VIDEO: Despre teatru, cu Laurenţiu Blaga la ”Conferinţele Lucian Blaga” Invatamant
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 393 Vizualizări

VIDEO: Despre teatru, cu Laurenţiu Blaga la ”Conferinţele Lucian Blaga”

DSC_4767Conferinţele Liceului ”Lucian Blaga” din Reghin l-au avut joi, 24 martie oaspete pe secretarul literar al Companiei ”Liviu Rebreanu” Laurenţiu Blaga, protagonistul unei inedite lecţii despre teatru. „Cu mare mândrie spun că sunt un produs al acestui liceu. În vremea când eram licean făceam naveta la Târgu Mureş să văd spectacolele de teatru, deoarece Teatrul Naţional ajungea destul de greu la Reghin. Dragostea mea pentru teatru a început încă de pe vremea liceului. Am avut în acea vreme câteva spectacole de poezie, şi trei din cei care eram implicaţi au făcut pasul spre studiile de actorie,Veturia Câmpean, Anca Redeş şi Şerban Borda, ultimul fiind în prezent actor la Oradea. Dacă mai punem la socoteală că au am terminat regia, e dovada că din acest liceu au pornit oameni care au îndrăgit această artă, cea a teatrului”, a spus Laurenţiu Blaga.

De multe ori ne regăsim pe scenă”

Lecţia a fost una interactivă, elevii prezenţi au pus întrebări despre dedesubturile unui spectacol de teatru şi nu în ultimul rând despre mesajul pe care îl transmite teatrul. „Unul dintre multele roluri pe care le are teatrul este acela de a ne arăta cum suntem noi. În momentul în care mergem la teatru vedem nişte personaje care, de multe ori fac lucruri pe care le facem şi noi ,inclusiv la o comedie. Dau aici exemplu pe Caragiale, şi în momentul în care vedem o comedie de-a lui s-ar putea să ne simţim bine, dar la o analiză mai atentă s-ar putea să mergem acasă de la spectacol cu un gust amar. Vedem la început situaţile comice, dar analizate mai atent ne dăm seama că aceste lucruri sunt destul de tragice. Un exemplu este cetăţeanul turmentat din ”O scrisoare pierdută” care se întrebă : dar eu cu cine votez ? La prima vedere ni se pare o chestie comică, dar în acel personaj răpus de licorile bahice s-ar putea să se ascundă o dramă. Mergem la teatru să ne simţim bine dar de multe ori ne regăsim pe scenă , şi atunci acea stare de bine dispare”, a spus Laurenţiu Blaga.

Cum se naşte un spectacol de teatru ?

Partea consistentă a lecţiei despre teatru a vizat modul cum ia naştere un spectacol de teatru, de la alegerea textului până la momentul premierei. „Spectacolul pe scenă e de fapt vârful aisbergului, e rezultatul unei munci complexe. De multe ori se lucrează câteva luni la un spectacol. Primul pas îl reprezintă stabilirea textului. Apoi vin artiştii care sunt invitaţi, cum e cazul regizorilor care vin cu o echipă în spate, un secenograf, un muzician, şi ei propun un proiect. Regizorul vine cu această echipă, şi urmează să facă distribuţia. Se face un casting, actorii sunt puşi în faţa textului, în faţa regizorului şi în cele din urmă se face o distribuţie. Apoi se începe munca la masă cum îi spunem noi , şi anume repetiţiile de lectură. Timp de o săptămână sau două se aprofundează textul, deoarece un personaj nu vine aşa peste noapte. După ce fiecare face cunoştinţă cu personajul, se trece la partea de mişcare. În momentul în care actorii au învăţat deja textul, începe mişcarea, o perioadă de construcţie a spectacolului . De multe ori se repetă în doi timpi, ceea ce înseamnă repetiţii de la 9 dimineaţa până la prânz, o pauză şi iar repetiţii până seara. Se repetă în continuu. În momentul în care materialul actoricesc, regizoral, scenografic, muzical este intr-o fază relativ finală, începe să apară decorul, lucru care de multe ori îi încurcă cel mai tare pe actori. Decorul gata făcut, începe munca la light design, luminile din scenă. În momentul în care toate aceste lucruri sunt puse la punct, încep repetiţiile generale. Se repetă în regim de spectacol. În general se alocă între şapte şi zece zile de repetiţii generale până se ajunge la forma finită a spectacolului pe scenă, care culmineză cu premiera spectacolului”, a spus Laurenţiu Blaga.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE