Sarcina voleibalistelor se îngreunează CSU Medicina CSŞ
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 110 Vizualizări

Sarcina voleibalistelor se îngreunează

voleiÎn etapa a XVIII-a a Diviziei A1 la volei feminin, CSU Medicina CSȘ Târgu-Mureș a învins sâmbătă cu 3-0 (20, 12, 16), în deplasare, formația Rapid București. Mureșencele porneau mari favorite în acest joc în fața ultimei clasate, care reușise să câștige doar două seturi în actuala ediție și aveau nevoie de cele 3 puncte, în tentativa de a trece pe locul V al clasamentului. Acest lucru a fost mult îngreunat de suprinzătoarea victorie cu 3-2 a băcăuancelor de la Știința în deplasarea de la Târgoviște. Diferența dintre mureșence și Știința este de 3 puncte, dar setaverajul băcăuancelor este superior, astfel încât șansele de a ocupa locul care le aduce în față în prima etapă din play-off o adversaă din afara podiumului s-au diminuat. În etapa viitoare, miercuri, 2 martie, Știința va întâlni pe teren propriu campioana Volei Alba Blaj, dar și mureșencele vor avea o sarcină dificilă pe teren propriu cu Dinamo, clasată pe locul 4, la 9 puncte distanță.

Săptămână „de foc” pentru mureșence
Pe de altă parte, după jocul cu echipa bucureșteană, „medicinistele” mai au de întâlnit în ultimele trei etape ale sezonului regulat doar adversare clasate ma jos, Penicilina Iași, CSM Lugoj și Unic Piatra Neamț, în timp ce Știința Bacău va avea de înfruntat Dinamo. Pentru CSU Medicina urmează așadar o săptămână dificilă, cu un duel nu doar la distanță cu echipa din Bacău. După partida de miercuri cu Dinamo, urmează o deplasare la Iași, după care, miercuri, 9 martie, cele două se vor întâlni față în față. Este vorba despre partida retur din sferturile de finală ale Cupei României, care se va disputa la Târgu-Mureș. Dacă pentru locul 5 în clasament moldovencele au avantaj, în acest joc mureșencele pornesc cu șanse mari de a accede în semifinale, după ce s-au impus cu 3-0 în primul meci. În această competiție sunt deja calificate Volei Alba Blaj și CSM București, a patra calificată urmând a se decide după returul dintre Dinamo și CSM Târgoviște, cu avantaj de partea dâmbovițencelor, care au învins cu 3-0 în prima partidă.
Meciul cu Dinamo de miercuri va avea loc de la ora 18.00, în sala „Anton Pongracz” din cadrul complexului UMF din Târgu-Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE