Mureşeanul Zoltan Majeri, „magul handbalului elveţian”

Plecat din Târgu-Mureş în lume pe când era adolescent, pentru a-şi face un nume în handbalul de performanţă, Zoltan Majeri a reuşit, după aproximativ două decenii de peregrinări în diverse ţări ale lumii, să îşi găsească locul în galeria personalităţilor care fac cinste handbalului românesc. În prezent, târgumureşeanul în vârstă de 42 de ani este manager general şi antrenor al clubului elveţian US Yverdon, ale căror echipe de amatori se bat, de la egal la egal, cu formaţii de profesionişti din „Ţara cantoanelor”.

Experienţe în Tunisia, Ucraina şi Islanda

Povestea de succes a lui Zoltan Majeri începe în copilărie, la vârsta de 8 ani, odată cu descoperirea pasiunii pentru handbal. Urcuşul a fost încet dar constant şi bazat pe principii solide şi a culminat cu numeroase trofee câştigate la echipe de top din mai multe ţări europene. „Am început handbalul la vârsta de 8 ani, la Târgu-Mureş, unde am evoluat ca junior, apoi am trecut la Politehnica Timişoara, pe vremea domnului Constantin Jude, când aveam 17 ani, vârstă la care am debutat în prima ligă din România. Îi port recunoştinţă domnului Jude pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru că fără sprijinul lui aş fi fost doar un băiat care se joacă cu mingea. Am trecut prin Tunisia, apoi am jucat în Franţa, în Macedonia – unde am câştigat Cupa, în Ucraina – unde am câştigat campionatul, Cupa şi Supercupa, în Islanda – care mi-a marcat cariera, unde am jucat mulţi ani câştigând Cupa, campionatul şi Supercupa şi apoi în Elveţia, unde am câştigat campionatul şi Cupa. Am ales portul de portar pentru că îmi plăcea întotdeauna să fiu ultimul apărător, care în viziunea mea este o poziţie cheie, care poate decide un meci”, afirmă Zoltan Majeri.

Echipa de fete, locul 2 în Liga I elveţiană

De mai bine de patru ani, Zoltan Majeri a demarat un proiect în Elveţia, la clubul US Yverdon, cu care scrie adevărate pagini de istorie pentru sportul local. „Am fost jucător activ în Elveţia la nivelul cel mai înalt, la Grasshopper Zurich, echipă cu care am câştigat campionatul. De acolo am plecat în Danemarca, unde am fost antrenor – jucător şi după doi ani am revenit în Elveţia, unde din iulie 2011 am preluat un proiect cu o echipă care este 100% amatoare şi pe care am reuşit să o aducem la un nivel înalt. A fost un pariu personal al meu şi al preşedintelui de club. Eram acasă, în vacanţă, şi preşedintele clubului a venit la Târgu-Mureş pentru a vorbi despre viitor. Iniţial era vorba să preiau echipa de băieţi şi o echipă de juniori. Când am ajuns acolo, după o lună, am convenit să fiu managerul general al clubului şi am preluat echipa de băieţi, de fete şi de juniori, aceasta din urmă fiind o selecţionată regională. Cu echipa de juniori am câştigat titlul de campioni ai Elveţiei, echipa de fete era pe atunci în Liga a III-a, iar acum e în Liga I, pe locul doi, la un punct de primul loc. De asemenea, în Cupa Elveţiei am ajuns în primele opt formaţii, ceea ce reprezintă nu doar un nou record al clubului, ci al cantonului”, explică tehnicianul.

Cheia succesului, munca şi mentalitatea

Întrebat care este cheia evoluţiei fantastice a echipei de handbal feminin a clubului, care în prezent se luptă pentru titlul de campioană a Elveţiei, antrenorul târgumureşean răspunde că două din principalele ingrediente ale succesului sunt munca raţională şi mentalitatea de învingător atât pe teren, cât şi în afara acestuia. „Cheia reuşitei este foarte multă muncă, dar mai mult munca clubului, munca tuturor, pentru că mentalitatea lor a ajutat foarte mult. Proiectul pe termen lung a constat întotdeauna să ajungem mai departe decât suntem. Nu am vândut cai verzi pe pereţi, nu am vândut desene, nu am făcut nimic special. Am zic că de fiecare dată următorul antrenament şi următorul meci este cel mai important. Pentru mine, asta este cheia. Este foarte important să fim pregătiţi din punct de vedere mental pentru suişurile şi coborâşurile sportive, astfel încât vom fi bine plasaţi întotdeauna în această cursă. Am pus la punct un program gândit de mine astfel încât să reuşim să facem în patru antrenamente cât alţii în opt. Noi în patru antrenamente săptămânale trebuie să comasăm tot ce ţine de pregătire fizică, jocul propriu-zis, pregătire tactică. Tot. Şi pentru asta avem nevoie de parteneriatul jucătorilor şi jucătoarelor, care să aibă un stil de viaţă adecvat. E vorba de mentalitate. Nu urmăresc doar valoarea sportivă, ci mai ales valoarea umană. Le-am spus sportivilor ca inima şi transpiraţie lor să fie întotdeauna pentru publicul din sală, pentru oamenii din oraş. Un jucător va da tot ce are mai bun pe teren dacă se simte bine în acel loc. La un moment dat, devenim cu toţii obosiţi, chiar şi profesioniştii. Echipa de fete are trei antrenamente săptămânal, plus un antrenament în sala de forţă, plus un meci săptămânal în campionat şi în Cupa Elveţiei”, punctează Zoltan Majeri, deţinătorul unui masterat în handbal, obţinut în anul 2015.

Buget de amatori, rezultate de profesionişti

Ascensiunea incredibilă a formaţiei de fete este cu atât mai apreciabilă cu cât bugetul clubului US Yverdon e depăşit categoric de celelalte cluburi din prima ligă elveţiană de handbal, toate profesioniste. „În prezent, avem şase echipe şi 200 de sportivi legitimaţi la club. Am pornit foarte de jos, suntem amatori dar ne confruntăm cu profesionişti, ceea ce ne mobilizează şi mai mult. Bugetul nostru este bazat în proporţie de 45% din cotizaţiile membrilor clubului şi 55% din sponsorizări. Nu primim niciun ban de la oraş sau de la canton. Bugetul clubului actual este în jur de 280.000 de euro. Comparativ cu celelalte cluburi profesioniste este o firimitură, de exemplu cel mai mare buget oficial al Elveţiei îl are HSG Leimental, clubul de pe locul 1, de 2 milioane de euro. Noi avem acest buget la 14 echipe, câte are clubul în total”, afirmă antrenorul poreclit „Magul handbalului elveţian” de presa locală. „Jurnaliştii din localitate m-au poreclit „Magul handbalului”, iar fetele sunt numite „Zoltan ‘s Angels”. E o chestie care mă flatează, dar care e trecătoare. Tot ce ştiu e că săptămâna viitoare e cea mai importantă. Următorul antrenament, următorul meci contează întotdeauna”, adaugă tehnicianul.

Handbaliste cu joburi diverse

Pentru a creiona cât mai fidel diferenţa dintre echipa US Yverdon şi celelalte formaţii din prima ligă elveţiană, e de ajuns o trecere în revistă a meseriilor practicate de handbalistele aflate în acest moment pe locul secund în campionat, cu o linie de clasament alcătuită din 14 meciuri, din care 12 victorii, un meci egal şi o înfrângere. „Portăriţa este studentă. Asta nu înseamnă foarte multă muncă fizică, dar orarul e foarte complicat. Extremele lucrează într-o fabrică, extrema stângă lucrează într-o fabrică de cosmetice, pivotul este profesoară, la fel şi centrul, interul stâng e studentă, al doilea inter lucrează ca agent comercial, interul dreapta lucrează la Philip Morris, extrema dreaptă lucrează la un spital, a doua extremă dreaptă lucrează la Aeroportul din Geneva. În primele patru etape, am jucat fără să fac schimbări şi cea mai mare satisfacţie nu sunt neaparat victoriile, ci faptul că am învins nişte echipe profesioniste fără să facem schimbări şi fără să avem nicio accidentare în lot”, spune Zoltan Majeri.

Turneu de top, organizat la Yverdon

Tot Zoltan Majeri este şi omul din spatele celui mai puternic turneu de handbal organizat în „Ţara cantoanelor”, la Yverdon. „Organizăm şi cel mai mare turneu al Elveţiei la nivel de intercluburi, care se desfăşoară de patru ani, în fiecare vară. Turneul a pornit de la un pariu extrasportiv al câtorva personalităţi ale oraşului şi care are acum o participare extrem de selectivă, finala din 2015 disputându-se între campioana Rusiei şi campioana Turciei, echipe care evoluează în Liga Campionilor”, povesteşte antrenorul.

Tehnician… poliglot

Discuţia cu Zoltan Majeri se dovedeşte a fi extrem de plăcută, interlocutorul fiind o veritabilă enciclopedie ambulantă în materie de handbal. „Am început antrenoratul în Islanda, la o echipă de juniori cu care am câştigat campionatul, apoi am antrenat şi o echipă de fete cu care am câştigat campionatul când eram şi jucător la băieţi. Am jucat în toate competiţiile, în Liga Campionilor, Cupa EHF, Challenge Cup. Cel mai memorabil meci de care îmi amintesc este unul în care am apărat şapte lovituri de la 7 metri. Jucam în Islanda pe vremea respectivă şi la un moment dat a fost chiar un record, dar din păcate am pierdut meciul respectiv. Vorbesc la perfecţie opt limbi, româna, maghiara, engleza, franceza, italiana, germana, sârba şi rusa. În afară de acestea, mai înţeleg spaniola şi islandeza”, spune tehnicianul poliglot, care la capitolul antrenori care i-au marcat cariera rosteşte instantaneu trei nume: Constantin Jude, Vladimir Gregori Maximov şi Boris Acbachev.

Felicitări pentru „tricolore”

Inevitabil, discuţia ajunge şi la echipa naţională de handbal feminin, medaliată în decembrie 2015 cu bronz la Campionatul Mondial din Danemarca, performanţă obţinută sub cârma antrenorului suedez Thomas Ryde. „Pe când am evoluat în Danemarca, era şi el acolo. Erau 39 de kilometri care ne despărţeau, din întâmplare îl cunosc foarte bine şi garantez că este un antrenor foarte bun, a câştigat şi Liga Campionilor de altfel”, spune Zoltan Majeri, care a „descifrat” meciurile „tricolorelor” altfel decât o fac spectatorii obişnuiţi. „Un meci de handbal nu se urmăreşte doar văzând unde e mingea. Se urmăreşte la nivel global. De aceea e importantă analiza video. România şi-a asigurat cele două meciuri din grupă cu adversare uşor de bătut, şi apoi cu Spania, Norvegia şi Luxemburg au fost momente de 20-40 de minute cu handbal foarte bun. La o analiză, putem vedea că am fost singura echipă în care toată lumea a jucat până la meciul cu Brazilie. Şi hop, deodată, la meciul cu Brazilia nu toată lumea a jucat, dar s-a jucat diferit, cele 20-40 de minute s-au transformat în 55 de minute de handbal bun, care a fost de ajuns pentru calificare. La meciul cu Danemarca, cele 55 de minute s-au transformat în 60 de minute, apoi 10 minute de prelungiri. A fost o creştere continuă, iar cu Norvegia au jucat foarte bine, a fost doar chestie de şansă, chestie de moment. Aici se vede programarea formei sportive. Foarte mulţi zic că nu e aşa, dar eu spun că se vede că după meciurile din grupă nu toată lumea a jucat. Deci s-a tras o concluzie clară, cine, cum şi ce, şi după aceea s-au dus efectiv pe obiectiv. Şi calul ştie să alerge, dar nu ştie să arunce la poartă, ceea ce e marea lui greşeală, pentru că altfel ar fi cel mai bun handbalist. Asta e diferenţa dintre cei care se antrenează bine şi ceilalţi, şi includ aici şi pregătirea mentală”, explică Zoltan Majeri, care nu ar spune „Nu” unei eventuale reveniri acasă, desigur în cazul în care în judeţul Mureş s-ar pune bazele unui proiect handbalistic serios.

Transferul în Islanda, parafat de Parlament

Din multiplele întâmplări inedite trăite de Zoltan Majeri, care a evoluat şi pentru echipa naţională de handbal a Tunisiei, la loc de cinste pare a fi cea referitoare la transferul în campionatul Islandei, pentru care a fost necesar şi un vot al Parlamentului de la Reykjavik. „Eu am dublă cetăţenie, şi după ce am fost solicitat pe vremuri pentru naţionala Tunisiei, am evoluat pentru ei. Aş fi vrut foarte mult să evoluez pentru echipa naţională a României, dar vremurile respective au fost cele de după 1989, când totul era ambiguu, şi am preferat să nu aştept foarte mult pentru că viaţa sportivă este foarte scurtă. În Islanda, ţară care nu face parte din Uniunea Europeană, era necesar un vot special în Parlament pentru a avea permis de muncă, deoarece paşaportul meu nu avea în momentul acela statut de Uniunea Europeană şi deja locul pentru jucător străini era luat. Astfel, cei de acolo au votat o lege specială prin care mi-au permis să fiu luat ca un sportiv naturalizat”, rememorează „Magul handbalului elveţian”, care îşi doreşte de la anul 2016 sănătate pentru toată familia şi „evoluţie cât merităm.”