CJI nu crede într-o lege a presei Social
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 165 Vizualizări

CJI nu crede într-o lege a presei

C Lupu_site

Cristina Lupu, directorul de programe din cadrul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), a susținut la Tîrgu Mureș, la sfârșitul săptămânii trecute, că nu este nevoie de o lege a presei.
“Până în momentul acesta am reușit să omorâm 17 proiecte de lege, am pierdut șirul la un moment dat, toate își spuneau într-o primă fază că vor să protejeze jurnaliștii. Niciunul din proiectele astea de lege nu făcea asta deloc. Cred că, dacă ar fi aplicat cadrul legal, așa cum este în momentul acesta, nu ar fi nevoie. Nu cred că avem nevoie de o lege care să rezolve nefuncționarea celorlalte legi. Avem Codul civil care reglementează foarte bine, îți spune ce nu ai voie să faci, în același timp reușește destul de mult să protejeze și libertatea de exprimare”, a spus aceasta.
Cealaltă frică invocată de Cristina Lupu pentru a nu susține un proiect de lege a presei se referă la tendința statului de cenzură și la controlul politic care ar putea fi exercitat de către legiuitor.
Pentru a sublinia mai accentuat că nu este nevoie de o asemenea lege, directorul de programe din cadrul CJI a mai subliniat că audiovizualul este reglementat (inclusiv datorită faptului că folosesc fonduri publice, prin acordarea gratuită a frecvențelor), iar legea nu funcționează. “Nu cred că este realist, mai ales că avem acel exemplu, să ne așteptăm că o lege a presei generale ar putea să fie mai eficientă decât o lege care chiar nu funcționează”, a conchis aceasta
Directorul s-a aflat la Tîrgu Mureș lansarea la Târgu Mureș a ediției revizuite a Colecției de articole de lege referitoare la libertatea de exprimare – “Studii de caz despre jurisprudența instanțelor românești – ediția 2016”. Evenimentul a fost organizat de CJI, în parteneriat cu Mediasind Tîrgu Mureș.
Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE