Nu lăsați medicii tineri să plece din țară! Editorial
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 168 Vizualizări

Nu lăsați medicii tineri să plece din țară!

editorialȘtiu foarte bine cât de importantă este prevenția pentru o viață sănătoasă. Medicii îmi spun acest lucru de fiecare dată când vorbesc cu ei, indiferent de tema pe care o abordăm. Recunosc, dacă mă simt bine din punct de vedere fizic și organismul nu-mi dă semne care să mă pună serios pe gânduri, atunci am tendința să mă neglijez. Totuși, când rude, prieteni sau apropiați se îmbolnăvesc, încep să mă simt vinovată deoarece sunt conștientă că multe probleme de sănătate pot fi evitate din start.

Zilele trecute, din nefericire, un apropiat a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, după ce a acuzat dureri groaznice la nivelul rinichiului. Ne-am speriat și panicat, pentru că era pentru prima oară când se simțea atât de rău și avea nevoie urgent de un medic. Am ajuns la SMURD iar după aproximativ două ore petrecute aici ne-am îndreptat, la recomandarea medicului de la urgențe, spre Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Județean Mureș, unde urmau consultații amănunțite din partea specialistului urolog, având în vedere că exista suspiciunea de litiază renală sau pietre la rinichi. Ajunși la Urologie am fost plăcut surprinși să cunoaștem un medic rezident, un tânăr cu chipul senin și privirea caldă, care emana o stare de siguranță. Menționez că a fost pentru prima oară când am ajuns la medic în calitate de aparținător sau pacient, iar până să intru în cabinetul medicului respectiv în mintea mea se derulau o mulțime de scenarii deloc plăcute, mai ales că sperietura fusese mare.

Înainte de a fi medic, acest doctor a știut să fie om. Aici, aș puncta trei aspecte importante. În primul rând, medicul a știut cum să comunice cu pacientul. În al doilea rând, i-a explicat într-un mod foarte clar și concis despre ce este vorba și apoi i-a oferit câteva recomandări foarte importante în ceea ce privește eliminarea acelor pietre și adoptarea unui stil de viață mai sănătos, bazat pe o alimentație echilibrată, mișcare în aer liber și hidratare.

Un alt aspect important pe care l-aș sublinia ar fi atitudinea pe care o avea acest medic atât față de pacient, cât și față de profesia pe care o practică. Mi-a lăsat impresia că iubește foarte mult ceea ce face și că este dedicat. Astfel, după toată agitația de peste zi, am plecat spre casă cu gândul că astfel de medici merită tot ce e mai bun aici, în țara noastră, nu în străinătate, nu peste mări și țări. Ei trebuie respectați, motivați și ajutați să se ridice, fiindcă ei ne vor salva cândva. Din păcate, n-am reușit să-i rețin numele acestui tânăr medic, dar vreau, pe această cale, să-l asigur de toată admirația și prețuirea mea.

P.S. La începutul lunii februarie, am participat prima întâlnire din acest an a Clubului Pacienților cu Boala Parkinson din Tîrgu Mureș. Cardiologul Dan Fărcaș, un medic cu suflet mare, a afirmat că sunt dese situațiile în care medicul i se adresează pacientului cu cuvinte pe care bolnavul nu le cunoaște sau nu le înțelege. De aceea, este nevoie de o structură educațională care să vină în întâmpinarea nevoilor pe care le au pacienții, de a fi informați și de a ști foarte bine ce se întâmplă cu organismul lor și ce posibilități terapeutice au. După experiența de zilele trecute, am înțeles foarte bine cât de necesară este în orașul nostru o astfel de structură.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE