o distanță de 6,8 kilometri cu două stații de pompare și una de epurare și o grădiniță nouă în centrul de comună, la Pogăceaua. De asemenea, avem un proiect derulat prin Grupul de Acțiune Locală, respectiv reabilitarea Căminului cultural din comună. Prin Programul Operațional Regional am reabilitat școala din localitatea Văleni, lucrare finalizată. Am mai lucrat la iluminatul stradal, l-am și terminat, am schimbat toate becurile stradale cu lămpi ecologice, cu un consum mai scăzut. Am introdus apa în localitatea Văleni, suma fiind de 2,2 milioane de lei, bani veniți pe Ordonanța 7 de la Guvern. Am finalizat lucrarea, e făcută recepția, iar oamenii de acolo folosesc conducta de apă de doi ani.

Rep.: Ce ați realizat din ce v-ați propus?

V.Ș.: La începutul mandatului nu ne-am propus atât de multe proiecte, dar faptul că am reușit să le facem este un lucru extraordinar pentru comună.

Rep.: Ce mai este de făcut?

V.Ș.: O problemă cu care ne confruntăm este cea a sediului administrativ. E revendicat, nu este în proprietatea noastră. În acest sens, am cumpărat un imobil în comună pentru a putea face acolo un sediu administrativ. Idei sunt destule, multe proiecte se pot face, dar problema o reprezintă finanțarea.

Rep.: Ce proiecte aveți în plan pentru perioada următoare?

V.Ș.: Prioritar pentru noi, ca și proiect, este cel legat de sediul administrativ. Am înțeles că s-ar putea obține ceva fonduri guvernamentale în această privință, deoarece sunt puține comune la nivel de țară care au astfel de probleme. Încercăm toate variantele, astfel s-ar putea să și obținem ceva. Dorim să depunem ceva proiecte pentru reabilitarea de drumuri, un proiect pentru căminul din localitatea Văleni, proiect prin GAL. De asemenea, asfaltări de drumuri laterale. Avem un proiect depus pe Măsura 125, reabilitare drumuri de exploatație, care să deservească minim 350 de hectare de teren. Am depus un proiect pentru pietruire care mi-a fost respins deoarece trebuia asfalt. Așa se face că am refăcut proiectul și l-am depus pentru asfaltare. Avem speranțe ca până în martie anul viitor să semnez contractul. Este vorba de drumurile de exploatație care deservesc minim 350 de hectare de teren.

Rep.: Trageți linie peste anul 2015. Ce contabilizați?

V.Ș.: Încheiem anul cu bine, dar cu lipsuri financiare. Pentru proiectele pe fondurile europene am primit banii. Fără acești bani nu poți să faci nimic, deoarece bani guvernamentali nu prea sunt. Ne-am limitat la ce am avut, am făcut cât am avut, nu am sărit calul deloc. Câți bani am avut, atât am făcut, nu am luat împrumuturi, nu am mers pe datorii. În ce privește canalizarea, se lucrează doar la stația de epurare. Cele două stații de pompare sunt făcute, am introdus curentul. Mai avem foarte puțin de lucru la stația de epurare, care e aproape terminată. Sperăm ca până în 15 decembrie să facem recepția finală la canalizare cu stația de epurare și stațiile de pompare. În ce privește apa, este dată în funcțiune deja de doi ani, funcționează pe toată comuna, pe toate satele aparținătoare comunei. Până de sărbători vom da drumul și la canalizare în comuna Pogăceaua.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Propunere PNL. Pasaj subteran în zona Cocoșul de Aur

Distribuie Consilierul local al Municipiului Târgu Mureș, Horea Șarlea, a prezentat, în cadrul unei conferințe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.