Home / Sanatate / Reacția neurochirurgului Leon Dănăilă la poza cu el de pe internet

Reacția neurochirurgului Leon Dănăilă la poza cu el de pe internet

Distribuie

stire leon danailaNeurochirurgul Leon Dănăilă spune că folosește metroul pentru întreținerea sănătății, iar utilizarea eficientă a transportului în comun este parte din reperele sale pentru ceea ce înseamnă civilizație. El a făcut aceste precizări în contextul în care o fotografie cu el în metrou a devenit virală pe internet, relatează AGERPRES. „Am aflat astăzi că o fotografie în care sunt înfățișat mergând cu metroul, în drum spre casă, a atras interesul ziariștilor și utilizatorilor de internet. Vă mulțumesc pentru preocuparea față de persoana mea și felul în care aleg să îmi folosesc timpul liber, cu toate că nu găsesc că o situație cât se poate de normală este un subiect de știre”, a scris prof. dr. Leon Dănăilă, pe pagina de Facebook.

„Drumul până la metrou și de la stația de destinație până acasă este o plăcere după multe ore de muncă și, de asemenea, o excelentă metodă de a stimula și întreține sistemul muscular și cardiovascular. Am avut un autoturism până anul trecut, dar am renunțat la el, tocmai pentru că, pe măsură ce înaintez în vârstă, simt nevoia să fac mai multă mișcare. Le recomand și pacienților mei să lupte împotriva sedentarismului, pentru că nu poate fi decât în beneficiul lor. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care, la 83 de ani, sunt perfect capabil să îmi administrez singur treburile gospodărești. Micile cumpărături în drum spre casă fac și ele parte din necesarul vieții și sunt recunoscător pentru faptul că mă pot ocupa singur de acest aspect și chiar îmi face plăcere să fac asta”, a explicat medicul.

În opinia sa, utilizarea eficientă a transportului în comun este parte din reperele sale pentru ceea ce înseamnă civilizație. „Mai ales într-o capitală aglomerată, înseamnă mai puține noxe, protejarea mediului înconjurător și timp folosit cu folos. Este o temă la care sper că și generațiile următoare vor reflecta. Mă bucur să aflu că personalități importante din politică atât din România, cât și din Vest înțeleg acest lucru. Unul dintre ei este prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, pe care îl puteți vedea în fotografie. Sistemul medical românesc reprezintă o temă continuă de dezbatere și există destule argumente de critică la adresa lui. Faptul că eu aleg să îmi protejez sănătatea și îmi economisesc timpul preferând călătoria cu metroul nu este, însă, unul dintre ele. Sunt perfect conștient că trăim într-o lume în care există oricând posibilitatea de a fi filmat și fotografiat în situații dintre cele mai obișnuite din viață. Nu pot să spun că apreciez acest lucru foarte mult. Aș aprecia, însă, dacă, înainte ca o fotografie să fie interpretată, să i se ceară și punctul de vedere celui fotografiat”, a afirmat renumitul neurochirurg.

Leon Dănăilă este membru al Academiei Române, al Academiei de Științe Medicale și al altor 21 de academii și societăți științifice din lume. El se numără printre cele 5.000 de personalități importante ale lumii. Este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa și figurează alături de Einstein printre cele 500 de genii ale secolului XXI. După 30 de ani de studii și cercetări a descoperit o nouă celulă în creier. A scăzut rata mortalității în operațiile pe creier de la 50-60% la doar 3-4%, a introdus microscopul operator și a fost primul în România care a făcut operații pe creier cu laser. Până în prezent a efectuat peste 27.000 de intervenții chirurgicale, din care 14.700 cu microscopul operator și 715 cu laserul.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.