Home / Sanatate / VIDEO: Cristian Chirteş, lobby pentru Legea prevenţiei

VIDEO: Cristian Chirteş, lobby pentru Legea prevenţiei

Distribuie

111
Deputatul liberal Cristian Chirteş a afirmat vineri, 26 februarie, într-o conferinţă de presă, că Legea prevenţiei, iniţiată de Partidul Naţional Liberal şi aflată în prezent în dezbatere publică reprezintă o necesitate pentru sistemul medical din România. „Din păcate, în presă adversarii de la PSD au considerat că prin această lege blocăm alte grupe de pacienţi, ba mai mult s-a inoculat ideea că bolnavul de cancer îşi va plăti tratamentul. Nu are nicio legătură, dragii mei, este o lege modernă, o lege pe care toate ţările europene care au pus bază pe sănătate astăzi o au. Este o lege care ne-a fost până la urmă semnalată de către asociaţiile pacienţilor din România, de către ONG-urile care se ocupă cu prevenţia şi nus e vrea nimic decât o concentrare a acestor acţiuni de prevenţie. Avem programe de sănătate de prevenţie, dar se vrea o concentrare sub un consiliu ştiinţific. Da, 10% din bugetul de sănătate la început să fie direcţionat spre prevenţie”, a afirmat Cristian Chirteş.

 

De asemenea, verificati

Foto: Întâlnire de lucru a reprezentanților sistemului de sănătate mureșean, în prezența președintelui CNAS- dr. Valeria Herdea. Ce probleme au fost identificate în județul Mureș

Distribuie Eficiența unui sistemul este rezultatul unei bune colaborări interinstituționale,  iar reprezentanții Instituției Prefectului-județul Mureș …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.