Veteranii de război, cinstiţi de Consiliul Judeţean Mureş Consiliul Judetean Mures
  • admin
  • 0 comentarii
  • 290 Vizualizări

Veteranii de război, cinstiţi de Consiliul Judeţean Mureş

111Consiliul Judeţean Mureş va participa, în calitate de partener al Asociaţiei Eagles 09, la organizarea unei manifestări prilejuite de aniversarea Zilei Veteranilor de Război din data de 29 aprilie, la care se preconizează că vor lua parte aproximativ 300 de veterani de război.

Parteneriat cu Asociaţia Eagles 09

Evenimentul se află pe lista activităţilor culturale şi sociale de interes public judeţean organizate, desfăşurate şi finanţate de Consiliul Judeeţan Mureş, aprobată într-o şedinţă publică din luna februarie 2016. “Obiectivul general al acţiunilor de interes public judeţean este de a dezvolta şi impune o serie de evenimente proprii, realizate de aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean, precum şi manifestări în care Consiliul Judeţean Mureş va fi implicat în calitate de partener, cu scopul de a afirma judeţul Mureş ca un reper important pe harta culturală şi socială a României”, a precizat Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Asociaţia Eagles 09 se află pe lista partenerilor tradiţionali ai Consiliului Judeţean Mureş, unul din evenimentele organizate cu succes, începând cu anul 2013, fiind Festivalul “La Oarba şi la Iernut”. De asemenea, asociaţia cooperează permanent cu Filialele Mureş ale Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi Asociaţiei „Cultul Eroilor”, iar în anul 2015 a sprijinit activităţile din cadrul campaniei “Cinstire Eroilor Mureşeni”, în cadrul căreia s-au desfăşurat acţiuni comemorative în 26 de localităţi şi au fost vizitaţi la domiciliu 25 de veterani cu ocazia zilelor de naştere. “Campania „Onor Eroilor Mureşeni” este o continuare a celei demarate în anul 2015. Prin proiectul în domeniul educaţiei civice, asociaţia îşi propune desfăşurarea unor activităţi pentru cinstirea veteranilor de război, apropierea dintre instituţia militară şi celelalte instituţii ale statului, dezvoltarea spiritului civic şi a sentimentelor apartenenţei de neam şi ţară. În acest context, Ziua Veteranilor de Război va fi marcată în luna aprilie, având ca participanți activi un număr de aproape 300 de veterani de război din județul Mureș, participanți activi la operațiuni militare importante din istoria României”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Evenimentul are în vedere organizarea unei manifestări axate pe reliefarea simbolisticii istorice a rolului veteranilor de război, precum și pe un spectacol cu temă culturală, unde vor fi invitați cei aproape 300 de veterani.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE