Autorizaţii de la Pompieri, în aşteptare pentru două unităţi de învăţământ
12 ianuarie 2016Biroul de presă al Primăriei municipiului Târgu-Mureş a făcut, la solicitarea cotidianului Zi de Zi, câteva precizări cu privire la lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu pentru Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16 şi cantina Colegiului Agricol „Traian Săvulescu”.
„S-au depus documentaţiile la ISU „Horea”
Cele două obiective se află pe „lista neagră” a celor 68 de obiective de interes public care la data de 1 noiembrie 2015 nu deţineau autorizaţie de securitate la incendiu. Documentul a fost întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş şi publicat în ediţia din data de 9 decembrie 2015 a cotidianului Zi de Zi. „Pentru fiecare obiectiv nou construit, cum este cazul acestor două clădiri, există avizul de securitate la incendiu, obţinut în faza de proiectare, iar lucrările au fost executate conform normativelor şi scenariilor de securitate la incendiu avizat de ISU Mureş. Pentru autorizaţia de securitate la incendiu a fost necesară o nouă procedură incluzând şi recepţia la terminarea lucrărilor, document finalizat de curând. S-au depus documentaţiile la ISU „Horea” al judeţului Mureş, de către administratorii celor două instituţii, urmând ca în cel mai scurt timp să obţinem autorizaţia de securitate la incendiu”, a precizat Cosmina Paşcan, director executiv adjunct în cadrul Biroului de presă al Primăriei municipiului Târgu-Mureş.
Lasă un comentariu