Ana Docolin, povestea britanică de succes pe sunet de fagot

A pornit din Cartierul 7 Noiembrie să studieze muzica. Prima lecţie a fost acasă cu tatăl său, urmat desigur la Liceul de Arte din Târgu Mureş. A trecut de la pian şi a ales fagotul, instrument care a propulsat-o taman la Londra, la celebra Royal Academy of Music. Este povestea Anei Docolin care joi, 9 aprilie 2015 a fost prezentă pe scena Filamonicii graţie tradiţionalului concert pascal unde va interpreta Concertul pentru fagot şi orchestră de Gioachino Rossini.

A fost o dată….

„Eu locuiesc în 7 Noiembrie iar cel mai apropiat liceu a fost cel de artă. Cred că asta a făcut ca muzica să se lege de mine. Aveam acasă un pian, tata fiind muzician la Filarmonică, şi muzica a venit de la sine. Atât pentru mine cât şi pentru Dan,  fratele meu. Am mers la Liceul de Artă deoarece era o variantă mult mai ok decât să merg la Şcoala 7 sau la “Construcţii”, povesteşe Ana.

“Totul a venit de la sine”

Primii paşi în tainele muzicii se trag tot de acasă, paşi fireşti fără o presiune din partea părinţilor, în special al tatălui, Dan Docolin, conducătorul departamentului de fagot din Filarmonica târgumureşeană. „Tata nu a insistat foarte tare ca eu să merg neapărat la muzică, el fiind muzician la Filarmonică. În afară de câteva luni înainte să merg la şcoală, m-a învăţat doar strictul necesar, nu m-a împins de la spate să aleg muzica. În schimb acasă auzeam foarte multă muzică, şi cu cât era mai des prezentă, cu atât mi s-a părut muzica mai digerabilă şi mai interesantă. Tata nu a fost un părinte care să mă ducă la ore. Totul a venit de la sine”, afirmă Ana Docolin.

No piano

Ajungem la primi ani de şcoală unde Ana îşi începe studiul la pian. Nu avea să rămână la clape deoarece…. „Am făcut patru ani de pian. Nu a fost ceva super ok pentru mine. Am tot schimbat profesorii, plus că pianul nu era printre instrumentele preferate. L-am studiat aşa mai mult pentru cultură generală, şi nu am ajuns prea departe cu el. La 10 ani am avut un examen foarte greu la pian, la finalul clasei a 4-a. L-am trecut dar a fost un stres şi am zis că nu mai pot merge pe acest instrument. Atunci am dorit să schimb instrumentul”, spune Ana.

Dacă nu pian atunci ce ?

„Am luat-o cumva prin eliminare, nu aveam o idee fixă despre un instrument anume pe care să-l studiez în continuare. Din start am eliminate instrumentele de alamă, deoarece fratele meu cânta la ele şi mi se păreau destul de insuportabile. La cele cu coardă era deja prea târziu, şi aşa am ajuns la instrumentele de suflat. Flautul nu-mi plăcea foarte mult, nu-mi place nici acum, oboiul la începători sună destul de macabru, şi aşa am rămas la fagot. Am zis iniţial că studiez o jumătate de an, în clasa a 4-a, după care a început să-mi placă, şi am decis să rămân la fagot”, povesteşte Ana Docolin.

Pasul spre Marea Britanie

Şansa Anei s-a numit concursul de burse „Constantin Silvestri”, organizat la Târgu Mureş, care i-a facilitat pasul spre Scoţia. „Am fost la Liceul de Artă până în clasa a 9-a. Am fost la olimpiadă şi apoi la un concurs de burse „Constantin Silvestri” care se ţinea la Târgu Mureş. Veneau profesori din Scoţia care făceau selecţia pentru aceste burse, şi aşa am ajuns la o şcoală de fete privată în Edinburgh. Era o şcoală foarte bună, unde eram în primul rând să fac muzică. După un an acolo trebuia să revin în ţară. Profesoara mea de acolo preda şi la Şcoala Specialistă de Muzică unde am cântat de câteva ori. Apoi am fost invitată să dau câteva audiţii, am intrat şi am primit un loc finanţat de guvernul britanic. Aşa m-am transferat la acel liceu unde am stat încă doi ani. Acolo am terminat clasa a 12-a”, spune Ana.

Povestea britanică a Anei Docolin nu se opreşte la Edinburgh, talentul şi ambiţia propulsând-o în capitala Regatului Unit al Marii Britanii, la celebra Royal Academy of Music. „În ultimul an de liceu am fost selectată în Orchestra Naţională de Tineret a Marii Britanii, şi atunci am început să prind gustul british. Am avut cu această orchestră câteva turnee absolut minunate, am cântat în cele mai mari săli de concerte din Anglia. Cursurile noastre rezidenţiale erau cu majoritatea profesorilor din Londra, fapt care m-a determinat să rămân în Londra. În clasa a 12-a am dat audiţii la cinci conservatoare. Am intrat la toate cinci, în final am optat pentru Royal Academy of Music din Londra”, afirmă Ana.

Impactul cu Londra, cu Academia Regală de Muzică

„A fost ceva foarte confuz contactul cu Londra. Îţi ia cel puţin un an să-ţi dai seama cam ce se întâmplă acolo. Apoi facultatea, cu un alt sistem decât cel din România. La academie avem un departament intern de concerte. Genul de dirijori care veneau sunt cei care îi vezi în marile festivaluri. În fiecare semestru aveai audiţii după cele mai profi standarde, şi în funcţie de acestea eşti repartizat în concerte, în diferite proiecte pe tot parcursul anului. Am avut ani mai slabi cu doar un singur concert, ani mai buni, precum acesta, în care am avut patru concerte pe semestru. Pe lângă astea sunt alte evenimente unde eşti invitat să cânţi. Momentan sunt în ultimul an, în ultimul semestru. Am absolvirea în iulie, mai am recitalul final şi încă câteva examene de dat”, spune Ana Docolin.

Povestea merge mai departe…

Cum pofta vine mâncând, Ana doreşte să-şi continuie studiile în insula britanică, pasul următor fiind un master la Guildhall School of Music & Drama. „Am fost acceptată să fac un masterat la un alt conservator din Londra, Guildhall School of Music & Drama, unde să fac un curs specializat pe cântatul în orchestră. E singurul curs de acest gen care există în Anglia, probabil singurul din Europa. E focusat pe a face audiţii şi muncă profesională, un fel de practică cu London Simphony Orchestra. Clădirea în care studiezi e cea care găzduieşte repetiţiile acestei orchestre, unde lucrezi cu ei în programele lor de educaţie, profesorii făcând parte din această orchestră”, îşi continuă Ana povestea.

Home sweet home

Ajungem uşor la concertul de joi, 9 aprilie de la Filarmonică unde Ana Docolin va interpreta Concertul pentru fagot şi orchestră de Rossini, avându-l dirijior pe Andrei Gocan, de asemenea absolvent al Academiei Regale de Muzică din Londra. “Revin cu drag pe scena Filarmonicii cu acest minunat concert de Rossinii pentru fagot şi orchestră. Este un concert scris în secolul XIX, dar descoperit destul de târziu undeva prin 1975 de un fagotist Italian pe nume Sergio Azzolini. El a publicat prima şi singura înregistrare valabilă a acestei lucrări. Acest concert de Rossini de abia acum a început să intre în repertoriul general, el fiind cântat la Târgu Mureş a doua oară în România. E un concert foarte fain, Rossini e cunoscut pentru muzica de operă, e fiind foarte influenţat de acest gen vocal în această lucrare. Contează mult faptul că, cânt acasă. E un sentiment minunat. Pe lângă faptul că vin să te asculte foarte mulţi foşti profesori, oameni care nu m-au văzut de 10 ani, plus publicul. Sunt foarte mulţi melomani pe care îi văd de când eram mică şi îi ştiu din vedere pe stradă. Apoi colegii din Filarmonică, pe care îi cunosc din turnee. La acest concert nu vom fi toţi trei pe scenă, eu, tata şi fratele, ei fiind liberi în ziua concertului. Poate e mai bine aşa, ar fi fost poate un stres triplu”, afirmă Ana.

To be or not to be british ?

Pentru perioada următoare Ana doreşte să ajungă să cânte într-o orchestră, dacă se poate chiar în London Simphony Orchestra. “Planul pentru perioada următoare ar fi, dacă rămân în Anglia să predau. E un lucru din care se câştigă bine, condiţiile sunt destul de bune. Dar dorinţa mea cea mare este să cânt într-o orchestră. De aceea vreau să fac masterul de care am pomenit, de a lucra cu London Simphony Orchestra, lucru care îţi oferă posibilităţi multiple, să te audă oamenii care trebuie să te audă. Acum în Anglia, în domeniul artelor majoritatea artiştilor lucrează pe cont propriu. Mergi, cânţi o săptămână cu o orchestră, mai predai. În afară de orchestrele BBC şi Orchestra Operei, finanţările nu sunt din bani publici, şi atunci orchestrele cu finanţare privată îşi angajează doar câţiva membrii de bază, restul fiind doar colaboratori. E clar că Anglia nu e ţara ideală pentru mine, dar pe de altă parte stau deja de şapte ani acolo şi pot spune că m-am obişnuit. În felul lor ciudat de a fi m-am obişnuit, plus că sunt anumite chestii cu care sunt foarte de acord. Dacă mi-aş găsi ceva de lucru acolo, cred că cel puţin o perioadă, după ce aş termina studiile, aş sta. Poate că nu e genul de loc în care să stai pentru totdeauna, dar aş încerca. Îmi place Anglia pentru că respectă muzicienii. Muzica la ei e intrată în cultura generală. Toată lumea învaţă, toată lumea e dispusă să meargă la concerte. Muzica e foarte intrată în viaţa de zi cu zi la toată lumea. Nu există şcoală acolo care să nu investească într-un departament de muzică. De asemenea se punea foarte mult accent pe educaţie, de cum predai, lucru care îmi place”, spune Ana Docolin.